Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Rapiţa, o 9 perspectivă

Publicat: 15 iunie 2017 - 16:31
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Rapool Ring România şi BASF au convocat fermierii cultivatori de rapiţă, în ziua de 26 mai, la JD Agro Cocora în judeţul Ialomiţa, la sărbătoarea în câmp „Campionii rapiţei - o 9 perspectivă”. Evenimentul a fost, de fapt, o continuare a „poveştii” începute în toamna anului trecut, când cele două companii au provocat nouă fermieri din zona de sud-est a ţării să-şi pună în aplicare tehnologia proprie la cultura de rapiţă şi să demonstreze că este cea mai eficientă din punct de vedere financiar.

 

„Este cel mai inovativ proiect pentru cultura de rapiţă şi are drept obiectiv sprijinirea fermierilor din sud-estul României să producă mai mult pe hectar la cultura de rapiţă. Îmi doresc să vă aducă un plus de valoare în ferme. Bazele proiectului au fost puse în luna iulie 2016, semănarea platformei făcându-se în 20 august. Fiecare fermier a avut la dispoziţie 1,6 ha şi a venit cu know-how-ul şi cu tehnologia care a dat cel mai mare profit la ei în fermă”, a explicat Mihaela Radu, marketing manager Rapool Ring România.

RapitaClick pe poza pentru galerie!
Prima evaluare a culturii a fost realizată pe 28 octombrie 2016, când s-a analizat rapiţa la intrarea în iarnă şi accentul s-a pus pe tratamentele efectuate. Cu tehnologia aplicată în toamnă, cel mai bine s-a prezentat cultura „îngrijită” de Cornel Anton. În primăvară, accentul s-a pus pe costurile tehnologiei. Concomitent cu evaluarea financiară a tehnologiei a fost făcută şi o primă estimare a producţiei. Au existat doi fermieri care au lipsit de la „confruntarea” cu concurenţii şi restul participanţilor la eveniment: Costin Iancu (Ari Agroland Mereni, judeţul Constanţa) şi Sorin Bădoi (Euro Company Group Vedea, judeţul Giurgiu).

Tehnologii între 2.300 şi 3.999 lei/ha
Evaluarea costului tehnologiei a fost realizată la preţul de listă al furnizorilor de inputuri. Costurile afişate au luat în calcul sămânţa, tratamentele şi costul lucrărilor de administrare a acestora, fără a lua în considerare cheltuiala cu pregătirea patului germinativ şi cu recoltatul, care se mai ridică la 100 de euro/ha.
Tratamentele de protecţie a culturii au fost în mare parte aceleaşi: Butisan Avant, erbicid preemergent, imediat după semănat, erbicidul Stratos Ultra cu adjuvantul Dash, pentru a combate samulastra de cereale, Caramba Turbo, fungicid şi regulator de creştere şi fungicidul Pictor. Diferenţa au făcut-o fertilizarea şi hibridul. Cea mai scumpă tehnologie, de 3.999,9 lei/ha, a fost aplicată de Dan Jigău. Iar la polul opus, cu o cheltuială de 2.300 lei/ha, a fost Sorin Bădoi. Ca efect al diferenţelor de tehnologie, producţiile estimate au variat între 3 şi 5,3 tone/ha.

Rapita_b

Producţie mare şi eficientă
Dacă luăm în considerare preţul rapiţei la Matif în 30 mai, pentru contractele cu termen în august 2017, preţul este de 355,25 euro/tonă. Luând în calcul cursul euro/leu din ziua afişării acestui preţ, profiturile pe care le-ar putea obţine fermierii variază între 1.400 lei/ha şi 5.300 lei/ha. Excluzând trei dintre fermierii care au evitat o estimare a producţiei, cel mai mic profit pare a fi obţinut de Preben Langoff, în timp ce la polul opus este tehnologia lui Aedin Cezin. Cu o producţie de 5,3 tone/ha estimată de Aedin Cezin, profitul poate ajunge la aproape 5.300 lei. Se demonstrează încă o dată că utilizarea unei seminţe potrivite poate aduce un plus important de producţie. Fermierul a optat pentru hibridul Sherpa, având un cost de 15% din totalul tehnologiilor aplicate.

 

 Hans Poulsen

Tehnologia lui Hans Poulsen (JD Agro Cocora, jud. Ialomiţa) - 2.615 lei/ha
Hans Poulsen a ales hibridul Wembley, care nu este în portofoliul companiei în România, dar este unul dintre cei mai productivi hibrizi de rapiţă din Danemarca. La semănat a aplicat 250 kg/ha de complex MAP, la 17 septembrie a mai administrat 23 kg/ha azot substanţă activă, la 27 septembrie 1 l/ha de Yara Brassitel Pro, pe 19 octombrie - 23 kg/ha azot subranţă activă, iar pe 20 octombrie 1,5 l/ha de Biocrop XL împreună cu 1 l/ha Biobor. În primăvară, a aplicat sulfat de amoniu împreună cu azotat de amoniu pe 1 martie - 210 kg/ha. Pe 15 martie a aplicat 150 kg/ha azotat de amoniu, iar pe 3 aprilie, încă 160 kg/ha. „Din nefericire în această zonă a fost grindină şi furtună, care a fost în momentul în care rapiţa era complet înflorită. Aşteaptă 4,5-5 tone/ha la cum arată acum cultura”, a spus fermierul.

Aiedin Celzin

Tehnologia lui Aedin Cezin (Micul Agricultor Mereni, jud. Constanţa) - 2.844 lei/ha
„Tehnologia a fost exact cea pe care o aplic şi în ferma mea: 300 kg/ha de MAP înainte de semănat, pe 20 august. Hibridul ales a fost Sherpa, cu o densitate la semănat de 59 de boabe germinabile pe mp. Pe 20 octombrie s-a aplicat şi Biobor. În primăvară, pe 1 martie, am aplicat 200 kg de azotat de amoniu. Următoarea fertilizare a fost pe 3 aprilie cu 150 kg de azotat de amoniu. Sunt 50 de plante pe mp şi 500 de silicve pe plantă, peste 5 tone”, a explicat Aedin Cezin. O estimare mai exactă a făcut Viorel Dincă, reprezentant Rapool România: „După calculul nostru estimăm o producţie de 5.300 kg/ha”.

Constantin Mihalache

Tehnologia lui Constantin Mihalache (Agromec Vlad-Tepeş, jude. Călăraşi) - 3.434 lei/ha
A ales hibridul Shrek, l-a semănat cu o densitate de 42 boabe germinabile pe metru pătrat. La semănat a admistrat 270 kg/ha de Eurofertil Top 38, iar sămânţa a fost tratată cu 1,5 l/tonă de Teprosyn. Înainte de intrarea în iarnă, pe 27 septembrie, a administrat 1,25 l/ha Mix Rapiţă. În primăvară, pe 3 martie, s-au administrat 360 kg/ha uree, iar pe 3 aprilie 2 l/ha de Algafix împreună cu Sulfammo 25 (150 kg/ha). Accidente se întâmplă în orice fermă: reglarea nepotrivită a maşinii de administrat îngrăşăminte sau nespălarea corespunzătoare a tancului de erbicidat. „Intenţia mea a fost să administrez 200 kg de uree la hectar, reglajele au scos 360 kg uree la hectar. Estimam un 5.000-5.500 kg/ha ca producţie dacă nu era accidentul cu sulfonilureicele”, a spus fermierul.

Dan Jigau

Tehnologia lui Dan Jigău (Agromec Trans Vidra, Ilfov) - 3.999,9 lei/ha
A ales hibridul Dalton. „În toamnă, au fost aplicate două îngrăşăminte: 200 kg de MAP şi 125 kg de Novatec. În primăvară am avut două aplicări de îngrăşăminte, la intervale scurte, azotat de amoniu (200 kg/ha la 1 martie) şi Sulfammo 25 (125 kg/ha la 10 martie), iar pe 3 aprilie a administrat încă 150 kg/ha azotat de amoniu. A aplicat doi stimulatori de înrădăcinare pentru a dezvolta potenţialul plantei. Producţia ar trebui să fie de cel puţin 5 tone. Aici mergem pe greutate hectolitrică mare, avem silicve mari, o producţie mare care să justifice cheltuielile mai ridicate decât ale colegilor mei”, a spus Dan Jigău.

Preben Langoff

Tehnologia PrebenLangoff (Agro Dania Albeşti, jud. Constanţa) - 3.015 lei/ha
A ales hibridul Pheonix CL, l-a semănat cu densitatea de 45 de boabe germinabile pe mp. „Este un pic diferit decât ceea ce facem în Danemarca, unde se seamănă 25 de boabe germinabile pe mp, deoarece este mai multă ploaie şi plantele ramifică mult mai bine, având spaţiu”, a spus fermierul. La semănat a administrat 200 kg/ha MAP, iar la 27 septembrie a mai administrat 25 kg substanţă activă azot la hectar şi 1 l/ha bor. În primăvară, pe 1 martie, a administrat 3 l/ha Fertiactyl 13:5:8 (3 l/ha) şi Synertec NK 35 la 15 martie (200 kg/ha). La această tehnologie, se estimează o producţie de 3-3,5 tone/ha.

Antonio Galvao

Tehnologia lui Antonie Galvao (Nutre Group Făcăieni, jud. Ialomiţa) - 3.116 lei/ha
A ales hibridul Pheonix CL, a administrat 300 kg/ha de MAP odată cu semănatul. În primăvară, la 1 martie, a administrat 200 kg/ha azotat de amoniu, pe 15 martie a dat 300 kg/ha sulfat de amoniu, iar pe 3 aprilie a avut un mix de 200 kg/ha azotat de amoniu cu Yara Vita TM Brassitrel 3 kg/ha. „Sulfatul de amoniu trebuia împărţit în două tranşe, iar azotatul de amoniu din 3 aprilie nu mai trebuia administrat”, a spus fermierul.

Cornel Anton

Tehnologia lui Anton Cornel (Gropeneanu, jud. Brăila) - 2.419 lei/ha
La semănat a administrat 200 kg de Complex 15:15:15, iar în 20 octombrie a administrat 2 l/ha de Biobor. Cultura a intrat cel mai bine în iarnă dintre cei 9 concurenţi. În primăvară a făcut prima fertilizare cu sulfat de amoniu, la 1 martie, în doză de 200 kg/ha, iar cea de-a doua fertilizare cu sulfat de amoniu a uitat să o facă. Pe 28 aprilie a administrat 1 l/ha de Cropmax. La această tehnologie se estimează o producţie medie de 3.500-4.000 tone/ha.

 Mihai Miritescu

Mihai Miriţescu, director Rapool Ring România şi Saaten Union România: „Am pornit acelaşi proiect la un fermier din Călăraşi pentru cultura de floarea-soarelui. Am pus la dispoziţie portofoliul de hibrizi, fermierii s-au înscris. Din 30 înscrişi am ales 9-10 fermieri. Au ales din portofoliul BASF produsele, tehnologia. Vă vom anunta la momentul potrivit şi rezultatele”


Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/194 (ediţia 15-30 iunie 2017)

Vizualizat: 150 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

AgriPlanta - RomAgroTec 2017

AgriPlanta - RomAgroTec 2017

Corina Mareş, director DLG InterMarketing, vorbeşte despre recent desfăşurata expoziţie în câmp AgriPlanta - RomAgroTec şi despre proiectele de viitor.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agriplanta-Romagrotec 2018 Tehnologia vertical tillage, în interpretarea Great Plains
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?