Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Tânăr fermier în eșalonul doi pe frontul agricol

Publicat: 11 aprilie 2016 - 11:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Claudiu Gavril, tânărul din fața mea este înalt și falnic ca bradul. Moștenește o genă a tatălui, de obârșie din comuna nemțeană Borca, o așezare pe malurile Bistriței, de unde a izvorât, inspirat dintr-un fapt real, romanul sadovenian Baltagul. Fermierul vorbește puțin, atât cât trebuie; are privirea scrutătoare. Nu are împliniți 40 de ani; este un tânăr în puterea vârstei și care știe ce vrea.

Click pe poza pentru galerie!

Claudiu Gavril este un om al faptelor asumate; acolo unde s-a implicat efectiv și afectiv, și-a croit drum spre performanță, spre reușită deplină. Cu mult efort, cu ingeniozitate. 

 

Asumarea agribusinessului 

În anul 2002, Claudiu Gavril și-a asumat responsabilitatea preluării agribusinessului de familie. Era student în ultimul an la Facultatea de Agronomie din Iași. Societatea, înființată cu zece ani în urmă, lucra vreo 70 hectare de teren arabil cu două tractoare U 650. “În decursul celor aproape 14 ani de activitate în conducerea societății agricole, am reușit prin muncă și seriozitate să o dezvolt permanent. Elementul fundamental în modernizarea și rentabilizarea firmei l-a constituit depunerea și câștigarea a șase proiecte cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste două milioane de euro. Astfel, cu utilajele achiziționate am ajuns în momentul de față să exploatez o suprafață de peste 1100 ha”, ne-a declarat cu o anume satisfacție tânărul fermier. 

 

Fiecare zi este o provocare!

Agricultură poate face oricine, dar numai cei care știu agronomie și business pot ridica o afacere de succes. În aceste domeniu, fiecare zi e o provocare. În ferma lui Claudiu Gavril, campania agricolă de primăvară va dura puțin, dacă vremea va fi prielnică. În planul de cultură, cultivatorul și-a propus să însămânțeze floarea-soarelui pe 150 ha și porumbul pe 300 ha. Folosește întotdeauna hibrizi de mare randament. La porumb, sămânța asigurată de Monsanto i-a oferit satisfacții an de an. Anul trecut a depășit 9000 kg de boabe la hectar. 

La cerealele păioase, recoltele medii bat mai bine de 6 t/ha, la rapiță se apropie simțitor de 4 t/ha, la floarea-soarelui, peste 3000 kg/ha. Sunt producții anuale obișnuite pe terenurile unde apa este la voia Celui de Sus, iar irigațiile - un deziderat. Și sigur, cheltuielile sunt acoperite, asigurând societății un profit demn de luat în seamă. Cifra de afaceri pe anul 2014 depășește un milion de euro, iar profitul net se apropie de 200 mii euro. Societatea are șapte angajați, toți înrudiți familial.

 

Tehnologiile se schimbă continuu

În acest an, semănăturile de toamnă s-au dezvoltat frumos pentru această dată, semn că respectarea tehnologiei de cultură în fermă a fost literă de… Biblie! Lanurile înverzite de rapiță ocupă 400 ha și tot atâtea acoperă și cele de grâu. Culturile, semănate în epoca optimă, au fost fertilizate corespunzător cu îngrășăminte minerale complexe în doze suficiente, 200 kg NPK, în medie, la hectar. Va mai veni cu o nutriție pe bază de azotat de amoniu pentru rapiță (250 kg/ha) și 200 kg/ha pe solele cu grâu, în fenofaza înspicării plantelor. Îngrășămintele sunt pe stoc, aprovizionate din toamna trecută. 

În această primăvară, frontul de ploi a refăcut rezerva de apă din sol. Pare a fi un an agricol bun. „Tehnologiile se schimbă continuu; ce-i valabil azi, nu mai este mâine! Ce știam ieri, nu mai e valabil azi, și ceea ce știm azi, probabil, nu va mai fi valabil mâine. Și aproape că ceea ce știam azi, nu mai e valabil... azi, în ideea în care schimbările climatice fac ca nici un an să nu mai fie la fel cu celălalt. S-au schimbat tehologiile de cultivare, dacă ne gândim numai la lucrările solului”, ne-a declarat Claudiu Gavril. Fermierul a continuat susținând că: „Noi am reușit să ne adaptăm în primul rând la soluțiile noi, tehnologice, și să le punem în armonie cu schimbările climatice, care sunt foarte agresive. În zona noastră, apa pleacă foarte repede din sol, trebuie să găsim soluții tehnologice adecvate. Avem tehnica de mecanizare pe care o punem în operă. Am achiziționat utilaje pentru lucrările minime ale solului, avem scarificatoare, discuri grele”.

 

Rapița, o cultură pretențioasă?!   

Am vizitat ferma la viitoarea locație, care era în curs de amenajare; un spațiu confortabil și generos, undeva spre ieșirea din comună. Echipele lucrau de zor pentru ca până la Sfintele Paști totul să fie gata pentru mutare: incinta îngrădită și betonată, pavilioanele administrative finisate și mobilate. La începutul lunii martie, din depozit au fost livrate ultimele 300 tone de grâu din recolta 2015. Fusese stocată o cantitate de aproape 2000 t, în așteptarea unui preț mai bun. 

În câmp, pe o solă de 180 ha, se încorpora sub brazdă rapița semănată anul trecut, pentru măsura de agro-mediu. Din urmă se pregătea terenul pentru înființarea culturilor de primăvară. Titel Viorel Lupașc supraveghea lucrările executate de mecanizatorii Constantin Basalic și Anghelina Basalic. 

„În zona noastră, cu toate că sunt pământuri fertile, trebuie ajutate cu îngrășăminte, în baza unui plan de fertilizare și a unei cartări agrochimice. Rapița este o cultură pretențioasă, până în ziua în care nu o recoltezi și nu o vezi depozitată, nu este a ta, e a Celui de Sus!”, ne-a declarat Titel Viorel Lupașc, omul care se ocupă efectiv de treburile câmpului, atunci când Claudiu Gavril este prins cu probleme de afaceri. Acesta a susținut că în anul trecut au fost ceva probleme. Dăunătorii dintr-un trup de pădure au invadat lanurile de rapiță, dar s-a intervenit la timp și atacul a fost ținut sub control. Acum se așteaptă „vizita de lucru” a gândacului lucios (Meligethes aeneus), iar tratamentul cu insecticidul Biscaya 240 OD, dozat la 0,3 l/ha, este destul de eficace pentru combaterea acestuia, dar și a gărgăriței silicvelor (Ceutorhynchus assimilis). 

 

Asumarea unui proiect comunitar

Claudiu Gavril este căsătorit de 15 ani, soția sa Alina i-a dăruit doi copii, cei mai frumoși din lume: Alexia și Filip. Părinții lui au lucrat o viață în agricultură. Tatăl, Ion Gavril, este directorul Condor Matca, unitate de top în sectorul avicol. Mama, actualmente la pensie, a creditat prin instituția bancară la care a fost angajată activitatea multor producători agricoli. Sora mai mică, Roxana, este cadru universitar la Facultatea de Zootehnie din Iași. 

Claudiu Gavril derulează un proiect comunitar! O provocare ceva mai îndrăzneață și ambițioasă! Candidează la primăria orașului în care s-a născut - Tecuci! Știe că poate să schimbe în bine destinele unei comunități! Are convingerea că un inginer agronom poate aduce un plus de valoare, o “tehnologie” nouă în administrația publică tecuceană! El vrea să facă din municipiul Tecuci un loc în care să trăiești, nu doar să locuiești. E tânăr și tinerețea de cele mai multe ori este un avantaj! 

Îmi vin în minte vorbele lui Vasile Barbu, un veteran al agriculturii gălățene, care la începuturi a fost cadru didactic în învățământul agricol tecucean: „Este îmbucurător faptul că din urmă vine o generație nouă de tineri, total interesată. Sunt fiii fermierilor trecuți de a doua tinerețe, cei din eșalonul doi al agriculturii, care își fac meseria din pasiune și din necesitatea de a duce businessul familiei pe mai departe. Ei sunt foarte interesați în a învăța și a prelua din experiența părinților, îmbinând-o armonios cu ingredientele perseverenței, entuziasmului și spiritului nou al tinereții. 

Apoi este, de asemenea, îmbucurător că acești tineri agronomi vor să se implice responsabil în proiecte ce privesc localitățile în care trăiesc și muncesc”. Iar Claudiu Gavril este unul din generația nouă a agriculturii performante. 

 

 

 

MECANIZAREA - CHEIA PERFORMANȚEI 

Fără infuzia de capital comunitar, ferma lui Claudiu Gavril nu putea fi dezvoltată. Puține exploatații agricole gălățene se pot mândri cu zestrea de mecanizare existentă aici. “Am plecat de la două tractoare românești, «Universal», apoi am cumpărat două New Holland și, într-un final, am ajuns la gama Fendt, de care mă declar extrem de mulțumit. Sunt bine construite, suficient de rezistente și ușor manevrabile”, și-a amintit Claudiu Gavril. Fermierul este absolut convins că mecanizarea este cheia performanței. Sistema de mașini și utilaje din dotare permite executarea lucrărilor de calitate și într-un timp extrem de scurt; așa cum sunt dezideratele campaniilor agricole. „Avem două tractoare Fendt 936 Vario S4 de 360 CP, precum și alte două Fendt 516 Vario, mașini de semănat de mare precizie, utilaje de administrat tratamente, două combine noi, Fendt 6335, care combină tehnologia robustă cu productivitatea maximă; una e cumpărată anul trecut. De asemenea, dispunem de un cultivator Horsch Tiger 5 MT, de un scarificator, disc greu, de utilaje pentru aplicarea tehnologiilor de lucrări reduse asupra solului, prin care arătura cu răsturnarea brazdei o înlocuim cu afânarea stratului superficial (discuire și afânare). Ne-am dotat cu un încărcător frontal, era absolut necesar, a costat 70 mii de euro, și cu două TIR-uri de mare capacitate. Zilele acestea vor sosi alte două tractoare Fendt noi, de 200 și 230 cai, ce vor fi probate în campania agricolă de însămânțări. Cu înzestrarea tehnică, putem lucra o suprafață de peste două mii de hectare”, a precizat fermierul tecucean. 

 

 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 - 14 aprilie 2016

 

Vizualizat: 774 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2019
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!