Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Moştenirea fraţilor Achim

Publicat: 19 martie 2018 - 01:39
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Pe câmpurile dinspre apusul Răcarilor, un mic orăşel din sudul judeţului Dâmboviţa, miroase a brusturi de varză putreziţi, a pământ reavăn abia întors de pluguri şi a buruieni pleoştite de ploaie în marginea ogoarelor. O negură spălăcită hălăduind peste şeşuri generează o atmosferă de tărâm gotic: aştepţi să ţâşnească de undeva două armate care să se încleşteze pe miriştile răvăşite. O bătălie a avut deja loc pe aici: s-au luptat cultivatorii de varză şi cartofi cu intemperiile şi cu nevoile şi par să fi învins deocamdată, victoria lor de moment fiind dovedită de munţii de căpăţâni din remorci. 

Dar războiul nu s-a sfârşit: mai au de înfruntat piaţa, unde se joacă soarta lor. Rămân faliţi sau dispun de ceva câştig ca să se arunce şi la anul în luptă? Însă nu despre varză şi cartofi mi-am propus să vorbesc în acest reportaj. Îl voi avea ca interlocutor pe un fermier de cultura mare, pe Ion Achim, care lucrează, împreună cu fratele său, vreo 300 de hectare, dar cândva tot din varză şi cartofi şi-a scos banii.

Ion Achim_b

Istorii de familie
Fermierul e deschis la vorbă. Abia mă ţin cu scrisul. Toată povestea lui merge în urmă, la bunicul său din partea tatălui, un sătean harnic şi descurcăreţ despre care i s-a povestit că a venit din Slobozia-Moară, situată la numai 3 km, peste câmp, şi s-a ocupat mai mult cu comerţul de varză şi cartofi. Avea atelaje şi căra recolta din câmp la gara din Ghergani. A strâns bani şi a cumpărat pământ, aici o bucată, dincolo o bucată, ajungând la câteva zeci de hectare. ”A avut vreo 50 de ha, dar a avut şi copii mulţi, băieţi şi fete, pe care i-a înzestrat cu 9,5 ha fiecare. A murit în 1954, iar la noi CAP-ul a fost înfiinţat în 1962. Prin urmare, nu a apucat colectivizarea. În schimb, tatăl meu a fost nevoit să predea pământul, i-au luat toate atelajele şi maşinile agricole moştenite de la tatăl lui. N-a vrut să lucreze la colectiv. A făcut un pic de legumicultură pe terenul personal, cât i-a mai rămas, şi a lucrat ca mecanic la liceul din Răcari. Obişnuia să asculte Europa Liberă. Mama, în schimb, a lucrat la CAP”, rememorează Ion întâmplările familiei, decise de schimbările istoriei.
Născut în 1957, în zorii epocii comuniste, Ion a deschis ochii într-o lume deja transformată, chiar dacă, la el în Răcari, colectivizarea a fost făcută câţiva ani mai târziu. România era deja o ţară comunistă, condusă de partidul-stat sprijinit de Moscova. Asculta el poveşti despre bunicul său şi averea acestuia, ştia că tatăl lui ascultă un post de radio care emitea de dincolo de cortina de fier, dar el făcea parte dintr-o generaţie nouă, căreia i se promitea un drum sigur către ”noi culmi de progres şi civilizaţie”. Ion a absovit liceul din localitate, a intrat în partid şi la 25 de ani a fost numit preşedintele CAP-ului din Răcari. Apoi s-a transferat ca tehnician la fabrica de zahăr abia construită. Acolo l-a prins Revoluţia din 1989.

Ion AchimClick pe poza pentru galerie!

Specii din parcul auto
După emiterea Legii 18/1991, Ion Achim a făcut demersuri pentru recuperarea pământului moştenit de la tatăl său. La vremea aceea, să devii proprietarul a 9,5 ha era ceva! ”Nu a fost greu să intrăm în posesie. La Răcari nu a fost o bătălie pentru terenuri, ca în alte părţi. E un fost târg de mici meşteşugari şi comercianţi, nu de proprietari de teren agricol. Noi ne-am dus la pământul nostru, a venit comisia de fond funciar, a măsurat şi ne-a pus în posesie. Asta a fost totul. Apoi am cumpărat şi teren de la rude, de la verii noştri, şi aşa am reuşit să mărim suprafaţa”, îşi aminteşte Ion anii aceia când aduna hectar lângă hectar, hotărât să facă agricultură în mod serios.
Pământ avea deja, dar utilaje? Ion îmi descrie o adevărată epopee a mecanizării activităţii sale. ”Primul tractor a fost un U640, fabricat la Braşov. Aveam două cecuri de 70.000 de lei ca să cumpăr două Dacii, dar nu am intrat în banii ăia. Am luat pe numele tatălui meu un împrumut de 100.000 de lei de la Banca Agricolă. Dobânda era avantajoasă, 3%. Apoi, a sărit dobânda la 15%! Nu am avut încotro şi am plătit cu unul din cecuri. Apoi, a fost scoasă la vânzare o semănătoare de la baza de aprovizionare. Costa 57.000 de lei. Aveam nevoie de aceasta ca de aer, fiindcă dispuneam deja de 40 de ha de teren. Am luat celălalt cec şi mi-am cumpărat semănătoarea, plus un plug de 15.000 de lei”, rememorează Ion cum şi-a cheltuit pentru utilaje agricole banii economisiţi pentru autoturisme. Lângă U640 (pe care l-a păstrat şi-l ţine în hangar), fermierul a mai adăugat cu timpul două tractoare U650, investind pentru achiziţionarea lor banii strânşi ca să-şi tencuiască locuinţa din Răcari. Şi-a mai luat un tractor scos la vânzare de fabrica de zahăr aflată în curs de desfiinţare. Desigur, în curtea largă a fermei sale, regăsim acum tractoare şi combine fabricate sub branduri de prestigiu mondial. Fraţii Achim şi-au mecanizat activitatea atât de bine, încât nu mai au nevoie de angajaţi. Băiatul pe care l-au avut şofer a plecat în Germania. Cei doi fermieri îşi conduc singuri maşinile agricole, dotate cu toate accesoriile necesare.
Până prin 2005, fraţii Achim au cultivat şi ei varză şi cartofi: ”Mergeam în pieţele din Bucureşti, stam la tarabă, pe atunci încă mai puteai intra în pieţe, nu erau cu totul acaparate de samsari. Unul din noi sta la piaţă, celălalt căra cu maşina”, evocă Ion vremurile de pieţar în Bucureşti. Cu timpul, au renunţat şi s-au orientat exclusiv către cultura mare, cultivând cu precădere porumb, grâu, floarea-soarelui şi rapiţă, pe 300 de ha, acumulate prin arendare. Fonduri europene nu au accesat, exceptând banii încasaţi în cadrul măsurii 141 din vechiul PNDR, acei 1500 de euro anual, timp de cinci ani.

Decizii şi efecte
Ion Achim şi fratele său, Mihai, sunt clienţii unei firme din Târgovişte înfiinţate de o veche cunoştinţă, un fost şef de bază de recepţie. Firma le livrează toate seminţele şi substanţele necesare şi le cumpără şi recolta rămasă după achitarea datoriilor. ”Anul acesta ne-au oferit 60 bani pentru kilogramul de grâu şi 60 de bani pentru porumb”, îmi dezvăluie cu mulţumire valoarea en detail a tranzacţiilor.
Câştig a fost, recunoaşte fermierul, dar se teme de evoluţia situaţiei din economie, în urma deciziilor politice. ”Motorina era 4 lei/litru, acum e 5,2 lei. Eu folosesc 30.000 de litri pe sezon. Faceţi socoteala şi vedeţi cât trebuie să scot din buzunar în plus. Sunt peste 30.000 de lei”, îmi expune fermierul aritmetica scumpirilor. Apoi, creşterea galopantă a inflaţiei îi dă peste cap planurile financiare. Euro s-a scumpit, a sărit de 4,6, iar toate achiziţiile sunt exprimate în moneda europeană. Mai există şi perspectiva creşterii taxelor şi impozitelor de către primărie. Deocamdată, instituţia a decis (Ion ştie sigur, fiindcă e consilier local) să nu mărească dările, dar în viitor orice decizie e posibilă.
Ieşim în curtea fermei, să fac câteva poze. Ion deschide poarta hangarului şi îmi arată primul lor tractor, U640, cumpărat cu banii strânşi pentru o Dacie. Văd şi utilajele noi, în ale căror parbrize şi geamuri laterale se reflectă casa cea veche, casa cea nouă, acareturile, pomii şi cerul cu nori vineţii ai toamnei. Îmi iau la revedere, fermierul trage în urma maşinii poarta mare, metalică, iar eu apuc pe o străduţă care mă scoate spre câmpurile de unde căpăţânile de varză au fost recoltate de curând şi trimise spre pieţe sau spre butoaiele cu saramură. Legile economice sunt active pretutindeni, chiar şi în această margine a Răcarilor.

 

TELEDETECŢIA LE-A REŢINUT SUBVENŢIA
Fermierii Achim nu au primit nici un şfanţ din subvenţia pe 2017, din cauză că le-au fost descoperite nişte nereguli în urma controlului efectuat prin teledetecţie: ”Nu sunt nereguli mari, voi intra la plată. Mi-au spus că în decembrie îmi vor pune banii în cont, dar uitaţi-vă ce se întâmplă la APIA, sunt proteste ale funcţionarilor, softul cică iar nu le mai merge, chiar nu ştiu ce se va întâmpla”, este nedumerit Ion Achim.

 


Un articol publicat în revista Ferma nr. 22/205 (ediţia 15-31 decembrie 2017)

Vizualizat: 903 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?