Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Prognoza agrometeorologică - perspective agrometeo pentru luna octombrie

Publicat: 08 octombrie 2018 - 14:25
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Caracteristici termice şi hidrice: Luna octombrie se va caracteriza printr-un regim termic al aerului, per ansamblu, apropiat de mediile multianuale în aproape toată ţara, iar în zonele sudice şi vestice va predomina o vreme mai caldă decât în mod obişnuit.

 

Sub aspect pluviometric, precipitaţiile prognozate vor fi în general apropiate de normele climatologice, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării.
Precizăm că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

Toamna_b

Starea solului
La sfârşitul lunii octombrie, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm/ogor se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în aproape toate regiunile agricole ale ţării. Pe suprafeţe extinse din estul, sud-estul, sudul şi, local, vestul teritoriului se va semnala fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi, local, extremă.

Caracteristici fenologice
Condiţiile agrometeorologice menţionate vor fi în general favorabile parcurgerii proceselor vegetative la culturile de rapiţă, orz şi grâu de toamnă, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului. De asemenea, în zonele depresionare, pe fondul temperaturilor mai scăzute din aer şi din sol, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura uşor mai lent. Uniformitatea şi vigurozitatea culturilor înfiinţate în perioada optimă va fi, per ansamblu, bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive, precum şi pe terenurile agricole cu deficite de umiditate în sol.
Sub aspect fenologic, la orzul şi grâul de toamnă se vor semnala fazele de germinare şi de răsărire, precum şi apariţia primelor frunze şi, local, înfrăţirea.
În funcţie de data semănatului, cultura de rapiţă va parcurge răsărirea, apariţia primei perechi de frunze şi înfrunzirea, la nivelul întregii ţări.
În majoritatea bazinelor specializate, la sfecla de zahăr ajunsă la maturitatea tehnologică se vor efectua lucrările de recoltare.
Speciile pomi-viticole se vor afla la maturarea lemnului/coardelor, îngălbenirea şi căderea fiziologică a frunzelor, în toate plantaţiile. Totodată, la soiurile tardive de seminţoase se va continua şi chiar finaliza recoltarea.
Lucrările agricole specifice (recoltare, transport, depozitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat) se vor realiza per ansamblu în condiţii bune, exceptând zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate:
• Recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon;
• Eliberarea terenurilor agricole de resturile vegetale şi efectuarea arăturilor de toamnă;
• Finalizarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ şi a semănatului la grâul de toamnă;
• Aplicarea îngrăşămintelor pe bază de azot şi fosfor la culturile de toamnă înfiinţate în perioada optimă;
• Efectuarea lucrărilor de întreţinere (tratamente fito-sanitare, tăieri de întreţinere, arături etc.) în plantaţiile pomi-viticole.

 

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director general:
Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Rodica TUDOR, Dumitru ANGHEL, Oana Alexandra OPREA, Anda BARBU
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro

Un articol publicat în revista Ferma nr. 16/221 (ediţia 15-30 septembrie 2018)

 

Vizualizat: 364 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Interviu cu Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Musca asteapta tractorul autonom Dan Herteg, investitii de aproape un milion de euro
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?