Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

SIMONA STANCIU: Apicultura e cea mai curată parte a agriculturii!

Publicat: 24 octombrie 2018 - 01:25
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

SIMONA STANCIU, din Polovragi, judeţul Gorj, a studiat dreptul şi medicina, dar nu a profesat nici o zi. De zece ani face apicultură, despre care spune că este „cea mai curată parte a agriculturii”. Şase luni de zile pe an merge prin ţară cu albinele. Între timp, îşi face o pensiune agroturistică şi reînvaţă meştesuguri uitate. Ne-a îndulcit cu miere aromată şi ne-a impersionat cu povestea sa, ceea ce vă dorim şi vouă!

A studiat Drept şi, apoi, a absolvit o şcoală postliceală sanitară la Piteşti. „Când trebuie să dai 300 de milioane (de lei vechi - n.red.) ca să te angajezi în spital, unde ajungi? Când am terminat şcoala era 5.000 de euro un post, nişte sume colosale pentru un absolvent. Şi la Drept era 10.000 de euro taxa doar ca să intri în barou”, ne spune Simona Stanciu. Are doar 29 de ani. În 2008, soţul său, pompier de meserie, a cumpărat patru stupi, pe care i-au înmulţit. În 2010 au accesat fonduri europene printr-un proiect pe Măsura 112 pentru tineri fermieri şi au ajuns la 200 de familii de albine.

SIMONA STANCIU_b

Viaţă de apicultor: Şase luni sunt plecaţi cu albinele în pastoral
Cu 170 de familii de albine pleacă în pastoral în aprilie şi se întorc acasă la finalul lunii ocotmbrie. Au o maşină de 7,5 tone, pe care intră 72 de stupi cu o platformă de 32 de stupi, şi o maşină de 3,5 tone cu 48 de stupi. Maşina mare o conduce soţul, iar ea conduce maşina mai mică. Pentru rapiţă merg lângă Turnu Măgurele, pentru salcâm la Slătioara, pentru tei, în Giurgiu. La floarea soarelui merg în Teleorman, unde stau cel mai mult, trei săptămâni. Apoi, până la finalul lunii octombrie, merg la mentă sălbatică, lângă Dunăre.
Cel mai departe au fost în judeţul Giurgiu, la 360 de kilometri de casă. „E primul tei care înfloreşte în ţară, imediat după salcâm. Dacă nu ducem albinele la cules, trebuie să stimulăm cu zahăr, şi nu ne convine. Uzăm albina şi nu se compară culesul natural cu stimularea cu zahăr”, spune Simona Stanciu. „Nu mai băgăm zahăr în stupi şi nu le punem nimic din comerţ. Singura dată când am făcut asta a fost într-un an calamitat când am primit gratis Apimvert, dar au ieşit foarte slăbiţi stupii din iarnă”, adaugă aceasta. Iarna hrănesc albinele cu turte din miere de rapiţă cu polen şi protofil, pe care le fac acasă.
Cât albinele sunt în pastoral, vine acasă, la Polovragi, în fiecare sâmbătă, spre bucuria băiatului lor, care tocmai a început să meargă la şcoală. Duminica merge cu miere la piaţa din oraşul Novaci, iar duminică seara pleacă înapoi unde sunt albinele. Peste iarnă, ţin stupii într-o grădină de 5.000 mp, cu pomi fructiferi, în Polovragi. Peste vară mai au aici vreo 30 de stupi, pentru înlocuire.
„Avem 90% Carpatină şi 10% Italiană Este o albină pe care chiar din Italia o avem. Iese mai greu din iarnă, dar pe parcurs pune foartă multă miere. Am avut şi Buckfast, dar sunt foarte agresive şi nu rezistă la transport, sunt foarte sensibile şi pretenţioase, dacă le transportăm cu utvinişul închis, se sufocă. Am avut un stup şi a murit anul ăsta. Multă lume nu spune şi aspectul ăsta. Da, ele sunt bune ca producţie, dar la transport sunt foarte sensibile”, mai spune tânăra apicultor. Aflăm că a făcut un curs de apicultor înainte să depună proiectul pentru tineri fermieri, dar susţine că cel mai mult a învăţat din practică.
Spune că a ales apicultura pentru că „este cea mai curată parte a agriculturii”. „Cea mai grea parte este la extras mierea, este multă muncă fizică, dar nu ca în agricultură. Noi extragem de dimineaţa de la 7 încontinuu până seara la 9. Dacă seara trebuie să muţi stupii, nu poţi să pleci cu ei plini. Nu găsim oameni să lucreze, toată lumea se fereşte, fac alergii”, mai spune tânăra.

Miere_b

„La en-gross preţul mierii este foarte mic şi primeşti banii târziu. În magazine nu avem acces”
Anul trecut au avut 5 tone de miere, cea mai mică producţie de când au albine. 2018 este un an mult mai bun: „Anul acesta, până la finalul lunii iunie, am vreo 3,5 tone, pe lângă ce am mai dat. Am 2,5 tone de salcâm, 1,2 tone de tei şi am mai avut vreo 600 de kilograme de miere de rapiţă”.
Producţia este bună, dar preţul e jale: „De la 15 lei pe kilogram rapiţa, la 25 de lei pe kilogram salcâmul, la piaţă. La en-gross e 8 lei pe kilogram rapiţa şi 16 lei pe kilogram salcâmul, adică un preţ de nimic şi îşi mai bat şi joc de tine, îţi dau banii după trei luni, şi asta dacă nu se întâmplă un faliment sau ceva. Acum doi ani am dat mierea şi am aşteptat jumătate de an după bani”, ne spune Simona Stanciu.
ACA Gorj cumpără mierea la acelaşi preţ ca la en-gross. Un preţ decent ar fi măcar 19 lei pe kilogramul de miere de salcâm şi 12 lei pe kilogramul de miere polifloră, crede tânăra.
„În magazine nu avem acces. La noi este un magazin unde au miere de la altcineva, în condiţiile în care în Polovragi sunt cei mai mulţi stupi. Ei vor miere procesată. La ei niciodată mierea nu se zahariseşte. La Târgu Jiu în piaţă e plin de samsari. Un om care stă permanent la piaţă nu are cum să fie producător. Eu abia îmi fac timp să merg duminica la piaţă”, mai spune aceasta.

Cumpărători pretenţioşi şi neserioşi
„Mi-am făcut, la început, etichete, pe care aveam scrise numele şi numărul de telefon, dar oamenii se feresc de etichete. Vor miere naturală. Sunt oameni în vârstă, de la ţară, care când văd etichetă, imediat devin reticenţi: dacă tu eşti producător, de ce îţi trebuie etichetă? Ei ştiu că sunt singura din Polovragi care merg în piaţa din Novaci”, povesteşte Simona Stanciu. Îşi făcuse, la un moment dat, şi câţiva clienţi din Bucureşti, dar nu au primit mierea pe care le-a trimis-o prin poştă sau nu au trimis banii înapoi, aşa că nu mai are încredere să vândă miere pe internet şi să trimită prin poştă.
Cea mai multă miere o vinde de 1 august, de Macavei, sărbătoarea ciobanilor. „E o tradiţie a ciobanilor: dacă nu mănâncă miere de Macavei, le mănâncă ursul oile. Atunci dăm o tonă de miere în două, trei zile”, mai spune tânăra.

O pensiune agroturistică cu atelier de ţesut şi cusut
Simona Stanciu speră că anul viitor pe vremea asta va inaugura şi pensiunea agroturistică pe care o construiesc printr-un proiect pe măsura 6.4 din PNDR 2020.
Pensiunea va avea patru camere de cazare, dar şi un atelier meşteşugăresc. Se va ocupa chiar ea de pensiune şi se gândeşte că aceasta va fi deschisă doar toamna şi iarna, când nu va fi plecată cu albinele. Şi de atelierul de ţesut şi împletit se va ocupa tot ea, cu ajutorul buncii ei, care a ţesut toată viaţa şi cunoaşte meşteşugul.

... şi multă birocraţie care costă
Proiectul pentru pensiune are o valoare totală de 200.000 de euro. Cu finanţare nerambursabilă de 90%, părea atractiv. Între timp însă, condiţiile s-au modificat şi cheltuielile proprii au crescut. „Eu am făcut proiectul în 2015, când era obligatoriu să faci ceva meşteşug pentru care primeai în plus 25 de puncte. Atunci proiectul a fost neeligibil. L-am depus iar în 2016, când nu mai era nevoie de atelierul meşteşugăresc, dar pentru că era deja prevăzut în proiect, acum trebuie să suport construcţia şi dotările atelierului pe banii mei, iar AFIR nu calculează la preţurile reale. Pentru atelierul meşteşugăresc, care este o cameră, un depozit şi o terasă mică, ei au calculat 20.000 de euro, chiar dacă în realitate mă costă mult mai puţin”, mai spune Simona Stanciu.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 17/222 (ediţia 1-14 octombrie 2018)

Viitor pentru sate_b

 

Vizualizat: 10090 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Scolile agricole - semnal de alarma!

Scolile agricole - semnal de alarma!

Specialist în cresterea pasarilor de curte si absolvent al unei scoli cu profil agricol - Liceul Tehnologic „Mihail Kogalniceanu” din Miroslava (jud. Iasi) - Leonard Stafie considera ca institutiile de învatamânt cu profil agricol au nevoie de sprijin pentru a redeveni ceea ce erau cândva.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga George Stanson, despre condiţia fermierului român Maschio-Gaspardo îşi extinde operaţiunile în afara Europei
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?