Criza uriaşă provocată de apariţia Covid-19 pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene provoacă dificultăţi crescânde în ceea ce priveşte transportul şi aprovizionarea cu produse agricole.
Într-o declaraţie comună, trei dintre organismele reprezentative ale sectorului agricol european au avertizat săptămâna aceasta că au fost observate întârzieri şi perturbări la frontierele blocului comunitar pentru livrarea anumitor produse agricole şi industriale, precum şi materiale de ambalare. Declaraţia a fost emisă în numele FoodDrinkEurope, CELCAA (Comitetul European de Legătură pentru Comerţul Agricol şi Agroalimentar) şi COPA-COGECA, organizaţia europeană a fermierilor şi a structurilor cooperatiste din agricultură.
Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la circulaţia lucrătorilor, în special din cauza închiderii anumitor frontiere şi restricţii de călătorie, precum şi potenţiale deficienţe de forţă de muncă, deoarece personalul respectă restricţiile de circulaţie naţională pentru atenuarea crizei. "Având în vedere că lanţul de aprovizionare agroalimentară este extrem de integrat şi funcţionează peste graniţe, orice blocaj de aprovizionare şi de angajaţi vor perturba inevitabil activitatea", se specifică în comunicatul celor trei organizaţii.
Declaraţia comună solicită Comisiei Europene "să facă tot ce îi stă la dispoziţie" pentru a se asigura că fluxul de produse agricole, produse alimentare, băuturi şi materiale de ambalare este neîntrerupt, precum şi pentru a oferi soluţii pentru prevenirea şi gestionarea deficitului de forţă de muncă. Totodată, se cere comisiei să ia în considerare cei 11 milioane de fermieri din Europa, 4,7 milioane de lucrători din industria prelucrătoare, 294.000 de întreprinderi alimentare şi băuturi (inclusiv 22.000 de cooperative agricole) şi 35.000 de companii comerciale.
----------
Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!
Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro
CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.