Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Gaec du Lierre - ferma abundenţei

Publicat: 23 noiembrie 2019 - 18:45
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cu prilejul Sommet de l’Élevage am vizitat mai multe ferme din regiune. Una dintre acestea aparţine familiei Lierre, situată într-o mică localitate - Mercoeur (cantonul Lavoûte-Chilhac, departamentul Haute Loire, regiunea Auvergne), care numără doar 140 de locuitori şi se află la 85 km la sud de Clermont-Ferrand.

Ferma GAEC DU LIERRE a fost înfiinţată în anul 1984 de către Lucien şi Gilles Lierre, tată şi fiu, a trecut prin mai multe asocieri şi transformări, iar din 2013 este condusă de Gilles şi Maryse Lierre, cărora li s-a alăturat fiul lor Quentin în anul 2017. Atunci a început conversia la agricultura organică.
Specifică regiunii, rasa Abondance a fost unul dintre motivele pentru care această fermă a fost inclusă în programul internaţional de vizite. Integrarea tehnologiei moderne în cadrul agriculturii tradiţionale/organice, respectiv adăpostul modern şi mulsul cu roboţii a fost cel de-al doilea motiv pentru care am ales să vizitez această fermă.

Gaec du Lierre - ferma abundenţeiClick pe poza pentru galerie!

500.000 de litri de lapte organic pe an

Ferma este situată într-o zonă cu dealuri uşoare, la altitudinea de 900 m, unde Gaec du Lierre lucrează 190 hectare, din care 90 ha sunt pajişti naturale (45 ha păşuni şi 45 ha păşuni şi fâneţe). Cele 100 hectare de teren arabil sunt cultivate cu cereale şi culturi furajere (triticale, orz, secară, mazăre şi măzăriche), pe 30 ha, lucernă pe 13 ha şi 57 ha de păşune cultivată, utilizată parţial şi prin cosit. Ferma îşi asigură singură necesarul de furaje voluminoase (fân) şi cumpără cereale şi paie organice (pentru aşternut). În timpul verii vacile sunt întreţinute pe păşune iar în grajd se asigură hrănire suplimentară cu fân şi cereale. Iarna, raţia este compusă numai din fân şi supliment de cereale. Vacile sunt întreţinute în grajd pe timpul iernii timp de 5 luni.
Efectivul mediu total al fermei este 180 capete, din care 105 vaci în lactaţie: 42 capete din rasa Abondance (40%) şi 63 capete din rasa Holstein (60%), la care se adaugă circa 20-25 juninci pentru înlocuire şi tineret femel de diferite categorii. Obiectivul fermei este de a produce 500.000 de litri de lapte organic pe an.

Din grajd la păşune şi de pe păşune direct la roboţii de muls

Construcţia noului adăpost a început în septembrie 2017 şi grajdul a devenit funcţional în februarie 2019. Hala are o alee centrală şi cu rolul de alee de furajare, precum şi două zone (stânga/dreapta): una pentru depozitarea furajelor şi alta pentru cazarea vacilor. Grajdul a fost proiectat pentru 108 capete, care au acces la zona de furajare (paralelă cu aleea centrală) şi este împărţit în două de o cale de trece perpendiculară pe aleea de furajare şi care permite accesul vacilor la roboţii de muls. Din grajd vacile au acces direct la păşune. Lotul în lactaţie timpurie are acces permanent (24/7) de la păşune la robotul de muls, iar lotul în lactaţie târzie, care păşunează mai departe de grajd, are acces la robotul de muls câte 6-7 ore/zi. Mulsul se face cu doi roboţi de muls GEA. Vacile sunt mulse în medie de 2,4 ori/zi şi accesează robotul în medie de 5 ori/zi.
Viţeii masculi sunt vânduţi în primele zile după naştere, iar femelele sunt păstrate în fermă şi hrănite timp de 3 săptămâni cu laptele matern, după care au acces fără restricţii la distribuitorul automat de lapte. După înţărcare, viţeii sunt cazaţi în vechiul adăpost al fermei, la fel ca şi junincile şi vacile în repaus mamar.

Uscarea fânului cu aer cald

Aproape o treime din adăpost este folosită ca depozit şi uscător pentru fân. Zona de uscare a fânului este formată din patru celule, dintre care trei au 900 mc şi una 600 mc. Uscarea se realizează cu ajutorul aerului fierbinte recuperat de sub şarpanta lungă a acoperişului situat deasupra zonei de cazare a vacilor. Practic, sub şarpanta de deasupra vacilor - adică jumătate din acoperiş este dublu - există un spaţiu de aproape un metru de unde se colectează aerul cald, care este apoi dirijat şi suflat (cu ajutorul unor ventilatoare) sub zona de depozitare a fânului. Iarba cosită şi "semiuscată" este depozitată în straturi şi uscată cu ajutorul aerului cald. Precipitaţiile abundente din perioada de recoltare a fânului nu permit uscarea naturală pe fâneaţă, iar prin uscarea în adăpost se obţine un fân de foarte bună calitate.

0,25 euro în plus pe litrul de lapte

Efectivul din rasa Abondance este înregistrat în evidenţa organizaţiei care se ocupă cu selecţia raselor alpine („Organisme de Sélection des Races Alpines Réunies”). Producţia medie a efectivului Abondance este de 5.596 litri de lapte, cu 3,9% grăsime şi 3,3% proteină. Conversia la sistemul organic a avut ca efect evident o scădere semnificativă a producţiei, de circa 500 litri pentru vacile Abondance şi de 1.500 litri pentru Holstein (pe vacă/an). Anul acesta, în ciuda valurilor de căldură din vară (iunie şi iulie 2019), producţia medie zilnică (pe fermă) a fost menţinută la 16,5 litri/vacă, cu un conţinut de 3,9% grăsime şi 3,2% proteine. Pentru laptele organic, fermierul primeşte un preţ cu circa 0,25 euro mai mare decât pentru laptele obişnuit.
Inseminarea artificială este folosită pentru selecţia genetică şi pentru reproducere. Obiectivele de selecţie pentru rasa Abondance sunt îmbunătăţirea calităţii laptelui (procentul de proteine şi de grăsime) şi îmbunătăţirea aplomburilor la vaci.
Din februarie 2019, producţia din ferma Gaec du Lierre este colectată şi procesată ca lapte organic. Cea mai mare parte este procesată la unitatea Gardon, din La Chapelle Laurent, aflată la doar 7 km de fermă şi unde se produc brânzeturi organice „La Tomme des 3 Sucs” şi „Le Campalou”.

Brânza Abondance

Producători de brânzeturi au fost cei care au contribuit la selecţia acestei rase de vaci pentru a obţine un lapte bogat, favorabil producerii unor sortimente de brânză specifice zonei: "Abondance Abbey", „Tomme de Savoie”, „Tome des Bauges”, „La Tomme des 3 Sucs”, „Le Campalou” şi altele. Toate aceste brânzeturi sunt specifice ariei geografice şi sunt înregistrate D.O.P. (Denumire de origine protejată), S.T.G. (Specialităţi tradiţionale garantate) şi I.G.P. (Protecţia indicaţiilor geografice).
Brânza "Abondance" (D.O.P.) specifică zonei în care această rasă este crescută (se întinde pe 350.000 ha) şi este produsă din lapte obţinut de la vaci de rasă Abondance, Tarentaise şi Montbéliard. Brânza trebuie să fie produsă din lapte provenit în proporţie de cel puţin 55% de la rasele menţionate şi, în fiecare exploataţie, proporţia raselor locale în efectiv nu poate decât să crească, pentru a nu pune în pericol aprovizionarea cu lapte a producătorilor de brânză. Menţinerea tradiţiei de creştere a raselor tradiţionale este justificată, întrucât acestea sunt rase locale care şi-au demonstrat capacitatea fizică de adaptare la condiţiile climatice şi sunt morfologic adaptate la păscut pe păşuni în pantă, au toleranţă la temperaturile din zonă, precum şi capacitate de valorificare a păşunatului în perioada de vară şi a nutreţurilor uscate în perioada de iarnă. Vara este autorizat aportul de maximum 3 kg fân/zi/vacă. Volumul de lapte prelucrat este limitat pentru fiecare exploataţie agricolă şi trebuie să provină de la efective a căror producţie medie nu poate depăşi 6.000 kg lapte/vacă/lactaţie şi per an.


ABONDANCE - CARACTERISTICI DE RASĂ

Este o vacă de talie medie, cu 1,30 m înălţime la greabăn şi cu greutatea de 580 - 680 kg la femele. Culoarea specifică a robei este roşu-închis (mahon), cu cap alb (cu excepţia „ochelarilor” roşii din jurul ochilor), la fel ca şi abdomenul, extremităţile picioarelor şi coada.
Rasa Abondance are acum un efectiv înregistrat oficial de circa 150.000 de capete şi este a patra rasă de lapte din Franţa. E prezentă mai ales în regiunile Savoie şi Haute-Savoie, dar şi în 13 departamente din regiunile Rhône-Alpes, Auvergne, în Pirinei şi în Alpii de Sud. În ultimele decenii au fost exportate multe animale, în special în America de nord (Canada) şi în Irak, Egipt şi în state din Africa de Vest, unde este încrucişată cu rasa N’Dama, pentru a îmbunătăţi producţia de lapte.


BOVINE ADAPTATE ZONEI MONTANE

Micuţa regiune franceză Chablais, cu Valea Abundance (Val d'Abondance), este considerată leagănul acestei rase. Izolarea, atât geografică, cât şi economică, a unei văi închise a contribuit la specificul rasei Abondanc, adaptată la viaţa montană. În 1895 este menţionat primul concurs al rasei Abondance; până atunci în regiune au fost menţionate doar rasele Villard de Lans, Tarentaise şi Fribourgeoises. Rasa a fost cunoscută iniţial sub numele de "Chablaisienne", înainte de a lua numele capitalei regiunii Chablais - Abondance.
Cartea genealogică a rasei Abondance a fost deschisă în 1897 şi atunci au fost înregistrate primele 1.415 de animale, iar înscrierile au continuat până în 1909. A urmat o pauză până în 1911, când a fost reluat registrul genealogic. În februarie 1912 s-a format „l'Union des Syndicats de la race Chablaisienne, dit d'Abondance de la Haute-Savoie” (Uniunea sindicală a rasei Chablaisienne, numită Abondance din Haute-Savoie).
În tot acest timp, vitele Abondance au ocupat Alpii nordici, întreaga regiune Haute-Savoie, Val d'Arly în Savoie şi apoi Alpii de Sud.


Articol publicat în revista Ferma nr. 20/247 (ediţia 15-30 noimbrie 2019)

Vizualizat: 114 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!