Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

PIONEER Portfolio Farm. HIBRIZI TARDIVI din grupele de MATURITATE peste 500 FAO

Publicat: 14 august 2017 - 08:49
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

La Pioneer Portfolio Farm, evenimentul organizat la Agroleg Silistraru, mai bine de 300 de fermieri din Brăila şi judeţele limitrofe au avut ocazia să vizioneze în condiţiile de câmp hibrizi de porumb dintre cei mai performanţi care se cultivă sau care ar putea fi cultivaţi la noi în ţară, şi, bineînţeles, sămânţa hibridă de floarea-soarelui cea mai valoroasă a sezonului de producţie 2017. Este vorba de hibrizii aparţinând tehnologiei Express.

„A fost unul dintre evenimentele foarte bine organizate şi, bineînţeles, reuşite, în primul rând datorită fermei gazdă - e vorba de Agroleg Silistraru şi a tehnologiei care se aplică în această exploataţie de top din agricultura brăileană. Ca element de noutate, la această ediţie, am avut o gamă de hibrizi foarte tardivi, mai exact peste 600 FAO, pe care i-am adus în Brăila în primul rând să-i recomandăm în această zonă unde încă există sisteme de irigaţii şi se pot uda culturile, pentru că aceşti hibrizi sunt cu dedicaţie numai pentru suprafeţe irigate, deci nu putem risca să cultivăm hibrizi peste 600 FAO în condiţii de neirigat”, ne-a declarat Maria Cîrjă, marketing manager România & Moldova, DuPont Pioneer România.

Hibridul P1535 se apropie de potenţialul său genetic - peste 24 t/ha
Unul dintre aceştia este P1535 din grupa de maturitate FAO 610, cea mai tardivă din oferta comercială a companiei DuPont Pioneer România, face parte din noua generaţie de înaltă productivitate (potenţial de producţie la densitatea de 65.000 plante la ha 24,3 tone). Se pretează la tehnologii intensive, cu cel puţin patru irigări şi fertilizare în optim, prezintă caracterul stay green. Acest produs P1535 îl va înlocui pe viitor pe hibridul PR32F73.
Trebuie menţionat faptul că, anul trecut, hibridul P1535, cultivat la o fermă din Insula Mare a Brăilei pe aproape 8.000 hectare, la densitatea de 75.000 de b.g./ha, a oferit o producţie de aproape 19 t/ha, la umiditatea de 15%.

Noul hibrid de porumb P0937 confirmă!
Una din noutăţile existente în portofoliul DuPont Pioneer România o reprezintă P0937, FAO 550, hibrid tardiv, greutate hectolitrică a boabelor excelentă, toleranţă foarte bună la Helmitosporioză şi tăciunele zburător. Acesta tolerează foarte bine temperaturile ridicate din perioada de umplere a boabelor, fiind recomandat pentru tehnologii ridicate. Potenţialul de producţie la densitatea de 65.000 plante la ha este de 23,1 tone.

maria-cirja-pioneer-dupont_b

Mesaj: Suntem cel mai mare furnizor de hibrizi performanţi de porumb
„Mesajul companiei Pioneer pentru fermieri este că suntem cel mai mare furnizor de hibrizi de porumb din lume (şi în România), dar în acelaşi timp suntem şi cel mai mare furnizor de hibrizi de înaltă calitate şi performanţă în producţie”, a concluzionat Maria Cîrja.

Vizualizat: 1561 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Titan Machinery - Red Carpet 2019 VALTRA seria F - Agritechnica 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?