Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

La Conacul Domniţei legendele prind viaţă

Publicat: 31 octombrie 2018 - 11:26
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Până să ajungem la Conacul Domniţei, nu credeam că poate să existe în Polovragi un loc pe cât de generos ca întindere, pe atât de retras şi ferit privirilor indiscrete. De aici, dintre colinele domoale, se văd impresionantele Chei ale Olteţului şi întreaga aşezare de pe râul cu acelaşi nume.

Legenda locurilor spune că atunci când a ajuns pentru prima dată la Polovragi, domniţa Diana, cu păru-i galben ca soarele şi ochii verzi precum iarba crudă s-a îndrăgostit de farmecul locului şi frumuseţea peisajelor. Păduri întinse, domenii de vânătoare, pământuri fertile şi culturi frumos îngrijite. Sătenii, calzi şi primitori au îndrăgit-o pe Domniţă încă de la început... Într-o seară, pe când aceasta vizita una dintre pădurile dese din apropiere a întâlnit o haită de lupi. Înfometaţi, lupii au atacat-o, dar strigătele domniţei au fost auzite de un vânător care a salvat-o pe Diana. Pe locul unde vânătorul şi domniţa au văzut primele raze ale răsăritului, a fost construit un conac, pentru a aminti de frumoasa poveste de dragoste a celor doi. Aşa s-a născut Conacul Domniţei.

Conacul Domniţei_b

De la gazde citire: "Momente de poveste, amintiri de povestit"
Conacul are destinaţie turistică în prezent, dar a fost, până nu demult, casă de vânătoare, aşa că interiorul este plin cu trofee. În fiecare cameră se află câte un şemineu funcţional şi elemente inspirate din poveştile vânătoreşti, inclusiv tapet tematic.

Conacul Domniţei_b
Descrierea conacului le aparţine gazdelor: "Cu 7 odăi pentru două persoane, frumos aranjate şi dotate cu toate cele necesare pentru ca Dvs. să vă simţiţi ca un straşnic vânător sau ca o gingaşă domniţă, şi un apartament pentru o familie de patru persoane, Conacul Domniţei vă promite un sejur deosebit, într-o locaţie cu adevărat fabuloasă. La parter vă întâmpină un salon mare, cu şemineu şi o masă pentru 18 persoane. Afară e amenajat un foişor cu grătar şi, puţin mai în spate, se află un loc pentru ceaun şi foc de tabără. Servim un pahar de vin, bucate tradiţionale şi vă spunem legendele locului. Ziua, vă invităm la o plimbare cu bicicletele sau la pas prin zonă, pentru ca povestea spusă de cu seară să prindă apoi viaţă în ochii Dvs.".

Conacul Domniţei_b
Locaţia este cu adevărat fabuloasă, şi nu doar în interior. De la ferestrele conacului se văd Cheile Olteţului şi dealurile de un verde ameţitor. Imaginile filmate cu drona de către colegul meu stau mărturie (video în curând pe www.revista-ferma.ro)

Se recomandă simplu: Nicuşor Dumitra, crescător de animale şi administrator de pensiune

Conacul Domniţei_b

Pe Nicuşor Dumitra din Polovragi l-am întâlnit în 29 iunie, când proiectul nostru s-a desfăşurat în frumoasa comună gorjeană. Mi-a mărturisit că este abonatul revistei Ferma şi că atunci când vine poşta lasă toate activităţile pentru a răsfoi revista, "de la sfârşit spre început, pentru că acolo este partea de zootehnie". Iar seara, când şi-a încheiat treburile în gospodărie, citeşte pe îndelete articolele. Pe lângă oile pe care le creşte se ocupă şi de administrarea Conacului Domniţei, împreună cu soţia şi fiica Daliana, aceasta din urmă fiind şi cea mai implicată în promovarea şi buna funcţionare a pensiunii.

Activitatea de bază a familiei Dumitra este cultura vegetală şi apoi creşterea animalelor. "Avem însumată o suprafaţă de 25 de hectare, dintre care zece în proprietate şi restul în arendă. Cultivăm porumb, în special pentru siloz, lucernă, ovăz tot pentru nutreţ, grâu furajer sau triticale şi mai avem fâneaţă, în special naturală. Asta pentru că avem terenuri accidentate şi nu le putem îmbunătăţi prin însămânţare, doar ce le mai târnuim cu oile", spune Nicuşor Dumitra.

Conacul Domniţei_b
Sectorul zootehnic cuprinde un efectiv de 200 de oi matcă, cu aproape o sută de miei care au rămas nevânduţi de la Paşti, trei cai cu care se ajută la muncile fermei şi două vaci cu lapte, rămase dintr-un efectiv de aproape 40 de capete. Marea durere a fermierului este că a fost nevoit să renunţe la vaci pentru că nu mai avea unde să livreze laptele la un preţ convenabil. "Mai mult preţul ne-a dezamăgit. Aveam cum să-l dăm, că sunt trei fabrici care achiziţionează, dar preţul a rămas ca acum 20 de ani, nu a mers în rând cu toate scumpirile: furaje, medicamente, iar cel mai mare consumator la noi este motorina. Asta se consumă zilnic, câte două găleţi, pentru tractor, presă de balotat...", spune cu mâhnire abonatul nostru.
Îmi spunea doamna Dumitra că nu mai au loc pe lângă casă de câte utilaje are soţul... Nicuşor explică: "Păi ce să facem, fără utilaje suntem morţi. Avem aproximativ tot ce ne trebuie în materie de mecanizare, începând de la cositoare, greblă, semănători de porumb, de grâu, prese de balotat - una dreptunghiulară şi am luat şi una cilindrică pentru că nu mai aveam cu cine încărca baloţii şi cei cilindrici mai rezistă la ploaie, apoi tocătoare de siloz, ce nu avem şi sperăm să luăm în curând este o remorcă basculabilă".

Conacul Domniţei_b

Familia Dumitra vă aşteaptă la Conacul Domniţei
Fiu al locurilor, Nicuşor Dumitra poate fi oricând ghid pentru turiştii dornici de excursii prin împrejurimile Polovragiului: "Am umblat fiecare potecuţă, sunt născut şi crescut aici şi cu mare dragoste pentru această zonă; deşi am avut posibilitatea să plec, nu am vrut. Ne-am împământenit aici... Se pot face drumeţii la pas sau agrement călare".

Conacul Domniţei_b
Familia Dumitra vă oferă produse tradiţionale, de la ţară: lapte, urdă, un tocan de oaie, o mămăliguţă, un păstrăv proaspăt de la o păstrăvărie din apropiere... Bucuria celor doi soţi este că fiicele îi ajută atât la muncile fermei, dar şi cu administrarea conacului.
Dacă ajungeţi la Polovragi căutaţi Conacul Domniţei pe str. Principală la nr. 278A. Rezervări se pot face la telefon 0771.288.371 iar detalii găsiţi pe Facebook - Conacul Domniţei şi pe site-ul www.conacul-domnitei.ro

Conacul Domniţei_bClick pe poza pentru galerie!

Conacul Domniţei_b
Un articol publicat în revista Ferma nr. 18/220 (ediţia 15-30 octombrie 2018)

 Viitor pentru sate_b

 

Vizualizat: 181 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Scolile agricole - semnal de alarma!

Scolile agricole - semnal de alarma!

Specialist în cresterea pasarilor de curte si absolvent al unei scoli cu profil agricol - Liceul Tehnologic „Mihail Kogalniceanu” din Miroslava (jud. Iasi) - Leonard Stafie considera ca institutiile de învatamânt cu profil agricol au nevoie de sprijin pentru a redeveni ceea ce erau cândva.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga George Stanson, despre condiţia fermierului român Maschio-Gaspardo îşi extinde operaţiunile în afara Europei
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?