Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ziua Câmpului la Feteşti - un tur al performanţei

Publicat: 21 august 2018 - 00:20
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Joi, 31 mai. Dimineaţa, la ora 8:30, m-am urcat în maşină şi am pornit spre autostrada Bucureşti - Constanţa. Aşa ar putea debuta relatarea despre minivacanţa de 1 iunie, începută cu o zi mai devreme. Doar că pentru mine călătoria a fost un pic mai… scurtă. Nu am atins litoralul Mării Negre, ci m-am oprit pe un câmp din municipiul Feteşti. Mai precis la ferma Agrichim a lui Viorel Nica. Pentru că odată cu începerea sezonului estival, a început şi sezonul dedicat Zilelor Câmpului prin ferme. 

Anul acesta, cea de-a XI-a ediţie a “Field Day” organizată de vicepreşedintele Federaţiei Pro Agro a reunit peste o sută de fermieri din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, care au văzut cum se comportă culturile de orz, de rapiţă şi de grâu în condiţii de tehnologiie modernă şi în prezenţa apei furnizate de sistemele de irigaţii.
Ziua Câmpului de la Feteşti s-a concretizat într-un util schimb de experienţă între fermieri cu privire la agrotehnica modernă, la ultimele tehnologii şi produse lansate în domeniu, menite să le asigure producătorilor agricoli soluţii pentru o agricultură performantă. Programul a cuprins prezentarea - de către managerul societăţii, inginerul agronom Viorel Nica - a loturilor demonstrative de rapiţă şi de cereale păioase. “Suntem în colaborare şi asociere cu firma Biocrop România. Compania ne aduce genetica pe care noi o multiplicăm, o promovăm şi o distribuim fermierilor. Timp de unsprezece ani am reuşit să selectăm cele mai bune soiuri de cereale păioase, cei mai buni hibrizi de rapiţă, fapt care i-a determinat şi pe mulţi fermieri să vină astăzi aici”, a declarat Viorel Nica.

Ziua Câmpului la FeteştiClick pe poza pentru galerie!

Producţii diminuate de atacul la silicva rapiţei
La fiecare lot prezentat, inginerul a vorbit despre administrarea unor tehnologii adecvate, dar şi despre rezultatele celor mai buni hibrizi care apar pe piaţă. Toate acestea cu un singur scop: creşterea productivităţii.
Hibrizii de rapiţă cultivaţi în exploataţia Agrichim prezintă o toleranţă mare la ger şi la secetă, dar au şi un potenţial productiv foarte ridicat. Diffusion, Dynastie şi Tigris sunt hibrizii care aduc o producţie estimată la peste 3000 de kg la hectar.
Anul acesta, la cultura de rapiţă, fermierii s-au confuntat cu un mic impediment. “2018 a fost un an atipic pentru succesul în agricultură; mă refer la nivelul producţiilor. Ne-am confruntat cu o zăpadă târzie şi o lipsă mare de precipitaţii. Diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte a derutat şi dăunătorii pe lângă noi, a grăbit tratamentele la rapiţă împotriva lui Meligethes. Ne-am trezit şi cu un atac la păstaie, pe care nu l-am putut stăpâni cu toată dotarea noastră. Dăunătorul este ca hoţul, are mintea odihnită şi te atacă atunci când nu te aştepţi. Acesta a fost singurul impediment pe care nu l-am putut stăpâni. Este vorba de un procent mic (de pierdere - n.r.), dar ne afectează veniturile”, a spus inginerul agronom.

Combin i-a adus opt tone de grâu la hectar
Soiurile de orz şi de grâu din exploataţie au un nivel de producţie de peste 8 tone la hectar. Acestea au un indice de panificaţie bun, au rezistenţă la boli şi sunt specifice zonelor aride din România. “Portofoliul soiurilor de grâu de la Biocrop România a adus pentru prima dată un soi de grâu aristat, specific zonelor aride din România. Este vorba de soiul Combin, care este foarte căutat şi semănat de foarte mulţi fermieri. Am avut producţii de peste 8 tone la hectar. Soiul este specific zonelor secetoase. Are multe boabe în spic, asta denotă şi calitatea de polenizare a acestui soi de grâu. De asemenea, tehnologia noastră ne arată cum ne-am preocupat de tratamentele foliare şi cum au răspuns. Lanul demonstrativ dovedeşte potenţialul foarte bun. Merită să facem o asemenea investiţie”, a adăugat Viorel Nica.
După prezentarea loturilor demostrative din câmp, au urmat discuţii şi prezentări ale firmelor renumite din domeniul producerii şi comecializării seminţelor, a produselor pentru protecţia plantelor, dar şi dezbateri despre avantajele constituirii grupurilor de producători în agricultură.


INVESTIŢII MASIVE ÎN IRIGAŢII
Infrastructura de irigaţii existentă în România este depăşită din punct de vedere al eficienţei utilizării resurselor şi există riscul ca abandonarea infrastructurii de irigaţii să genereze grave probleme sociale, economice şi de mediu. Amenajările de irigaţii sunt într-un stadiu avansat de degradare şi pe 75% din suprafaţa acestora, irigaţiile nu sunt funcţionale, iar cele funcţionale sunt ineficiente din punct de vedere al consumului de apă şi de energie şi costisitoare pentru fermieri. Din acest motiv, MADR a declanşat un program extrem de ambiţios: investiţii de până la un miliard de euro în reabilitarea infrastructurii primare de irigaţii, a anunţat secretarul de stat în MADR, Alexandru Potor, în cadrul evenimentului. “Fără irigaţii o să fim tot timpul supuşi intemperiilor vremii. O să fim întotdeauna în risc. La nivelul ţării se va cheltui un miliard de euro pentru reabilitarea mai multor amenajări. În momentul de faţă 32 de amenajamente sunt deschise, au startate proiecte de investiţii. Ministrul Daea a fost în Vrancea pentru a da în folosinţă o primă porţiune a canalului Bărăgan - Siret, o porţiune care va asigura irigaţii pentru aproximativ 3000 de hectare”, a punctat Alexandru Potor.
Obiectivul general al proiectului MADR vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii care va conduce la creşterea suprafeţei funcţionale din suprafaţa viabilă şi marginal viabilă economic pentru irigaţii la 70% în anul 2020 şi 90% la în anul 2030. Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii vizează 86 de amenajări viabile aparţinând domeniului public al statului, în suprafaţă de aproximativ 1,8 mil. ha, până la sfârşitul anului 2020.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/216 (ediţia 15-30 iunie 2018)

 

Vizualizat: 233 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA OROS Linamar la AGRITECHNICA 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?