Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

PRODUCĂTORII de PORUMB lucrează sub PRAGUL RENTABILITĂŢII?

Publicat: 24 mai 2017 - 08:50
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Producţiile mici obţinute la porumb în 2016, precum şi preţurile slabe pe care le primesc producătorii au generat dezbateri importante la ediţia din acest an a Congresului European al Porumbului, organizat în luna februarie a.c., la Lisabona.

Din partea ţării noastre a participat Arnaud Perrein, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR), care a avut o misiune destul de dificilă: să convingă reprezentanţii europeni că şi la noi sunt aceleaşi probleme privind rentabilitatea porumbului.

„Unul dintre subiectele dezbătute a fost legat de problemele cultivatorilor de porumb din UE. S-a văzut un pesimism extraordinar în ţările din Europa de Vest şi o oarecare reţinere faţă de ţările din Europa de Est, din cauza mărimii fermelor de aici (care depăşeşte cu mult media europeană), a costurilor de producţie (care sunt estimate a fi mai mici faţă de UE) şi a faptului că fermierii din Europa de Vest cred că în Est există mai puţine reguli şi reglementări comparativ cu Franţa sau Germania, lucru total neadevărat. Subiectul principal dezbătut a fost asigurarea riscurilor în agricultură, în sensul că după 2020 subvenţia se va modifica”, a declarat Alina Creţu, director executiv al APPR.

Viitorul culturii porumbului este destul de sumbru în Europa de Vest. „Atmosfera este destul de apăsătoare pentru producători. În Franţa a fost o recoltă catastrofală anul trecut şi la porumb, şi la grâu, cuplat cu nişte preţuri destul de slabe. Şi în Portugalia fermierii se plâng din cauza preţurilor. Aici, porumbul are preţuri cu 30 de euro mai mari decât în România, pentru că Portugalia este importatoare (…)”, a spus Arnaud Perrein.

Acesta este de părere că România ar trebui să facă mai mult lobby pentru producătorii ei. „Avem o prezenţă slabă la Bruxelles. Estonia, ţară foarte mică, are 2-4 reprezentanţi profesionişti. Noi suntem accidental acolo. O soluţie ca să avem o prezenţă puternică la Copa-Cogeca ar fi instituirea taxei profesionale”.

Despre subiectele discutate la Congresul European al Porumbului, citiţi pe larg în revista Ferma, ediţia 15-31 mai 2017!

Vizualizat: 1516 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?