Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Oul, stresat de interese

Publicat: 23 martie 2010 - 16:00
2 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Am rămas de-a dreptul stupefiat când am auzit la ştiri afirmaţii de genul “nu consumaţi ouă obţinute de la găini crescute în baterii” sau “ouăle obţinute de la găinile crescute în baterii sunt dăunătoare consumului uman” ori “aveţi grijă ce ouă consumaţi”.

Click pe poza pentru galerie!

Acum câţiva ani se făcea atâta vâlvă cu gripa aviară, anul trecut a început gripa porcină, iar anul acesta e la modă campania "nu consumaţi ouă stresate". Oare cei care au aruncat pe piaţă asemenea afirmaţii au uitat să se documenteze sau pur şi simplu asta se vinde acum? Nici nu ştiu ce să mai cred sau dacă de asta are nevoie într-adevăr consumatorul: de ştiri negative, nefondate ştiinţic.

De data asta, trebuie să apreciez că cei de la Ministerul Agriculturii au reacţionat rapid şi au publicat un comunicat de presă, care să aducă argumente cu privire la ceea ce înseamnă, de fapt, sistemul de numerotare a ouălor. Păcat însă că acest comunicat nu a fost preluat de către marile agenţii de presă şi televiziuni cu aceeaşi rapiditate cu care s-au grăbit să dea publicităţii rezultatele investigaţiilor prezentate de Vier Pfoten, conform cărora ştampila de pe ouă reprezintă un indicator al sănătăţii pentru consumator, adică “mâncăm sau nu mâncăm sănătos”.

Mai mult, organizaţia respectivă condamnă sistemul de creştere a găinilor ouătoare la cuşti (baterii) şi, implicit, ouăle provenite de la aceste găini, marcate cu cifra 3.

Stresul poate duce la sacrificarea găinilor. Cui îi convine asta?

Pentru liniştea consumatorului trebuie să menţionez că sistemul de creştere a găinilor ouătoare în baterii se practică de peste 60 de ani şi în toţi aceşti ani şi-a demonstrat viabilitatea din punct de vedere economic şi sanitar-veterinar.

Păsările în general, şi în special găinile ouătoare, sunt foarte sensibile la stres sau mai bine spus la factori de stres cum ar fi lumina, zgomotele şi aşa mai departe. În urma creşterii păsărilor în baterii, dacă nu se respectă tehnologia sau apar factorii stresanţi, se manifestă aşa-numitele boli de civilizaţie sau boli tehnologice.

Acestea sunt: canibalismul, sindromul de pică, mâncarea ouălelor şi asa mai departe. Deci, cauza principală a apariţiei acestor boli este stresul. Şi mai interesant este faptul că la apariţia bolilor tehnologice, pierderile economice sunt foarte mari şi, în anumite cazuri, se recomandă chiar şi sacrificarea de necesitate a întregului efectiv. Deci stau şi mă întreb cum funcţionează aceste ferme?

În pierdere economică? Fac muncă voluntară? Nu prea cred. Aşadar, problema stresului ar trebui eliminată din această ecuaţie. Singurul motiv credibil care ar trebui menţionat ar fi spaţiul de cazare a păsărilor.

Dar nu este real şi nici argumentabil practic să afirmăm că ouăle nu sunt bune de consum din cauza stresului.

Cu privire la interzicerea în 2012 a acestui sistem de creştere în baterii, fac precizarea că este total fals şi citez “Conform Ordinului ANSVSA nr. 136/2006, care transpune Directiva CE nr. 74/1994, România, ca şi toate celelalte state membre UE, se află până la 1 ianuarie 2012 în perioada de tranziţie pentru creşterea găinilor ouătoare în baterii neîmbunătăţite, perioadă în care unităţile avicole derulează proiecte de modernizare şi de înlocuire a acestora”. De modernizare, nu de eliminare!

Dacă facem o comparaţie, în anul 2009 în România doar 17% din găinile ouătoare au fost crescute în baterii iar în restul spaţiul comunitar 68%. Mă întreb şi eu, oare europenii sunt cumva bolnavi de la atâtea "ouă stresate"?

Din punctul meu de vedere este doar un atac meschin la o industrie în plină dezvoltare şi, ceea ce este şi mai grav, de data asta nu cei din afară ne vor răul... În final, alegerea este a consumatorului, dar inducerea unor temeri atât de nefondate poate fi periculoasă, mai ales pe o piaţă în formare cum este România.


PRECIZARE

Ministerul Agriculturii face precizarea că în sistemul industrial, nutreţurile combinate administrate găinilor sunt aceleaşi, indiferent de metoda de creştere practicată, 3 - baterie, 2 - la sol, 1 - aer liber sau 0 – ecologic. Astfel, nutreţurile conţin cereale (grâu, orz, porumb), proteice (şroturi de floarea soarelui sau soia, uleiuri de floarea soarelui sau soia) şi amestecuri de vitamine şi minerale, conform legislaţiei europene. Aceste furaje, folosite în hrana păsărilor, sunt supuse analizelor periodice de către laboratoarele autorizate ANSVSA.

Vizualizat: 853 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   
2.
Raspuns la trei oua pe zi
|
01. 20, 2011. Thursday 13:16
doresc sa fac urmatoarele precizari productia obtinuta la diferite sisteme de crestere: cifra 0 - organic farm - 290 de oua/ cap de gaina in 413 zile de productie cifra 1 - free range - productie obtinuta 290-300 oua/cap de gaina in 413 zile cifra 2 - crestere pe asternut permanent 290-300 oua/cap de gaina in 413 zile cifra 3 - crestere in baterie 300-310 oua/cap de gaina in 413 zile Analizand datele de mai sus diferentel sunt infime si sunt datoarate doar de respectarea factorilor de microclimat asadar teoria dumneavoastra este falsa Cu privire la numarul de oua pe zi daca o sa impartiti la 413 zile o sa vedeti cate oua iese pe zi. In legatura cu productiile de la gainile de la tara va enumerez cauzele pentru care nu se oua la fel ca in cresterea industriala a pasarilor: 1. rase cu potential genetic de ouat mic. 2. furajele nu asigura necesarul nutritiv. 3 factori de microclimat care nu sunt controlati. Asadar va rog sa va informati inainte de a face afirmatii, multumesac Leonard Constantin STAFIE
1.
alo
|
05. 30, 2010. Sunday 13:34
nu este deloc un atac meschin.din start,cresterea aceasta intensiva este stresanta.daca gaina ar face cel putin 3 oua/zi ati fii fericiti(crescatorii). luati-va de mana cu cei care au spus ca este mai stresata gaina de la tara,din cauza uliului
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   

Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?