În data de 5 iunie 2018, la sediul Copa-COGECA din Bruxelles, s-a desfăşurat primul congres organizat de Confederaţia Europeană Maiz’Europ’ CEPM dedicat culturii porumbului.
Venind imediat după publicarea proupunerilor Comisiei privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, respectiv politica sectorială agricolă post-2021, Congresul a avut pe afiş, în mod legitim, întrebarea „Care va fi rolul porumbului in viitoarea PAC?”.
În prima parte a zilei s-a desfăşurat Adunarea Generală CEPM şi reuniunea consiliului director CEPM. Cu acest prilej, a fost reales în funcţia de preşedinte Daniel Peyraube, preşedintele FNPSMS din Franţa, iar Arnaud Perrein, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR), a fost ales să ocupe funcţia de vicepreşedinte, cu un mandat de doi ani.
În cursul după-amiezii, s-a desfăşurat conferinţa „Ce rol va avea porumbul în viitoarea PAC?’’, marcată de îngrijorări privind scăderile alocărilor bugetare pentru agricultură şi glisarea către o renaţionalizare a politicilor agricole, potenţial factor de distorsiune a pieţei unice europene. Confederaţia Europeană a Producătorilor de Porumb CEPM nu este de acord nici cu extinderea constrângerilor de climă şi mediu prin eco-schemele propuse pentru următoarea perioadă de programare, care vor eroda în continuare competitivitatea acestui sector european deficitar.
Evenimentul, la care au participat delegaţiile celor opt asociaţii naţionale membre ale CEPM, între care şi APPR, a avut ca invitaţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, ai delegaţiilor permanente ale Statelor Membre la Bruxelles şi ai unor organizaţii non-guvernamentale.
„Este o funcţie care mă onorează”, a comentat Arnaud Perrein în legătură cu alegerea sa cu unanimitate de voturi in funcţia de vicepreşedinte al CEPM. „În ceea ce mă priveşte, voi participa activ în continuare la efortul constructiv de modificare a actualelor propuneri privind noua PAC, la dialogul cu autorităţile de la Bruxelles şi Bucureşti, pentru a avea o legislaţie cât mai favorabilă producătorilor agricoli din România. Cred cu tărie că soluţiile robuste sunt rezultatul unui proces iterativ care implică toate părţile interesate.”