Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Staţie de procesare semințe Lidea la Brăila

Publicat: 29 octombrie 2021 - 11:10
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

La jumătatea lunii septembrie a.c., LIDEA a inaugurat la Brăila noua capacitate de procesare, condiționare și ambalare seminţe, ca parte a extinderii planificate a companiei pe continentul european.

La eveniment au fost prezente oficialităţi brăilene, parteneri de business, presa de specialitate, angajaţi ai departamentelor companiei, precum și membrii Comitetului Executiv al Diviziei de Semințe LIDEA.

 StaÅ£ie de procesare seminÈ›e Lidea la Brăila (1)_b


Inovare, dezvoltare, grijă pentru mediu


”Această investiție este o dovadă concretă a ambiției noastre de a ne extinde în Europa de Est, alegând locația unității de producție în zone cu potențial ridicat de dezvoltare și de producție pentru culturile de cereale păioase, oleaginoase și cele cu conținut ridicat de proteină. Succesul nostru va depinde de prezența noastră pe aceste piețe și de ambiția de a fi cât mai aproape de clienții noștri finali, fermierii”, a declarat, în deschiderea evenimentului, Olivier Paul, Director Executiv Adjunct LIDEA.

„Suntem unul dintre liderii europeni producători de seminţe şi faptul că suntem aici, la Brăila, este extrem de important pentru noi. Astăzi, LIDEA înseamnă inovare, dezvoltare, grijă pentru mediul înconjurător. Oferim partenerilor noştri o gamă completă de hibrizi şi de culturi; avem o echipă unită, motivată şi extrem de profesionistă”, a subliniat Olivier Paul.

 

INVESTIȚIE VIITOARE ÎN VALOARE DE 2-3 MILIOANE DE EURO


Oficialii LIDEA au precizat că investiţia de la Brăila este doar un început; există un program de investiţii în următorii ani de 2-3 milioane de euro, pentru a creşte capacitatea de producţie şi a dezvolta afacerea.

Staţia de condiţionare, tratament şi însăcuire de la Brăila procesează seminţe de cereale păioase, de floarea soarelui, de porumb, dar şi de alte culturi. „Această locaţie a funcţionat înainte ca staţie de procesare seminţe. Am retehnologizat-o, o parte din echipamente fiind transferată din fosta noastră locaţie, unde ne-am desfăşurat activitatea până în primăvara acestui an”, a explicat Natalia Albu, Operation Leader.

Staţia dispune de o capacitate de lucru de 500 mii de doze pentru speciile de primăvară, (porumb, floarea-soarelui) şi poate procesa 5.000 tone de seminţe de cereale păioase.

În perioada imediat următoare investiţiile vor urmări mărirea spaţiului de depozitare, extinderea capacităţilor de pregătire şi livrare a seminţelor către fermieri, precum şi asigurarea celor mai înalte standarde de sănătate şi securitate în muncă pentru salariaţi.

 

Staţie de procesare semințe Lidea la Brăila (2)_b

O NOUĂ IDENTITATE DE BRAND


Lidea este un brand născut în urmă cu un an, prin fuziunea companiilor Euralis Semences și Caussade Semences Group, valorificând acum experienţa şi expertiza dobândite în aproape un secol de către cele două companii.

Lidea produce seminţe multi-specie (porumb, floarea-soarelui, sorg, soia, rapiţă, cereale păioase, leguminoase, furaje, covoare vegetale) pentru piaţa internaţională, propunând soluţii personalizate şi durabile care oferă valoare adăugată pe tot parcursul anului pentru întreg ecosistemul de agribusiness.

Cu o cifră de afaceri de de 350 milioane de euro, Lidea se află în top 10 companii producătoare de material semincer la nivel mondial şi ocupă locul 6 în Europa.

 

un articol realizat de

MARIAN MUŞAT

Vizualizat: 1556 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Costel Vînătoru: ”Cultura plantelor nu e o meserie. Este o MISIUNE!” | podcast agroSTORY #12

Costel Vînătoru: ”Cultura plantelor nu e o meserie. Este o MISIUNE!” | podcast agroSTORY #12

Este convins că destinul în viață i-a fost hărăzit de mic, încă din momentul în care a primit Sfânta Taină a Botezului. Toate deciziile au urmat aproape firesc, transformând copilul născut și crescut în zona de munte a Buzăului, într-unul dintre cei mai de seamă specialiști în legumicultură pe care îi are România, fiind de peste 36 de ani angrenat în activitatea de cercetare horticolă.

Este Costel Vînătoru, directorul Băncii de Gene şi Resurse Vegetale Buzău și ne împărtășește la #agroSTORY bucuria, dar și greutățile inerente ale pașilor făcuți în viață pentru a se împlini profesional și spiritual. Totul în jurul plantelor!

Vrei să afli toată povestea? Urmărește integral podcastul #agroSTORY: VINERI, 17 martie 2023, de la ora 19.00, pe canalul de youtube “revista Ferma”!

Cu Nicoleta Dragomir și Costel Vînătoru la o discuţie ALTFEL despre AGRICULTURĂ, PLANTE şi VIAŢĂ!

Mulțumim sponsorului BUSINESS AGRO CONSULTING din Girov, jud. Neamț!

Ionuț Cioranu și-a început studiile cu... Dreptul! Apoi a fugit la Zootehnie! | agroSTORY #11 Elena Mateescu ține pasul cu vremea! Ce vești aduce pentru fermierii români? | podcast agroSTORY #10 Mădălina și Raul, tinerii care au adus dronele agricole din viitor, în prezent! | agroSTORY #9
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?