E toamnă. Se numără recoltele. Se face bilanţul. Au început plăţile. Continuă controalele. Se caută de toate: culturi care nu dau bine din satelit, animale în plus în curţile oamenilor ca să-şi facă DSP-ul norma la OMS 119, buruienile din păşuni şi nodul în papură.
Legea se aplică, nu se discută! Bună vorbă. Însă ce te faci când legea o aplică nişte funcţionari puşi pe fapte mari, dar care nu fac diferenţa dintre scroafă şi purcelul fătat peste noapte şi pentru care UVM-ul înseamnă probabil "Uite Vaca Mu"! Iar când legea cu pricina e făcută la o clacă în birou de cei care n-au nici o treabă cu zootehnia... doar Dumnezeu cu mila lui îi mai apără pe fermieri!
În rest... pleacă-ai noştri, vin ai noştri, tot nouă ne rămân problemele de rezolvat. Şi grâul de semănat, şi pământul de fertilizat, şi poamele de cules, şi datoriile de plătit...
E plin sezon de propuneri ministeriale la agricultura. Cin' să fie ministru? Să fie după merit sau după popularitate? După rezultate sau după... susţinerea de care se bucură? În timp ce se fac pariurile, numirile şi se nasc noi speranţe de mai bine, agricultura îşi vede liniştită de parcursul ei sezonier. Aşa e firesc, până la urmă.
Una peste alta, dincolo de frământări politico-ministeriale, se anunţă o toamnă caldă şi lungă. S-a dat startul unui nou sezon, în timp ce precedentul îşi încheie, timid, socotelile.
Să vă fie toamna cu tot ce vă doriţi. Dintre cele bune!
Nicoleta DRAGOMIR