Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Sesiune științifică de primăvară la SCDA Secuieni

Publicat: 21 aprilie 2016 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Luna trecută, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni, județul Neamț, a desfășurat cea de-a patra ediție a Sesiunii Științifice Naționale de Primăvară, aflată sub genericul „știință, cunoaștere, creativitate”.

Click pe poza pentru galerie!

Printre cei aproximativ o sută de participanți s-au numărat fermieri din regiunea Moldovei, cercetători de la instituțiile similare din Turda, Brăila, Suceava, reprezentanți ai SCDL Bacău, SCDP Iași, ai USAMV Iași, ai ASAS, precum și conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor din România. 

Evenimentul a fost structurat în două părți, respectiv secțiunea științifică de prezentare a rezultatelor cercetărilor și secțiunea culturală, în cadrul căreia a avut loc lansarea unor cărți referitoare la cultura tradițională nemțeană și cărți de beletristică.

 

Tinerii cercetători sunt pregătiți să preia ștafeta

Particularitatea și relevanța deosebită a evenimentului au fost conferite atât prin temele de cercetare de mare actualitate și de real interes pentru fermierii din întreaga țară, cât și prin semnele bune (din păcate, atât de rare!) pentru viitorul cercetării științifice din zonă, date de momentul festiv al schimbului de generații de cercetători. Concret, cercetătorul Constantin Găucă și-a dedicat întreaga viață cercetărilor de la SCDA Secuieni din domeniul ameliorării cânepei monoice în scopul creării de noi soiuri cu un conținut redus în THC, productivitate ridicată în tulpini, fibre și semințe, pretabilitate la recoltare mecanizată. În luna martie 2016, chiar în momentul pensionării, reputatul om de știință a primit vestea că a fost omologat cel mai recent soi al său, Ratza - cânepă monoică energetică. A fost o bucurie personală, dar și o implinire a efortului de a preda ștafeta tinerei cercetătoare Diana Lorena Popa, împreună cu care a lucrat pentru omologarea recentului soi de cânepă și care a preluat oficial acest domeniu de cercetare, în cadrul Stațiunii din Secuieni. „An de an, am fost preocupați de creșterea ținutei științifice a manifestării pe care o organizăm și o găzduim. În ciuda tuturor greutăților cu care se confruntă unitățile de cercetare, se dovedește că în cadrul Stațiunilor se depun toate eforturile pentru supraviețuire și dezvoltare a cercetărilor, eforturi uneori supraomenești și pentru cooptarea tinerilor specialiști în colectivele de cercetare. Iar, astăzi au fost câțiva tineri colegi de la Secuieni, dar și de la Turda, de la Iași, care pur și simplu m-au hrănit sufletește prin modul de a-și prezenta public lucrările și mai ales prin modul în care și-au întocmit respectivele lucrări științifice. Aceasta înseamnă că țara noastră are potențial, că noi trebuie să avem încredere în tinerii noștri și ar fi mare păcat să nu îi susținem. Dar, în primul rând cred că trebuie ca în general activitatea de cercetare din România să fie sprijinită, pentru că astfel susținerea va veni în mod natural și pentru tineri, având nevoie de continuitate, de rezultate la problemele cu care se confruntă agricultura, horticultura și de soluții la schimbările climatice, la bolile și pericolele tot mai provocatoare pentru plante și pentru om”, sublinia gazda evenimentului, Elena Trotuș, director al SCDA Secuieni.

 

Teme cu relevanță practică și de actualitate 

Inițiat în urmă cu patru ani la propunerea profesorului Constantin Vasilică, membru în Consiliul de Administrație al SCDA Secuieni, evenimentul de multiplicare a informațiilor și a rezultatelor cercetărilor științifice din domeniul agricol, sub forma unui forum științific național și constant desfășurat în ziua de Bunavestire, s-a bucurat în acest an de un conținut tematic complex și pliat pe nevoile fermierilor. 

Dintre cele nouă teme abordate în plen, amintim „Influența condițiilor climatice de la SCDA Turda asupra producției la principalele soiuri de grâu de toamnă în ultimul deceniu”, „Cercetări privind fertilizarea de lungă durată asupra producției la grâul de toamnă, la SCDA Secuieni”, „Insecticide neonicotinoide - DA sau NU”, „Evaluarea unor genotipuri autohtone de vișin colectate ex.situ la SCDPP Iași”, „Ratza - un soi nou de cânepă monoică energetică” etc.  

Au fost prezentate 12 referate științifice sub formă de postere, cercetări privitoare la culturile de porumb, grâu, orez, secară, soia, sorg, graminee și leguminoase perene, cireș și măr. Alte prezentări au făcut referire la aspecte agricole generale, precum influența condițiilor climatice asupra diverselor plante agricole și horticole, caracteristici meteorologice în anumite areale geografice, fungicide ș.a.

 

Petronela COTEA MIHAI

redactor Radio România Iași

 

 

DĂUNĂTORII DE SOL SUNT TOT MAI GREU DE CONTROLAT

Un interes cu totul aparte a prezentat problematica expusă de Carmen Mincea, de la ICDPP București, privitoare la utilizarea în tratamentul chimic al semințelor a insecticidelor din grupa neonicotinoidelor, pentru care agricultorii obțin derogări cu foarte mare greutate, de la un an la altul. „În condițiile primăverilor tot mai călduroase și secetoase, dăunătorii de sol fac ravagii în culturile agricole, în lipsa acestor tratamente ale semințelor se impune efectuarea a patru-cinci tratamente pe vegetație, cu multe cheltuieli suplimentare și cu eficacitate foarte scăzută. Aceasta ar duce la pierderi mari de recoltă și la efecte economice negative, absolut distrugătoare pentru fermieri. De aceea, am considerat deosebit de importantă introducerea acestei teme în conținutul acestei sesiuni științifice”, explica directorul SCDA Secuieni.


 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.7(168) 15 - 30 aprilie 2016

Vizualizat: 503 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?