Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Viitorul APICULTURII constă în PRODUCEREA MĂTCILOR?

Publicat: 24 august 2017 - 13:27
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

DE LA PRODUCŢIA DE MIERE LA ÎNMULŢIREA ALBINELOR. Unul dintre apicultorii care au pătruns aproape toate tainele producerii mătcilor de albine este inginerul ieşean Ioan Vlad Bălteanu, din comuna Moşna, situată într-o zonă cu potenţial nu doar viticol (aici se găseşte nucleul adevărat al soiului Busuioacă de Bohotin), ci şi melifer.

Chiar dacă a devenit stupar în 1980, Vlad Bălteanu şi-a început activitatea de apicultor independent abia în anul 1990, mai întâi producând miere, apoi ceară, propolis şi abia după aceea îndrăznind să abordeze înmulţirea albinelor. „În 1984, în ziua când m-am înscris la Liceul Agricol de la Miroslava, am văzut pentru prima dată o familie de albine adevărată. Din prima clipă, am fost curios să aflu ce se găseşte în interiorul stupului, cum stau şi ce fac acele albine acolo. Aşa a început dragostea mea pentru stupărit şi din acel moment nu m-am mai despărţit niciodată de albine. Totul a fost treptat, iar activitatea de selecţie am început-o acum aproape un sfert de veac”, îşi aminteşte apicultorul.

„Daţi-mi o matcă bună şi vă voi da o producţie mare!”
Permanent fascinat în special de acele regine care conduc viaţa stupinei, care depun ouă şi perpetuează specia, Vlad Bălteanu a insistat pe partea de ameliorare şi, în timp, selecţia şi producerea de material biologic a devenit prioritară în fermă, deşi au fost menţinute la parametri ridicaţi şi activităţile de producere a polenului uscat, a polenului crud (congelat), a lăptişorului de matcă, precum şi nucleul pentru producţia de miere. De fapt, şi în funcţie de producţia de miere se realizează selecţia pentru obţinerea mătcilor.

Albinele la stup_b

În 2016, ferma apicultorului ieşean cuprindea două stupine, cu un efectiv de 250 de familii de albine şi 200 de nuclee de împerechere a mătcilor, a câte patru compartimente, una dintre stupine fiind axată pe producţie şi ameliorare, cealaltă fiind orientată către multiplicarea materialului biologic.
„Practic, mi-am dat seama că, într-adevăr, de un singur exemplar, respectiv de regină, depinde activitatea tuturor albinelor şi a întregului stup. Am început să mă axez doar pe creşterea mătcilor. Întâi, empiric, dar din 2008 am achiziţionat câteva nuclee de împerechere a mătcilor şi am trecut la o activitate mai largă şi profesionistă. În toţi anii aceştia, am preferat doar rasa românească. Am făcut producţii medii, cu rasa Carpatină, de 100 kg miere/sezon/stupină. Rasa noastră are potenţial de producţie, este ameliorată în condiţiile din România şi nu ne joacă feste nici când vine vorba despre capacitatea reproductivă”, spune inginerul Bălteanu.
(…) Vlad Bălteanu preferă să ştie că pot fi reduse importurile prin încurajarea reproducţiei din România, chiar şi pe fondul creşterii competiţiei interne. De aceea aplică o anume strategie proprie de apărare pe termen lung, fiindcă importurile de mătci nu sunt întotdeauna lipsite de pericolul introducerii în ţară, de exemplu, a unor boli, ceea ce i-ar afecta propriile efective. „Este clar că nu vom putea elimina total importurile, fiindcă până la urmă piaţa este liberă. Dar stă la îndemâna noastră să protejăm ceea ce avem bun. Iar, la capitolul calitate a mătcilor, putem să ne mândrim cu rasa noastră. Şi mai putem să o şi apărăm”, subliniază apicultorul.

Detalii privind aspectele tehnice ale ameliorării albinelor, în revista Ferma sau AICI!

Vizualizat: 1756 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?