Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Simpozion comun Euralis, Timac Agro și Adama

Publicat: 26 februarie 2016 - 12:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În cadrul unui reușit eveniment de sală, organizat la Brăila în prima lună a anului, aproape două sute de fermieri din județele limitrofe au putut cunoaște portofoliul comercial de semințe al Euralis, dar și soluțiile de fertilizare și tehnologiile de protecție fitosanitară propuse de companiile Timac Agro și Adama.

Click pe poza pentru galerie!

Așa cum a prezentat Daniel Orzan, director tehnic pentru culturile de porumb și sorg, Euralis oferă o gamă largă de hibrizi acoperind toate segmentele FAO la porumbul pentru boabe. Cea mai nouă tehnologie Tropical Dent este rezultatul a zece ani de cercetare și dezvoltare, acești hibrizi provenind dintr-o sursă genetică nouă și originală, oferind potențial ridicat de producție, stabilitate și uscare rapidă a boabelor. De asemenea, tehnologia Roots Power pune la dispoziția fermierilor hibrizi cu un sistem radicular robust, cu rădăcinile principale lungi, capabile să extragă apa și nutrienții din cele mai compacte soluri.
Pentru primăvară, Euralis propune hibrizii: Cockpit (FAO 250), Gallery (FAO 340), Method (FAO 380), Cortes (FAO 420), dar și Flato (FAO 350), Sensor (FAO 400) și Blason Duo (FAO 450) cu tehnologia Duo System. În plus, hibridul Feria (FAO 550), pentru însilozare, are un potențial ridicat de materie uscată, conținut ridicat de amidon, digestibilitate excelentă, cât și un raport foarte bun între boabe și masa verde.

Portofoliu complet la floarea-soarelui
“Cu ajutorul Soltis, un program avansat de selecție și ameliorare pentru floarea-soarelui, compania noastră are în portofoliu o gamă completă de hibrizi de referință și inovații pe toate segmentele de piață: hibrizi linoleici, cu conținut ridicat de acid oleic (high-oleici), convenționali, cu sistem de producție Clearfield sau Clearfield Plus, cât și cei mai noi hibrizi cu tehnologia Sulfo”, a susținut Georgel Rusu - Technical & Sales Manager.
În plus, conceptul OR Master reunește semințe hibride și soluții de elită pentru un control durabil al Orobanche prin intermediul geneticii și al tehnologiei chimice.
În portofoliul comercial al hibrizilor de floarea-soarelui, apar doi produși noi - Angelic CL (cu tehnologia Clearfield) și Poetic CL Plus (Clerfield Plus), ce se alătură gamei reprezentată de Bella, cu tehnologie convențională: Novamis CL, Euromis CL, Balistic CL, Grafic CL, Tektonic CL, Terramis CL, Florimis CL (Clearfield); Genesis CL Plus (Clearfied Plus) și Arcadia SU, hibrid rezistent la erbicidele pe bază de tribenuron-metil.

Varietăți valoroase de sorg și de soia
Sorgul este o alternativă foarte bună la porumb în anii secetoși și poate înlocui porumbul cu succes în hrana animalelor. Producția de sorg poate fi folosită, de asemenea, în industria producerii de biogaz și biocombustibil, cât și în alimentația umană.
În portofoliul “cămilei deșertului”, noutățile se numesc Typhon și BMR Gold X, iar Albanus, Alize, Arkanciel, Foehn și Kalatur întregesc oferta Euralis.
Lider în Europa pe piața semințelor de soia nemodificată genetic, membră a Asociației “Donau Soja”, Euralis recomandă varietățile de soia de mare valoare și puritate genetică: Mentor, Gladiator, Sponsor, Isidor și Pallador.

Un deceniu de nutriție vegetală
Companie specializată în nutriția vegetală, Timac Agro vine cu soluții pentru a ajuta planta nutrițional prin managementul elementelor din sol și eficiența sporită a elementelor din produs. Gama de produse cuprinde amelioratori nutriționali, biostimulatori cu aplicare foliară și radiculară, fertilizatori granulați și produse hidrosolubile pentru sistemele de picurare.
„Suntem prezenți de zece ani în România. Am început pionieratul în ceea ce privește îngrășămintele chimice, am vorbit atunci de microelemente, de specificitățile Timac, benefice pentru toți fermierii cu care am lucrat. Putem oferi peste 40 de soluții noi de nutriția plantelor. Astfel, aș menționa Top Phos (NPK), o noutate pe piață, Synertec 35, care va fi un azot al viitorului (în asociere cu potasiul). Pe gama de microgranulate poziționăm două produse noi, iar în cea de biostimulatori sunt produse consacrate, dar cu îmbunătățiri majore”, ne-a declarat Cristian Răus, manager tehnic de produs al Timac Agro.
Pe scurt, Top Phos este un nou tip de fosfor disponibil imediat, legat de o punte calcică și protejat împotriva blocajelor pe orice tip de sol.
Physiomax este un ameliorator de sol cu conținut mare de carbonat de calciu pentru solurile acide, culturile bio, dar și pentru floarea-soarelui, rapiță, viță-de-vie și legume.
Synertec 35 NK este un produs inovativ din prisma sinergiei N cu K, menit să asigure dezvoltarea vegetativă (N 25%) și optimizarea managementului apei (K 10%). Produsul are în compoziție o serie de microelemente (sulf, zinc și bor).
Sulfammo 25 Ca este recomandat a fi administrat pe soluri acide.

Adama: soluții inovative de protecție fitosanitară
Laurențiu Rusu, directorul regional Adama, a captat interesul agricultorilor printr-o expunere succintă, focusată pe produsele și tehnologiile de protecție fitosanitară a culturilor agricole (cereale, porumb, floarea-soarelui, rapiță), dar și pe recomandările specialiștilor Adama în alegerea celor mai bune soluții tehnologice pentru optimizarea producțiilor. Din prezentare nu a lipsit noul pachet tehnologic pentru cultura porumbului, Nicogan Extra, compus din Nicogan 40 SC (nicosulfuron), Ponant (dicamba) și Roller (adjuvant).
Pentru culturile de cereale păioase, ne-a declarat Vasilica Marinescu, promotor zonal, Adama a pregătit pachetul tehnologic Zamir Extra (Zamir 40 EW, fungicid sistemic pentru combaterea bolilor foliare; Shavit 25 EC, fungicid sistemic cu acțiune preventivă și curativă; Velocity, un adjuvant patentat pentru fungicide). “Viticultorii au la dispoziție pachetul format din Vincare 51,7 WG - un fungicid complex, cu două substanțe active: folpet și bentiavalicarb, Orius 25 EW, produs sistemic cu acțiune preventivo-curativă și adjuvantul Velocity”, a adăugat Mihai Mărmureanu, promotor Adama.
Ca noutate pentru culturile de păioase, a fost propus Tomigan XL 102,5 SE, un erbicid selectiv ce a primit omologarea anul trecut.



APLICAȚIA OR MASTER APP
“Euralis a lansat recent OR Master App - unica aplicație Smartphone pentru combaterea Orobanche, cu ajutorul căreia fermierii evaluează riscul în câmp, primesc recomandările privind cel mai adaptat hibrid și informațiile despre cele mai bune practici agricole. Opțiunile cultivatorilor constau în alegerea unui hibrid cu rezistență genetică la Orobanche, în cultivarea unui hibrid cu sistem de producție Clearfield sau o combinație a celor două tehnologii (rezistență genetică & sistem de producție Clearfield) în același hibrid, pentru a obține protecție maximă împotriva Orobanche”, a susținut Daniel Orzan.






Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016

Vizualizat: 764 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?