După o lună martie extrem de capricioasă, cu cele mai scăzute temperaturi din ultimii şapte ani şi cu episoade de iarnă târzie, iată că luna aprilie continuă să producă emoţii fermierilor.
În multe regiuni ale ţării, lucrările de sezon sunt mai mult sau mai puţin întârziate. Fertilizarea culturilor de cereale păioase de toamnă şi a rapiţei şi pregătirea terenului pentru semănat sunt între cele mai importante activităţi în câmp. Şi cum fiecare agricultor ştie că orice zi întârziere înseamnă pierdere de producţie, organizarea perfectă lucrului pe ogor este hotărâtoare pentru reuşita campaniei agricole de primăvară.
DÂMBOVIŢA
„Un ochi plânge, altul râde!”
Când am stat de vorbă cu inginerul Marius Ionescu-Mălăncuş, directorul tehnic al SC Agrodez Danro SRL, mi s-a părut că ar juca rolul împăratului din povestea Zâna Zorilor a lui Slavici, care “cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat”. “Sunt bucuros că am apucat să semănăm mazărea în epoca optimă. Am avut programate 20 hectare, exact suprafaţa pe care am declarat-o la APIA. Am folosit semănători cu freză în faţă care ne-au permis să facem o singură trecere într-un teren relativ moale. Utilajele au fost conduse admirabil de Ion Anghel şi Ion Ovejanie, care într-o zi de lucru prelungit au finalizat semănatul. Cred că sunt printre puţinii fermieri din sudul ţării care au semănat mazărea la timp!”, ne-a declarat specialistul.
Culturile aşteaptă fertilizarea şi primul tratament
Însă Marius Ionescu-Mălăncuş se consuma vizibil deoarece la începutul lunii aprilie nu putea intra cu utilajele în câmp din pricina vremii nefavorabile. „Culturile s-au oprit din vegetaţie. Totu-i în repaus, e natură moartă. Câmpul este acoperit de zăpadă, aşteptăm să se topească. Norocul nostru este că am fertilizat din toamnă cu îngrăşământ complex NPK 18:47:0, vreo 200 kg/ha. Ne-am făcut planuri pentru această primăvară! Eram pregătiţi să facem tratamente, pentru că asta-i prima urgenţă: erbicidările la culturile de grâu şi de rapiţă. Din cauza iernii blânde, Veronica hederifolia - sau şopârliţa - e la putere. Buruienile sunt prezente şi consumă nutrienţii la concurenţă cu plantele de cultură”, şi-a exprimat „lăcrimarea” agricultorul.
În ferma lui din Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, are înfiinţate semănături de toamnă pe vreo 300 de hectare (100 de rapiţă şi restul grâu). „Pentru cereale m-am aprovizionat cu pachetul tehnologic Falcon Pro (erbicidul Sekator Progress OD şi fungicidul Falcon Pro). Voi utiliza şi Atlantis Flex - un erbicid selectiv de ultimă generaţie lansat de Bayer în luna martie, pentru combaterea în postemergenţă a unei game largi de buruieni monocotiledonate anuale şi perene şi a unor dicotiledonate anuale. La rapiţă am ales să utilizez pachetul Proteus cu insecticidul Proteus OD 110 şi fungicidul sistemic de ultimă generaţie Tilmor 240 EC. De asemenea, voi aplica erbicidul Galera Super pentru controlul buruienilor dicotile anuale şi perene. Folosesc produse performante şi sunt adeptul tratamentului la prevenire, nu la combatere”, ne-a declarat agronomul.
Marius Ionescu-Mălăncuş recunoaşte că lucrările din campania de primăvară sunt mult întârziate; anul trecut pe 20 martie semăna floarea-soarelui, acum..., dacă va putea pregăti patul germinativ după Paşti. Şi această operaţiune va trebui realizată pe bucăţele, căci apa va persista pe câmp. „Ne îngrămădeşte timpul, avem mult de lucru, dar nu avem ce face, aşteptăm!”, s-a resemnat agricultorul.
Un articol semnat de MARIAN MUŞAT
Mai multe detalii despre acest subiect citiţi în revista Ferma nr. 6/211 (ediţia 1-14 aprilie 2018)