Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

PAC 2020: Concluzii ale Consiliului AGRI

Publicat: 12 mai 2011 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Miniştrii europeni ai Agriculturii, reuniţi în 17 martie a.c. la Bruxelles, s-au opus plafonării ajutoarelor pentru marile exploataţii agricole din UE, prevederea fiind cuprinsă în proiectul concluziilor Consiliului AGRI referitoare la reforma PAC după 2013, adoptat cu o majoritate de 19 din 27 de reprezentanţii Statelor Membre

Click pe poza pentru galerie!

Odată cu adoptarea documentului, Statele Membre au fost de acord că ajutoarele directe pentru fermieri rămân elementul esenţial al PAC şi după 2013 şi au recunoscut nevoia unei distribuţii mai echitabile a sprijinului direct între state, reducându-se legătura dintre referinţele istorice şi având în vedere contextul mai extins al viitorului buget al UE.

Referitor la distribuţia ajutoarelor între fermieri, a fost identificată nevoia de flexibilitate la nivel naţional/regional, Consiliul încurajând Comisia să găsească modalităţi pentru ca Statele Membre să poată direcţiona ajutoarele naţionale directe spre măsuri de reducere a birocraţiei şi de creştere a competitivităţii micilor fermieri, dar şi spre sprijinirea prioritară a fermierilor activi.

Parlamentul European va publica raportul propriu asupra reformei PAC în luna mai, iar CE trebuie să prezinte propuneri legislative în a doua jumătate a anului curent, pentru a permite Consiliului examinarea şi discutarea acestora înainte de adoptarea comună, în 2012, a viitoarei PAC.


Soia MG aşteaptă aprobarea în 2011

Procedura de aprobare a cultivării soiei MG în ţările membre Uniunii Europene este aproape de final şi aşteaptă, în cursul acestui an, şi o aprobare în Consiliul de Miniştri ai Agriculturii, a declarat, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, eurodeputatul Rareş Niculescu, prim vice-preşedinte al Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă din Parlamentul European, citat de AGERPRES.

De asemenea, potrivit lui Niculescu, membrii Comisiei de Agricultură din PE au aprobat cu 40 de voturi pentru şi zece împotrivă propunerea de a se acorda Statelor Membre libertate deplină în ceea ce priveşte cultivarea OMG.

“Practic, fiecare stat va decide, în funcţie de conjunctura sa geografică şi agricolă şi după consultarea opiniei publice, dacă va cultiva sau nu OMG. Nu la Berlin sau la Paris trebuie luate decizii cu privire la ce cultivăm noi în ţara noastră", a mai spus Rareş Niculescu.

 

Franţa vs. porumbul MON 810

Decizia Franţei de a suspenda cultivarea porumbului MG MON 810 este ilegală, a estimat, recent, avocatul general al Curţii Europene de Justiţie (CEJ), Paolo Mengozzi, referitor la o plângere a companiei Monsanto, relatează AFP.

Franţa a suspendat în februarie 2008 cultivarea porumbului MON 810 pe teritoriul naţional, recurgând la o clauză de salvgardare prevăzută de o directivă europeană, clauză care, potrivit lui Mengozzi, este inaplicabilă.

Avizul nu are caracter de constrângere, dar 80% din hotărârile CEJ merg în acelaşi sens. În plus, va relansa polemica privind cultivarea plantelor MG. Alte şase ţări - Germania, Ungaria, Grecia, Luxemburg, Austria şi Bulgaria - au suspendat cultivarea porumbului MON 810 pe teritoriile lor.

Doar două plante MG sunt, în prezent, autorizate pentru cultivare în UE, în timp ce alte cincisprezece, în majoritate porumb, aşteaptă autorizaţia de cultivare. (AGERPRES)


ŞTIRI
UE verifică importurile japoneze

UE va face verificări suplimentare asupra alimentelor şi furajelor importate din 12 prefecturi din Japonia, pentru a se asigura că nu au fost contaminate radioactiv. Produsele alimentare trebuie testate înainte de a ieşi din Japonia şi însoţite de un document oficial care să certifice că nu conţin particule radioactive peste limitele autorizate în UE, iar teste suplimentare vor fi efectuate la sosirea lor în Europa.

În 2010, UE a importat din Japonia produse agricole de 187 mil. euro şi produse piscicole de 18 mil. euro, iar importurile de legume şi fructe din Japonia au fost de cca. 9 mii tone anul trecut.


Bulgaria riscă scăderea subvenţiilor

Bulgaria riscă diminuarea valorii subvenţiilor agricole în perioada de programare 2014-2020, a declarat, la Bruxelles, ministrul bulgar al Agriculturii. Ţara sa a fost sancţionată deja cu 10% din subvenţiile directe pe 2007, din cauza unor nereguli pe SAPARD, iar dacă sancţiunea se repetă şi pentru 2008, CE ar putea cere diminuarea anticipată a subvenţiilor.


Legume importate, 100% autohtone

Un lanţ de supermarket-uri din Marea Britanie a fost prins promovând legume importate ca fiind 100% britanice. Inspectorii au descoperit că salata verde şi de conopida vândute ca fiind de provenienţă autohtonă erau importate din Franţa şi din Spania.

Un reprezentant al magazinului a explicat că, deşi politica lanţului este de a oferi legume 100% britanice, au fost nevoiţi să apeleze la importuri din cauza producţiei locale slabe.

Vizualizat: 659 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!