Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Vom avea recolte bogate sau pagube însemnate?

Publicat: 22 iulie 2014 - 18:00
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Previziunile optimiste cu privire la recolta de cereale păioase din acest an „au intrat la apă”

Click pe poza pentru galerie!

Ploile şi vijeliile care s-au abătut asupra culturilor în anumite zone agricole ale ţării au adus pagube însemnate.


GORJ
Recoltarea grâului începe în 5-6 iulie

În numărul trecut al revistei noastre, fermierii spuneau că toate lucrările agricole s-au făcut mai devreme şi că recoltarea va fi şi ea devansată cu aproape două săptămâni. Însă, ploile din iunie au dat peste cap socoteala acestora. „Campania de recoltare este întârziată, ţinând cont şi de faptul că a plouat în cantităţi destul de mari în ultimele zile. Nici nu avem culturi de primă instanţă în judeţ, ca orz, rapiţă, orzoaică; în principal cultivăm grâu.

După cum e stadiul culturilor, recoltarea ar putea începe după 5-6 iulie, dacă lucrurile evoluează bine. Dar zilele acestea au fost temperaturi scăzute şi chiar am avut cod galben de ploi şi vijelii”, ne-a spus Traian Ghinoiu, preşedintele Asociaţiei de Producători Agricoli din Gorj. Acesta a precizat că grâul este în stadiul de umplere a bobului, „culturile sunt încă în verde, nu vorbim de pârgă sau coacere. Suntem mult în urmă faţă de zonele de vest şi de sud ale ţării”.


Bolile spicului ar putea aduce necazuri

Agricultorul gorjean atrage atenţia asupra umidităţii accentuate, factor favorabil apariţiei şi dezvoltării bolilor la spic. „Ar putea fi afectat grâul, pentru că se dezvoltă foarte bine fuzarioza şi alte boli ale spicului care ar putea aduce necazuri. Deocamdată, pe noi ne avantajează umiditatea, căci umple bobul şi ne bucurăm că nu a fost cu furtuni care să producă căderi de plante. Starea culturilor este foarte bună, iar dacă vremea se va stabiliza săptămâna viitoare (1-8 iulie - n.red.), putem avea nişte condiţii foarte bune de recoltat”, a adăugat Traian Ghinoiu.

 

Cu ochii aţintiţi la „barometrul” preţurilor

La cereale, totul este nesigur până când le strângi în magazie, spune Ghinoiu. Acesta admite totuşi că „pentru zona noastră, atât calitativ, cât şi cantitativ, producţiile vor fi mulţumitoare. De ce să fim ipocriţi, când asta este situaţia. Pentru preţuri, “vântul” bate în scădere, dar totuşi recoltă va fi şi de calitate, şi mulţumitoare ca volum. Nu mă pot pronunţa însă despre cât vom pune pe cântar. Singurul barometru care trebuie atent urmărit este cel al preţurilor.

Presiunea este foarte mare, e important ce vor face fermierii în perioada recoltatului, pentru că trebuie achitate creditele la furnizori: sămânţă, pesticide, fertilizanţi, şi atunci, ca să poţi pleca liniştit mai departe..., trebuie să te achiţi”, ne-a explicat reprezentantul agricultorilor gorjeni. Acesta adaugă că, indiferent de preţ, „o treime din recoltă se valorifică la recoltare, fără voia noastră”.

 

TIMIŞ
Ploile au prelungit perioada de vegetaţie

Nici în vestul ţării vremea nu a fost mai prietenoasă. Codruţ Balogh, administrator al societăţii Comloşana din localitatea Comloşu Mare, judeţul Timiş, ne-a spus că deşi a încercat să recolteze rapiţa şi grâul, umiditatea crescută l-a determinat să sisteze lucrările. „Încă nu am început recoltarea de primă instanţă, am încercat doar pe 16 ha, dintr-un total de 170 ha de rapiţă, dar e verde, iar umiditatea este foarte mare. Orz nu am cultivat în acest an, nici nu prea pun, pentru că se recoltează în aceeaşi perioadă cu rapiţa, apoi imediat urmează grâul şi nu avem suficient spaţiu de depozitare”, spune Codruţ Balogh.
Şi în lanurile sale de grâu, întinse pe 370 ha, fermierul va intra cu combina mai târziu decât şi-a propus.

„Am făcut o probă de recoltare şi la grâu, dar umiditatea este de peste 18%. Cred că am putea intra în lan săptămâna viitoare, dacă este vreme bună. Vorbesc acum de un soi mai timpuriu, pentru că la soiurile mai tardive cultura este încă verde. Am crezut că suntem devansaţi cu vreo trei săptămâni, dar din cauza temperaturilor scăzute şi a ploilor din ultima perioadă, s-a prelungit perioada de vegetaţie. Şi anul trecut tot în jurul datei de 29 iunie am început recoltarea” ne-a explicat fermierul timişean, precizând că anul acesta va intra la recoltare „în forţă” după data de 30 iunie.

 

Grâul promite 5.000 kg/ha

Codruţ Balogh consideră că deşi pe alocuri cultura de grâu a fost culcată din cauza ploilor şi vijeliilor, recolta nu va fi grav afectată. „Au căzut peste 100 litri/mp. În principiu, cultura nu arată rău, dar până nu recoltezi, nu poţi să garantezi nimic. Eu cred că voi ieşi mai bine decât anul trecut, undeva spre 5.000 kg/ha cred că mă închid la grâu. Preţul este între 0,50 şi 0,70 lei/kg, deocamdată nu am avut nici o ofertă şi nici nu vreau să vând imediat ce recoltez, pentru că ulterior pot avea surpriza ca preţul să crească.

Am unde să îl ţin cel puţin până la sfârşitul lunii august”, estimează Codruţ Balogh. La rapiţă, fermierul spune că „până acum lucrurile stau foarte bine, am recoltat 4.000 kg/ha, dar asta nu înseamnă că voi termina aşa, pentru că sunt şi sole în care cultura este mai slabă şi mi-e teamă de ploile acestea, pentru că ea este coaptă şi în alternanţa ploaie-uscat se desfac silicvele şi apar pierderile”, se teme agricultorul.

 

BRĂILA
Dificultăţi la seceriş

În judeţul Brăila, până la 26 iunie 2014, fermierii au apucat să strângă producţia de orz de pe aproape 2.000 ha, apoi ploile au oprit recoltarea. “Producţia pare a fi bună, mi-e greu să fac o evaluare, dar până să o vedem în combină şi apoi la locul de depozitare este o cale lungă”, ne-a declarat Traian Cismaş, directorul DADR Brăila.

În continuare, specialistul a recomandat ca în cazul culturii de rapiţă, acolo unde se poate intra în lan, să se intervină cu substanţele adecvate pentru combaterea fenomenului de dehiscenţă. În solele cu grad de îmburuienare mai accentuat, sunt necesare tratamente cu erbicide desicante. Şi nu în ultimul rând, ploile pot favoriza dezvoltarea unor ciuperci care pot afecta calitatea şi cantitatea producţiei de rapiţă.
La Agricost, în Insula Mare a Brăilei, recoltarea orzului e aproape de final, 70% din suprafaţa cultivată fiind treierată. Luna iulie va deschide, în paralel, campania de recoltare la rapiţă şi la grâu.

 

Orzul de sămânţă este suficient pentru 10.000 de hectare

Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă  Brăila a cultivat cu orz pentru sămânţă 289 ha, având următoarea structură pe categorii biologice: PBG 1 -1 ha; PBG 2 – 18 ha şi Bază - 270 ha. Pe data de 25 iunie, mai rămăsese de recoltat 15% din suprafaţa ocupată cu orz sămânţă din categoria biologică Bază. “Am obţinut o medie de 6.054 kg/ha, producţie care oferă garanţia acoperirii cerinţei de seminţe din categorii biologice superioare pentru întreaga zonă de deservire a staţiunii, ce acoperă pentru anul agricol 2014 -2015 o suprafaţă de cca.10.000 ha de loturi semincere cu sămânţă certificată”, ne-a declarat Marcel Bularda, directorul unităţii de cercetare.

 

MEHEDINŢI
Grindina a făcut ravagii pe 5.000 de hectare

În noaptea din 24 spre 25 iunie, grindina s-a năpustit asupra localităţilor Gîrla Mare, Pătule, Vînători şi Vrata. „Sunt afectate între 4.500 şi 5000 ha de culturi agricole, cu grad de calamitate între 30 şi 100%. Toate culturile din acea zonă sunt la pământ: grâul, rapiţa, porumbul, floarea soarelui, mazărea, efectiv sunt distruse. Eu am avut în zonă rapiţă, floarea soarelui şi grâu. Din păcate, mi-au mai rămas doar câteva hectare de rapiţă, din cele 200 cultivate în zona afectată, o pagubă imensă ţinând cont de costurile cu această cultură”, ne-a spus Cornel Stroescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi.

 

Scutirea de la plata impozitului pe venit

Acesta a adăugat că, din poziţia de preşedinte interimar al Camerei Agricole Naţionale, face demersuri pentru ca fermierii afectaţi să fie scutiţi de la plata impozitului pe venit. „Am solicitat Prefecturii să înfiinţeze o comisie de evaluare a pagubelor, care să vină în câmp să constate, pentru că mai târziu vor veni finanţele peste noi şi ne vor întreba de venit. Vom insista ca acea comisie să ia pas la pas fiecare comună, pentru ca cel puţin fermierii mici, care nu au asigurări, să fie scutiţi de impozit”, a precizat Cornel Stroescu. În restul judeţului, este timp bun şi oamenii recoltează orzul, orzoaica şi în scurt timp va începe recoltarea şi la rapiţă, adaugă liderul agricultorilor mehedinţeni.

Paula CIUPAG
Marian MUŞAT


Preţul rapiţei scade de la un an la altul

Rapiţa este adesea considerată „cea mai rentabilă” cultură. Doar că, în ultimii ani, „preţul este în scădere”, spun fermierii. „La preţul de acum trebuie să faci 4.000 kg/ha ca să poţi vorbi de profit. În urmă cu doi ani rapiţa se vindea cu aproape 2 lei/kg, acum un an cu 1,60 lei/kg şi anul acesta mi s-a oferit 1,30 lei/kg. Trebuie ţinut cont de faptul că rapiţa este o cultură costisitoare şi riscantă; până la recoltat am investit 3.300-3.400 lei/ha”, ne-a spus Codruţ Balogh, administrator S.A. Comloşana.

Vizualizat: 511 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
merita
|
07. 30, 2014. Wednesday 14:18
Oferta locuri de munca noi! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! Oferim pe loc contract legal si dovada platii! Au fost acordate deja primele castiguri! NU e MLM si nici NU e joc piramidal! Veti castiga 300 dolari lunar, cu o munca de 3 ore pe zi, ca operator online! Pentru detalii mai multe, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: alexutza_krs@yahoo.com
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?