Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Pe ce CULTURĂ cu adevărat PROFITABILĂ pariază FERMIERII din Moldova?

Publicat: 12 octombrie 2017 - 10:49
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

SFECLA LE ADUCE BANII în FERMĂ. ”Ziua sfeclei” , ediţia a treia, a avut ca organizatori Asociaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova, în colaborare cu Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România şi Agrana România.

Reuniunea de la Secuieni, în judeţul Neamţ, a avut loc în câmpurile experimentale organizate lângă Roman, la ferma Fastagri, sub coordonarea inginerului Gheorghe Gheorghiu, cu o experienţă de peste 40 de ani în domeniul sfeclei de zahăr.

Ioan-Puiu-1_b

”În mod tradiţional, noi şi Agrana Roman organizăm astfel de loturi demonstrative în cele mai bune ferme din zonă, astfel încât fermierii să aibă acces uşor la noutăţi. Urmărim hibrizii şi performanţele acestora, avem în vedere hibrizii incluşi în cultură şi pe cei noi, care vor fi introduşi în zona de nord-est a României, zona cu cea mai mare suprafaţă cu sfeclă de zahăr din ţară. De asemenea, ne interesează să aflăm noutăţi şi despre pachetele tehnologice, incluzând pesticide pentru controlul buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, precum şi îngrăşăminte solide sau foliare.
Şansa noastră, a celor din regiunea de nord-est, este aceea că avem un partener foarte puternic în Agrana România, care ne oferă stabilitate afacerii noastre cu sfecla de zahăr. Rămâne să sporim performanţele în producţie şi să reducem costurile, spre a ne majora câştigurile”, sublinia Ioan Puiu, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Roman.

Au fost verificaţi în loturile demonstrative de la Secuieni, 30 de hibrizi de sfeclă de zahăr, de la cinci firme furnizoare de seminţe. De altfel, de la un an la altul, în privinţa sfeclei de zahăr obţinute în zona Moldovei sunt impresionante productivitatea şi stabilitatea producţiilor, ceea ce reliefează progresul genetic al materialului folosit în această zonă.

Despre tehnologia folosită şi hibrizii aflaţi în testare, citiţi în revista Ferma, ediţia 1-14 octombrie 2017!

Vizualizat: 728 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!