Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Solul maxim productiv

Publicat: 10 martie 2020 - 08:37
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Fiecare în parte şi toţi împreună, parametrii solului asigură nivelul şi calitatea recoltelor, în virtutea legii egalei însemnătăţi a factorilor de vegetaţie. Prezint în continuare principalii parametri care contribuie substanţial la nivelul de fertilitate maximă a solului.

• Gradul de afânare a solului îl prezint pe prima poziţie pentru că în funcţie acesta se asigură alte priorităţi importante. De exemplu, un sol poate conţine cantităţi importante de materie organică, de humus şi de elemente nutritive, dar dacă este tasat-compactat, acestea nu pot fi valorificate. Prin afânare se asigură accesul apei, al aerului şi al căldurii, se intensifică activitatea microbiologică şi au loc procese de oxidare generatoare de energie necesară creşterii sistemului radicular, absorbţiei şi circulaţiei apei şi a elementelor nutritive în corpul plantelor.
Dar solul nu trebuie să fie nici prea afânat, deoarece apa se infiltrează prea repede la adâncimi mai mari decât sistemul radicular al plantelor, iar aerul circulă prea intens prin sol, antrenând apa care se evaporă şi se intensifică procesul de mineralizare a humusului.
În afară de lucrări, solul realizează şi o afânare naturală prin fenomonele de îngheţ-dezgheţ, uscare-umezire, contracţie-gonflare, precum şi prin galeriile realizate de şoareci, cârtiţe, râme etc.
• Conţinutul în humus trebuie să fie mai mare de 4-5%, cu indicele de azot (IN) de 3-6, cunoscând că o unitate IN furnizează în sol 20-30 kg/ha azot în anii secetoşi şi 80-100 kg/ha azot în anii ploioşi. Acest conţinut se poate menţine prin adăugarea, în fiecare an, a cel puţin 10 tone/ha materie organică, din care se formează humus. Ce mai mare parte din humusul format (3/4) se mineralizează, furnizând elemente nutritive pentru plante, iar 1/4 intră în rezerva solului, contribuind la creşterea fertilităţii.
Solul cu 2-3% humus se consideră sărac, iar cel cu 5-7,5% este bogat.
Grosimea orizontului cu humus trebuie să fie mai mare de 50 cm, iar adâncimea profilului solului mai mare de 75 cm.
• Nivelul de fosfor mobil din sol trebuie să aibă valorile: 8,1-16 mg P2O5/100 g sol, cunoscând că 1 g P2O5/100 g echivalează cu 7 kg P2O5/ha.
• Nivelul de potasiu din sol trebuie să fie de 16,1-24 mg K2O/100 g sol, ştiind că 1 g K2O/100 g sol echivalează cu 13 kg K2O/ha.
Dacă în urma analizelor agrochimice nu sunt obţinute aceste valori, se vor aplica îngrăşăminte în doze corespunzătoare.
• Reacţia solului, aşa cum ştim, reprezintă gradul de aciditate sau de alcalinitate şi se exprimă pH, care la valoarea de 7 are reacţie neutră. Valori mai mici de 7 arată aciditatea, iar cele mai mari de 7, alcalinitatea (bazicitatea). Când pH-ul este sub 5,8 se aplică amendamente calcaroase (CaCO3), iar la 8,5 se aplică gips - Ca(SO4.2H2O). Pentru corectarea pH-ului cu o unitate, se aplică o cantitate de 2 t/ha de produs.
Majoritatea plantelor agricole au nevoie de o reacţie neutră, slab acidă sau slab alcalină.
În funcţie de reacţia solului, se aplică şi tipurile de îngrăşăminte chimice. Pe solurile cu reacţie acidă se foloseşte azotatul de calciu (CaNO3), iar pe cele alcaline sulfatul de amoniu - (NH4)2SO4.
• Starea de umiditate a solului este importantă atât pentru lucrările solului, cât şi pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de cultură.
Intervalul optim pentru lucrările solului este de 8-26% pe solurile nisipoase, 12-22% pe cele lutoase şi 19-21% pe solul argilos.
Pentru plante este utilă apa din sol la o forţă de reţinere de 0,3-15 at (atmosfere).
Importante sunt măsurile de acumulare şi mai ales de conservare a apei în sol. Condiţii optime se pot obţine prin amenajările de irigaţii. Nivelul apei freatice este ideal să se găsească la 1,5-3,5 m adâncime.
• Gradul de îmburuienare, în special cu buruieni problemă, este important să se menţină sub pragul economic de dăunare (PED), nu cu distrugerea totală a ierbii, procedură care e foarte costisitoare şi deloc necesară, deoarece în regim controlat buruienile pot prezenta o serie de avantaje.

Gradul de afanare a solului_b

Asolamentul şi valorificarea fertilizantului

Prezenţa asolamentului, în special atunci când conţine şi o solă săritoare de graminee şi de leguminoase perene, asigură menţinerea tuturor parametrilor în limitele favorabile creşterii şi dezvoltării plantelor. Astfel:
- asigură formarea şi menţinerea structurii solului;
- păstrează un grad optim de afânare;
- porozitatea de aeraţie, în rotaţia grâu-porumb, este de 12,63%, pe când după trifoi este de 18,34%;
- “Da” în rotaţia grâu-porumb este de 1,41 g/cmc, iar după trifoi - 1,25 g/cmc;
- menţine un nivel ridicat de umiditate faţă de rotaţia grâu-porumb, care este 16,94%, iar după trifoi - de 24,6%.
- valorifică mai bine îngrăşămintele.
De exemplu, cu 1 kg azot se pot obţine 3,7 kg de grâu în monocultură, 7 kg de grâu în rotaţie grâu-porumb şi 13,5 kg de grâu în rotaţia de 4 ani.
Observăm că este la îndemâna fermierilor profesionişti să realizeze şi să menţină aceşti parametri în limitele optime pentru a oferi cele mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare a plantelor, pentru a valorifica la maximum potenţialul ridicat al soiurilor şi hibrizilor actuali.

Gradul de afanare a solului_b
APRECIEREA GRADULUI DE AFÂNARE A SOLULUI

Afânarea în condiţii optime se realizează pe solurile cu structură glomerulară, în care trebuie să se intervină cât mai puţin şi numai la umiditatea optimă.
Aprecierea gradului de afânare optimă a solului se poate realiza prin:
- Determinarea porozităţii solului, care să aibă valorile de 48-60% porozitate totală, din care 30-36% porozitate capilară şi 18-24% necapilară (de aeraţie).
- Măsurarea densităţii aparente (Da) a solului, ale cărei valori favorabile creşterii şi dezvoltării plantelor sunt cuprinse între 1 şi 1,45 g/cmc.
- Determinarea vitezei de infiltrare a apei în sol, care să fie cuprinsă între 3 şi 10 cm/oră.
- Măsurarea rezistenţei la penetrare: pe solurile nisipoase este mai mică de 15 daN/cmp, iar pe cele argiloase măsoară 50-150 daN/cmp.
La aceste valori solul se numeşte “aşezat”, fiind cel mai favorabil creşterii şi dezvoltării plantelor.
- când este prea afânat (de exemplu, imediat după arătură), are Da 0,8-1 g/cmc, fiind nefavorabil;
- când este tasat-compactat, are Da mai mare de 1,5-1,5 g/cmc, fiind, de asemenea, nefavorabil culturilor agricole.


Articol publicat în revista Ferma nr. 2/251 (ediţia 1-14 februarie 2020)

Vizualizat: 542 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!