Legea care acordă tinerilor fermieri dreptul de a beneficia de 50 de hectare de teren agricol, prin atribuire directă de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS), cu contract de arendare/concesiune, este în vigoare încă din anul 2016.
Modificările la Legea 268/2001 au fost făcute când ministru al Agriculturii era Achim Irimescu, în prezent, ministru plenipotenţiar la Reprezentanţa Permanentă a României la UE, însă legea nu a fost aplicată de atunci, deşi fiecare ministru al Agriculturii a promis terenuri tinerilor fermieri.
Iată ce spune Legea 226/2016, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial 937/22 noiembrie 2016: „Concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă, libere de contract, în suprafaţă maximă de 50 ha, aparţinând domeniului public şi privat al statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenţi ai învăţământului de profil, în vederea înfiinţării de ferme; în situaţia în care suprafeţele de terenuri disponibile sunt mai mici decât cele solicitate, se aplică procedura concurenţială reglementată de prezenta lege.”
Articol publicat în revista Ferma nr. 2/251 (ediţia 1-14 februarie 2020)