Asociaţia Europeană a Producătorilor de Lactate (European Dairy Association - EDA) solicită administraţiei UE să sprijine cererile de activare a schemei de ajutoare pentru depozitarea privată a anumitor produse lactate, ca urmare a impactului Covid-19.
Preşedintele EDA, Michel Nalet, a solicitat printr-o scrisoare adresată comisarului european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, polonezul Janusz Wojciechowski, să vină cu soluţii concrete în sprijinul sectorului de fabricare a produselor lactate şi a brânzeturilor.
"În perioadele de tulburări crescute ale pieţei, Comisia Europeană are competenţa deplină, bugetul necesar, politicile şi instrumentele operaţionale ale PAC în vigoare pentru a proteja sectorul laptelui. Solicităm, prin urmare, CE să reacţioneze la tulburările actuale ale pieţei laptelui induse de COVID-19 în mod adecvat şi proporţional, la nivel european, activând Schema de ajutoare pentru stocarea privată la unt, lapte praf şi brânzeturi, aşa cum este prevăzut în regulamentul privind Organizarea comună a pieţelor (OCP)", se precizează în scrisoare.
"Sunt trist şi, da, şocat să văd că statele membre sunt obligate să intervină, la nivel naţional sau chiar la nivel regional, să ia măsurile necesare pentru a-şi proteja pieţele naţionale de lapte. În timp ce sectoare importante ale economiei (export, Horeca, pieţele locale în aer liber) sunt dezactivate de COVID-19, iar comercianţii cu amănuntul au fost şi ei forţaţi de această criză să accepte preţuri mai mici şi întârzieri de plată mai mari, atingem maximul sezonier al producţiei de lapte în Uniune. Pieţele produselor lactate la nivel european şi global au reacţionat, iar preţurile, în special pentru laptele praf, prezintă o tendinţă descendentă puternică", consideră Michel Nalet.
Deşi nu a primit încă un răspuns din partea comisarului Wojciechowski, preşedintele EDA a anunţat pentru luni o videoconferinţă, pentru a exprima nevoia de acţiuni imediate la nivel european. În circumstanţele extraordinare de astăzi, industria produselor lactate europene depune toate eforturile necesare pentru a răspunde responsabilităţii sociale şi pentru a asigura colectarea, procesarea şi distribuirea laptelui şi a produselor lactate în Uniunea Europeană.