Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Program naţional: Carne de PORC 100% ROMÂNEASCĂ

Publicat: 18 ianuarie 2018 - 01:11
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Kaufland România a lansat luna trecută, alături de Cooperativa Agricolă Integrată "Ţara Mea", primul program naţional pentru carne de porc sută la sută românească.

Festivitatea a avut loc în Bucureşti, la sediul Kaufland din Bulevardul Barbu Văcărescu.

Lansarea iniţiativei „Raftul Românesc” de către lanţul de supermarketuri Kaufland şi Cooperativa de Producţie Integrată „Ţara Mea” nu poate fi decât un semn bun pentru agricultura românească. „Raftul Românesc” va fi alimentat cu carne de porc crescut cu cereale româneşti, într-un sistem apropiat de cel tradiţional. Adică în ferme mici şi mijlocii. Fără soia modificată genetic, care va fi înlocuită cu proteină din mazăre şi/sau lucernă, pentru o carne savuroasă.

raft2_b

Lansare cu oficiali de soi şi presă cât cuprinde

Evenimentul a avut parte de o supermediatizare şi datorită prezenţei ministrului Agriculturii, Petre Daea, dar şi a şefului Comisiei pentru Agricultură şi Silvicultură din Camera Deputaţilor - Alexandru Stănescu. Ultimul spunea că nu ar trebui să mire pe nimeni prezenţa sa la acest eveniment de lansare a unei iniţiative strict private. Apoi a continuat: ba că în Comisie au aprobat legea privind sprijinul pentru maternităţile porcine, ba că Parlamentul susţine iniţiativa privată. Puţină lume ştie că iniţierea cooperativei „Ţara Mea” este tocmai ideea deputatului de Olt, Alexandru Stănescu. Idee continuată cu succes de fiul său Alexandru Stănescu Jr. Dar creşterea businessului şi a brandului „Ţara Mea” se datorează colaborării fructuoase cu marele lanţ de magazine Kaufland, care a înţeles să satisfacă nevoia cumpărătorilor prin susţinerea intensă a acestei iniţiative. ~n plus, actualul preşedinte al Cooperativei Integrate „Ţara Mea”, Florin Burculescu, se dovedeşte un manager inspirat şi plin de iniţiativă. Un manager care a ştiut să folosească din plin schimbările din legea cooperativelor, operate anul trecut, prin care s-a stabilit foarte clar noţiunea de membru asociat. Un membru asociat este cel care foloseşte cooperativa pentru a-şi vinde bunurile, dar nu beneficiază de drept de vot, de activele cooperativei sau de altceva. El poate doar să-şi fructifice producţia prin intermediul cooperativei. Ceea ce a făcut posibilă atragerea de astfel de membri interesaţi pentru început doar să-şi desfacă producţia cu ajutorul unei cooperative. Paşii următori vor veni firesc, din necesitate. Adică achiziţionarea de inputuri, stabilirea de priorităţi şi de oportunităţi etc.

Petre Daea i-a alergat pe ziarişti printre rafturi ca şi pe câmp!

Ministrul Agriculturii nu a fost de acord să se oprească direct la cortul cu miros de Crăciun, acolo unde totul era pregătit pentru festivităţile de lansare a „Raftului Românesc”. A ţinut să facă o primă descindere printre rafturi, să mai vadă cum „se simt” oul şi untul, care tind să devină produse de lux. Televiziunile s-au repliat rapid. Au „rupt” camerele de pe trepied şi dă-i startul la urmărirea oficialului din b-dul Carol I nr 1. La un moment dat un cameraman a împins căruciorul unui bătrân aproape să-l lovească, moment în care Petre Daea, atent, a oprit căruciorul şi a cerut scuze cumpărătorului bruscat. Din acel moment alergarea ministrului a devenit un joc de glezne, iar întâlnirea cu oamenii de rând l-au făcut să-i mai şi asculte, cu o figură interesată. De altfel, Petre Daea şi-a făcut un renume pentru că vine în contact direct cu oamenii. Atât cu cei implicaţi în agricultură, cât şi cu beneficiarii produselor din acest sector.
Alături de Petre Daea s-au aflat şi Tiberiu Ştef, recent numit consilier personal al ministrului pentru zona montană, dar şi Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România. Cam singurii reprezentanţi ai fermierilor la această lansare a unei iniţiative care se prezumă a fi benefică agriculturii româneşti.

t-stef,-a-stanescu-si-a--radulescu_b

Un articol semnat de TUDOR CALOTESCU

Vizualizat: 595 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?