Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Sechestrarea carbonului şi pericolul 'greenwashing'

Publicat: 08 iunie 2022 - 18:03
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cum poate contribui cultivarea carbonului la obiectivele privind combaterea schimbărilor climatice? Iată câteva posibile răspunsuri exprimate în cadrul unei conferinţe online organizată de Politico.

Europa caută modalităţi de a reduce emisiile sau de a le elimina din atmosferă prin captarea carbonului, deoarece îşi propune să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050!

 

Cine şi de ce e contra creditelor de carbon?


Sechestrarea carbonului ar putea fi o soluţie iar fermierii folosesc deja anumite tehnici pentru a capta şi stoca mai mult carbon în solul lor. Schemele de recompensare financiară a fermierilor pentru acest obiectiv sunt testate deja în unele ţări europene.

Cu toate astea, grupurile ecologiste susţin că crearea unui sistem de tranzacţionare prin care fermierii să poată vinde credite de carbon companiilor nu va face decât să absolve acele companii de nevoia de a-şi reduce cu adevărat emisiile.

carbon_farming-1_b 

2 mld. euro pentru fermieri


Printre speakerii de la această dezbatere s-a numărat şi Rodrigo Santos, membru al consiliului de administraţie în cadrul companiei Bayer AG, care a adus în discuţie un raport elaborat de Forumul Economic Mondial şi Coaliţia Europeană pentru Carbon, potrivit căruia, dacă 20% dintre fermierii europeni ar întreprinde acţiuni inteligente din punct de vedere climatic, până în 2030 UE şi-ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură cu o estimare de 6%, ar restabili sănătatea solului pentru peste 14% din totalul terenurilor sale agricole şi ar genera venituri suplimentare pentru fermieri între 1,9 şi 9,3 miliarde de euro anual.

Rodrigo Santos_b

Convingerea mea este că putem produce alimente mai accesibile şi mai sănătoase, în timp ce promovăm neutralitatea carbonului. Dar ca să producem mai mult cu mai puţine resurse, vom avea nevoie de inovaţie, tehnologie şi ştiinţă.

RODRIGO SANTOS

Reprezentant Bayer AG

CE are o propunere în lucru


Vorbind în numele Comisiei Europene, Lukas Visek a dat asigurări că autorităţile de la Bruxelles vor veni cu o propunere până la sfârşitul anului privind certificarea metodelor de sechestrare a carbonului. „Momentan, lucrăm la evaluarea impactului, care va sprijini propunerea cu dovezi, cu cifre şi cu fapte. Problema permanenţei şi problema condiţionalităţii sunt în centrul lucrărilor curente. Ne propunem să determinăm cât de mult carbon poate fi stocat şi pentru cât timp. Pornim, desigur, de la premisa că dorim să depunem eforturi pentru eliminări definitive. Dar problema este că natura în sine nu este permanentă şi asta nu doar din cauza schimbărilor climatice”, a subliniat cel care este membru al cabinetului vicepreşedintelui executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans.

 

No-till şi păşunat extensiv


Fernando Miranda Sotillos, secretar general în cadrul Ministerului spaniol al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, a amintit faptul că ţara sa a inclus printre aşa-numitele eco-scheme din cadrul Politicii Agricole Comune un set de practici care vizează tocmai cultivarea carbonului.

„Vrem să promovăm şi să stimulăm sistemul de agricultură no-till sau păşunatul extensiv, precum şi păstrarea zonelor de biodiversitate. În cazul Spaniei, este o mare problemă cu eroziunea solului şi deşertificarea. Iar practicile de cultivare a carbonului sunt foarte bune pentru a combate aceste fenomene. Pe de altă parte, putem avea beneficii pentru mediu şi, în acelaşi timp, putem câştiga bani pe viitoarele pieţe ale creditelor de carbon”, a argumentat acesta, fiind însă de părere că trebuie proiectat un model de certificare armonizat, care să ţină cont de specificul tuturor regiunilor din Europa.

 Eric_Gall_b

Avem nevoie de o abordare multidimensională şi să ne asigurăm că cultivarea carbonului nu se referă doar la carbon. Agricultura are atâtea efecte negative asupra biodiversităţii şi vedem un risc de compromisuri dacă ne concentrăm doar pe acţiunile tehnologice care privesc exclusiv carbonul.

ERIC GALL

Director adjunct IFOAM Organics Europe

 

Exemple care dau de gândit


Pe de altă parte, Eric Gall, director adjunct şi manager de politici la IFOAM Organics Europe, organizaţie care reprezintă interesele producătorilor ecologici din Europa, a explicat că nu este totul atât de roz precum pare şi că e nevoie să definim foarte bine ce practici ar trebui promovate în numele aşa-numitului carbon farming. „Să presupunem că avem o schemă care promovează agricultura no-till cu utilizarea glifosatului. Deci, contribuie la mai multă captare a carbonului în sol, dar încurajează folosirea acestui tip de erbicid. Ar trebui promovat acest lucru în numele agriculturii carbonului? Ar trebui o fabrică mare de biogaz de lângă o fermă industrială uriaşă de animale să obţină credite de carbon pentru ceea ce are un impact negativ asupra biodiversităţii şi bunăstării animalelor?”, întreabă francezul, încercând să tragă un puternic semnal de alarmă.

 

Atenţie la greenwashing!


În opinia sa, sechestrarea carbonului este un punct forte al practicilor agricole care sunt standard în agricultura ecologică, cum ar fi culturile de acoperire sau o rotaţie complexă a culturilor. Dar, susţine el, există multe moduri în această etapă în care implementarea ar putea merge prost şi ar putea duce la „greenwashing”, fenomen pe care unii îl descriu drept o formă înşelătoare de marketing menită să creeze unei companii imaginea că ar fi responsabilă faţă de mediu, folosind elemente false sau irelevante.

agricultura-carbonului-2_b 

 

ÎNCĂ NAVIGĂM ÎN APE TULBURI


Toată povestea cu sechestrarea carbonului este departe de a ne fi lămurit care vor fi beneficiile cuantificabile pentru fermieri şi pentru mediul înconjurător. Încă nu e clar cine va asigura bugetul pentru tranziţia agriculturii către practici care îşi propun să atenueze efectul schimbărilor climatice. Unii vor ca totul să se desfăşoare sub umbrela PAC, în timp ce alţii susţin implicarea sectorului privat.

Piaţa voluntară a carbonului este încă în formare, dar nu este exclus ca în curând să câştige o oarecare credibilitate.

Studiile la nivel mondial evidenţiază aportul pajiştilor la stocarea Carbonului, apreciindu-se că între 10 şi 30% din cantitatea totală de C existentă în ecosistemele naturale este sechestrată de pajiştile permanente!

 

 

un articol de

LIVIU GORDEA

INCDA Fundulea

Vizualizat: 503 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren! Interviu cu Marius Mitra, reprezentat FALC în România, realizat la Agriplanta 2022

NATUREVO: „Luăm cultura de la zero și să o ducem până la momentul recoltării” Climate FieldView de la Bayer - hărți de producție cu precizie maximă în timp real AGRARIA 2022, 5-8 mai 2022, Jucu, Jud. Cluj!
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?