Apa este o componentă esenţială a producţiei agroalimentare. Şi chiar dacă de obicei fructele şi legumele reprezintă o sursă excelentă de apă, cultivarea lor de multe ori necesită cantităţi semnificative de apă. Fără surse de apă suficiente, de bună calitate şi uşor accesibile, producţia agroalimentară europeană ar putea fi ameninţată.
În medie, 44% din consumul total de apă în Europa are legătură cu agricultura, iar în unele regiuni se ajunge până la 80%. Având în vedere creşterea populaţiei globale şi schimbările climatice care sporesc riscul apariţiei unor condiţii climatice nefavorabile, cum ar fi seceta, presiunea asupra resurselor naturale creşte. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a elaborat atât strategii pe termen scurt, cât şi pe termen lung pentru a asigura o utilizare mai durabilă a apei.
Agricultura de precizie, reţeta viitorului
Cercetarea şi inovarea în sectorul UE contribuie la creşterea eficienţei consumului de apă. Prin intermediul unor fonduri, cum ar fi Horizon2020, se acordă sprijin pentru proiectele care inovează şi folosesc agricultura de precizie pentru a îmbunătăţi utilizarea apei. În La Mancha - Spania, suprautilizarea resurselor de apă pentru irigarea terenurilor agricole a cauzat aproape uscarea bazinului subteran. De atunci a fost creat un proiect care să ofere instrumente de sprijin pentru fermierii locali. Un astfel de instrument, de exemplu, permite agricultorilor să evalueze consumul de apă al culturilor lor, verificând în acelaşi timp dacă este în concordanţă cu cantitatea de apă care le este permisă în mod legal să o utilizeze pentru irigare. Un alt instrument, cunoscut sub numele de OPTIWINE, poate fi utilizat pentru a calcula cantitatea exactă de apă care se aplică viţei-de-vie, îmbunătăţind calitatea strugurilor şi reducând în acelaşi timp consumul de apă.
Gestionarea nutrienţilor din sol
Comisia Europeană analizează şi alte modalităţi de asigurare a utilizării durabile a apei în viitor. A fost înfiinţată o echipă de lucru în domeniul apei, pentru a stimula investiţiile şi a răspândi cele mai bune practici în agricultura europeană. Grupul operativ a identificat deja care sunt principalele ameninţări la adresa calităţii şi disponibilităţii apei în UE. Totodată, autorităţile europene lucrează la îmbunătăţirea calităţii apei destinate agriculturii printr-o iniţiativă ce vizează crearea unei platforme la nivelul UE pentru gestionarea nutrienţilor în exploataţie. Acest instrument va colecta informaţii cum ar fi date de localizare prin satelit, eşantionarea solului şi identificarea parcelelor, făcându-le accesibile direct fermierilor pentru a-i ajuta să ia decizii în cunoştinţă de cauză privind cerinţele nutritive. În cele din urmă, platforma ar trebui să stimuleze schimbul de date între agricultori şi autorităţile publice, sprijinind implementarea unei serii de angajamente de mediu suplimentare.
INSTRUMENTE DE POLITICĂ EUROPEANĂ
În conformitate cu Politica Agricolă Comună actuală, aşa-numitul mecanism de ecocondiţionalitate contribuie la o utilizare durabilă a apei, obligând fermierii să îndeplinească obiective specifice de agromediu, inclusiv pentru apă, dacă vor să beneficieze de sprijinul pentru plăţile directe. Alte măsuri, cum ar fi stabilirea unor zone ecologice şi a păşunilor permanente, contribuie, de asemenea, la conservarea durabilă a apei. În acelaşi timp, programele de dezvoltare rurală joacă un rol esenţial în promovarea utilizării responsabile a apei. Finanţate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi gestionate de statele membre în colaborare cu Comisia, programele sunt proiectate în jurul a şase priorităţi, dintre care una este promovarea eficienţei resurselor.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/213 (ediţia 1-14 mai 2018)