Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ziua Câmpului Almos-FMC

Publicat: 29 august 2019 - 00:50
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În cadrul unui eveniment special, în ziua de 19 iunie 2019, în faţa a peste 150 de fermieri din judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ şi Bacău, au fost prezentate şi explicate tehnologii de ultimă oră propuse de firma FMC în domeniul protecţiei şi nutriţiei plantelor. Manifestarea a avut loc în câmpurile experimentale ale grupului de firme Almos Agrorom din comuna Dulceşti - Neamţ, unde au fost prezentate loturi demonstrative de grâu, orz, rapiţă, porumb, sfeclă de zahăr şi soia.

”Aici, în cadrul societăţii Agrifarm, am ales colaborarea cu FMC datorită faptului că noi, în zona Romanului, în vecinătatea fabricii de zahăr Agrana Roman, suntem cei mai mari cultivatori de sfeclă de zahăr, cu 860 de hectare, iar FMC are în portofoliu două erbicide şi un fungicid fără de care cultivatorii nu ar putea realiza programul complet de protecţie împotriva buruienilor şi a Cercosporiozei sfeclei (Cercospora beticola) ”, preciza inginerul Alexu Molodoi, directorul tehnic al Grupului Almos România. Cele două erbicide (unul pe bază de lenacil - Venzar -, şi un erbicid selectiv sistemic postemergent pentru combaterea buruienilor cu frunza lată - Safari), precum şi fungicidul sistemic cu un spectru foarte larg de acţiune (Impact, cu efect preventiv şi curativ) asigură un program deosebit de protecţie a sfeclei de zahăr.

Ziua Câmpului Almos-FMCClick pe poza pentru galerie!
S-au prezentat şi programele de protecţie de la răsărire şi până la recoltare, pe care, împreună cu FMC, specialiştii Almos le-au experimentat la majoritatea culturilor regăsite în zona Moldovei. “Există şi o excepţie, floarea-soarelui, care nu se regăseşte în vitrina noastră de culturi, deoarece o ploaie torenţială a distrus plantaţia semănată şi a trebuit s-o întoarcem, semănând porumb în loc”, adăuga Alexu Molodoi.

Tehnologia a compensat neajunsurile climatice
Din punct de vedere al evoluţiei condiţiilor de temperatură/umiditate, anul 2019 a fost deosebit de provocator pentru agricultorii din această parte de ţară. Umiditatea ridicată şi căldura din perioada aprilie - iunie 2019 au creat condiţii prielnice dezvoltării buruienilor şi a agenţilor patogeni. În toamna 2018, au fost condiţii deosebit de dificile pentru răsărirea culturilor, chiar dacă acestea au fost semănate la timp. Rapiţa a răsărit mai bine, deşi nu a avut cea mai bună densitate şi nu a fost cea mai bună cultură pe care a făcut-o vreodată unitatea. Practic, din cauza deficitului hidric din toamnă, în locul unei densităţi aşteptate de 40-50 de plante răsărite, am avut o densitate de 25-30 de plante, dar a fost rezonabil în raport cu condiţiile climatice din toamna 2018. La cerealele păioase, doar 20-23% dintre plante au răsărit în toamnă, restul răsăririi producându-se în a doua jumătate a lunii martie, această situaţie nedorită fiind generală la nivel de ţară. “În respectivele condiţii din primăvara 2019, am fost nevoiţi să aplicăm tratamente fitosanitare şi de nutriţie a culturilor, astfel încât să recuperăm cumva această problemă climatică pe care nu o putem controla. Am aplicat produse de top. De exemplu, la cereale păioase, unul dintre cele mai performante produse din piaţa actuală este Omnera, un erbicid sistemic selectiv aplicat în postemergenţă, cu cel mai mare spectru de combatere a buruienilor cu frunză lată anuale şi perene, selectiv faţă de toate cerealele păioase şi cu un interval larg de aplicare, din toamnă până primăvara la formarea frunzei stindard. Apoi, am utilizat produsele fungicide Azaka, Ampera, Riza, Impact, cu rezultate destul de bune, la acest capitol lucrându-se continuu la îmbunătăţiri. Pe partea de insecticide, compania stă foarte bine, obţinând rezultate excelente cu Vantex, Novadim, Fury, fiecare fiind utilizat în funcţie de necesitate”, menţiona Ion Săvulescu, director tehnic FMC România.

Avantaje şi dezavantaje ale ploilor în lanul de porumb
Legat de cultura de porumb, specialistul declara că arată “ca o autostradă” şi semnala că, anul acesta, în mod neaşteptat, au fost precipitaţii peste normalul zonei, într-o singură lună înregistrând peste 150 l/mp, iar în aceste condiţii, există un avantaj şi un dezavantaj. “Avantajul a fost acela că produsele aplicate la sol au funcţionat foarte bine, având exemplul produsului Succesor TX, un erbicid cu acţiune peliculară, dacă se aplică pre-emergent sau cu acţiune sistemică şi de contact, dacă se aplică post-emergent timpuriu şi care conţine două substanţe active erbicide, petoxamid şi terbutilazină. Ambele substanţe active au capacitatea de a controla buruienile cu frunza lată şi buruienile monocotiledonate anuale în curs de dezvoltare, de la aplicare şi până la recoltare nerămânând reziduuri de produs în recoltă şi, după cum s-a văzut, cultura arată foarte bine, excat ca o autostradă. Dezavantajul este dat de faptul că toate acele precipitaţii au creat crustă. S-a observat la cultura de floarea-soarelui, aceasta fiind extrem de afectată la răsărire, ceea ce a condus la înlocuirea sa cu cultura de porumb”, a adăugat Ion Săvulescu.

Lecţie de agricultură practică pentru tinerii fermieri
În primăvara 2019, în rândul fermierilor, a existat tendinţa de a nu investi în culturile care nu arătau bine la ieşirea din iarnă, ceea ce este de evitat, după cum observau atât organizatorii, cât şi unii dintre fermierii cu experienţă prezenţi la Ziua Câmpului Almos-FMC. O cultură aflată într-o anumită suferinţă este precum o persoană care are nevoie de ajutor, nefiind indicat să fie părăsită, ci sprijinită să continue lupta pentru continuitate şi pentru reuşită. ”Am venit la acest eveniment împreună cu nepotul meu, care este la început de drum în agricultură, fiind student chiar la Facultatea de Agricultură din Iaşi. Ajutându-l să înveţe meserie şi să-şi poată asigura singur succesul, i-am explicat că aşa a fost şi cu plantele, în acest an”, explica Ioan Tănase, fermier în comuna Ruginoasa, judeţul Neamţ. Are aproximativ 320 ha, din care 110 ha porumb, câte 80 ha grâu şi floarea-soarelui, 25 ha sfeclă de zahăr, 10 ha cu soia. Practic, toate plantele prezentate la Dulceşti. “Pot confirma ceea ce spun specialiştii care au organizat loturile demonstrative, anume că aşa după cum te interesezi să întreţii cultura, la timp şi potrivit, tot astfel va fi şi recolta. Mai mult, spun şi acum la vârsta mea de 72 de ani, dintotdeauna am pus accent şi pe mecanizare. Numai eu ştiu cât am suferit în anii din urmă, din cauza utilajelor. Dacă aş avea acum 30 de ani, cu experienţa deja acumulată, nu m-aş uita deloc la bani, ci aş investi în cele mai bune mijloace de lucru. Deţinem, acum, 3 tractoare John Deere, de 105, 150 şi 200 CP şi un New Holland de 140 CP, fiecare cu toată gama de maşini. Un utilaj, un tractor, o combină performante te pot scoate din faliment, în condiţii precum cele din 2019, cu ferestre scurte de timp prielnic lucrului în câmp, putând să realizezi corespunzător lucrările agricole. Altfel, deja ai pierderi serioase. Mă bucur că am putut să îi arăt nepotului meu şi aici, practic, ceea ce zilnic îi explic şi în ferma noastră”, spunea Ioan Tănase.
Nepotul său, studentul agronom în anul II, Andrei Valeriu, a dorit să fie prezent între specialiştii de la Dulceşti inclusiv pentru a verifica propriile observaţii din acest an agricol. ”Seceta din toamnă ne-a pus la încercare inclusiv tehnica agricolă, iar în primăvară am avut la dispoziţie o perioadă foarte scurtă pentru efectuarea semănatului. Avem tehnică şi este bine că ne şi pricepem să o utilizăm. Personal, ştiu să lucrez pe aceste mijloace moderne, cunosc şi limbi străine, dar şi informatică (absolvent de liceu de specialitate), astfel încât am putut exploata corect tractoarele şi am fost de ajutor, la nevoie. Lucrez cu bunicul de când eram micuţ şi îmi place mult agricultura. De aceea, m-am îndreptat spre o universitate de profil, de aceea mă aflu şi aici. Văd cât de importantă este ştiinţa, pentru a reuşi în producţia agricolă. Vreau să rămân în ţară, să fiu agronom aici, dar folosind tot ceea ce înseamnă soluţie modernă la nivel internaţional, pentru performanţă şi profit”, menţiona tânărul viitor fermier.

Generatii Tanase Nt_b

Suprafaţa expoziţională prezentată în cadrul evenimentului intitulat Ziua Câmpului Almos-FMC de la Dulceşti a totalizat 25 ha, din care 15 ha au fost ocupate cu sfeclă de zahăr, în timp ce culturile de grâu, orz, rapiţă, soia şi porumb au fost amplasate pe sole de câte 2 ha fiecare.

Alexu Molodoi_b
Alexu Molodoi:Mă bucur că suntem din nou gazdele unui eveniment agricol, menit să aducă în atenţia fermierilor, a autorităţilor şi a tuturor celor prezenţi aspecte practice legate atât de provocările multiple cu care se confruntă astăzi producătorii agricoli din România, cât şi soluţiile pe care aceştia le aplică la problemele tehnice, în aşa fel încât să obţină producţii cât mai performante”.

Ion Savulescu_b

Ion Săvulescu: “Compania FMC are un portofoliu bogat de produse atât pe partea de control al bolilor, dăunătorilor şi buruienilor, cât şi pe partea de fertilizanţi, existând un departament specializat, cu o fabrică ultramodernă în Anglia, pentru fertilizanţi foliari”.

Laurentiu Gheorghita_b

Laurenţiu Gheorghiţă: “Echipa din România, alcătuită din 26 de persoane, dezvoltă proiecte deosebite, chiar unice la nivel naţional. În acest an, în sudul ţării, am implementat proiectul Evalio AgroSistems, o reţea de monitorizare la cultura porumbului, care priveşte populaţiile de dăunători şi mişcarea lor în timpul sezonului. Proiectul prevede a fi trimise avertizări tuturor fermierilor cu care colaborăm, în funcţie de curba de zbor a sfredelitorului porumbului, cu recomandări referitoare la momentul aplicării produsului de combatere. Cel mai bun produs de combatere la ora aceasta este Coragen, recunoscut şi de către fermierii cu suprafeţe foarte mari, care îl utilizează”.

 Cezar Musteata_b

CU UN PAS ÎNAINTEA RĂSĂRIRII BURUIENILOR
Cum cel mai incintant aspect din agricultură pare a fi acela de a scoate cultura dintr-un stres (termic, hidric, chimic etc. - produsul de ultimă generaţie Simax al companiei FMC, fiind mai mult biologic, extras din alge marine şi cu elemente nutritive, ajută culturile să contracareze mai uşor fiecare tip de stres), fermierii prezenţi la evenimentul de la Dulceşti-Neamţ, au urmărit cu atenţie prezentările şi explicaţiile tehnice ale specialiştilor, observând în amănunt şi aspectul fiecărei plante supuse analizei. ”Mă interesează să realizez performanţă în ferma pe care o administrez şi, mai ales în condiţiile climatice din ultimii ani, este deosebit de importantă fiecare informaţie experimentată de către profesionişti. De exemplu, în acest an agricol, cu atâtea precipitaţii, a fost deosebită problema gestionării buruienilor. Lecţia pe care am învăţat-o definitiv este aceea că buruienile trebuie combătute înainte de a răsări. Ca urmare, trebuie căutate şi folosite produse preemergente. Dacă buruienile ajung să concureze cu planta de interes economic, fermierul trebuie să ştie că această concurenţă se desfăşoară pe banii săi, respectiv pe cheltuielile cu îngrăşămintele şi pe profitul acelui fermier. Orice zi de îmburuienare la porumb, adică orice zi cu un covor de mohor şi plante dicotile în lanul de porumb, înseamnă 100 kg boabe în minus din recoltă. Trebuie ştiut că potenţialul maxim al culturii este fix în momentul în care sămânţa a fost introdusă în pământ. Din acel moment, apar doar factori care îţi pot dijmui producţia şi pe care, ca fermier, trebuie să îi controlezi. Orice meseriaş foloseşte produsele preemergente şi nu stă în aşteptare, dacă răsar sau nu buruienile. {i tot aşa, cu toţi ceilalţi factori perturbatori, până la recoltare. Îi putem controla doar dacă ştim cât mai multe din punct de vedere tehnic şi dacă, inclusiv prin astfel de colaborări profesionale, îţi creezi posibilităţile de a aplica tot ceea ce ştii”, spunea Cezar Andrei Musteaţă, tânăr fermier (33 ani) din comuna }ibăneşti, judeţul Iaşi.


FMC - ÎN CLUBUL SELECT AL COMPANIILOR CU CERCETARE PROPRIE
Compania FMC se bazează pe ştiinţă, cu cele 24 de centre de cercetare în toată lumea numărându-se între companiile de top mondial din domeniul protecţiei plantelor. Încă de la fondarea sa, în anul 1883, în Statele Unite ale Americii, odată cu inventarea primei maşini de tratat, FMC Corporation a construit şi a continuat să dezvolte o zestre remarcabilă de proiecte de pionierat pentru utilizatorii din domeniu. Prin cele 26 de locaţii de producţie, FMC Agricultural Solution poate satisface un număr impresionant de cereri de produse, iar prin cele 23 de locaţii R&D compania păşeşte în clubul select şi restrâns al companiilor care deţin sector propriu de cercetare şi dezvoltare. “Aţi văzut în câmp multe produse pe care dumneavoastră, fermierii, le cunoaşteţi, deoarece FMC a achiziţionat mai mult de jumătate din portofoliul DuPont şi mare parte din cercetarea DuPont. Suntem compania care, în diverse sectoare de dezvoltare, avem 22 de substanţe active şi produse noi, care vor ieşi pe piaţă în anii următori. Pentru a obţine un produs nou este nevoie de aproximativ 12 ani, cu un cost de aproximativ 300 de milioane de dolari/produs”, explica Laurenţiu Gheorghiţă, director de vânzări FMC.

Articol publicat în revista Ferma nr. 13/240 (ediţia 1-14 august 2019)

 

Vizualizat: 74 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!