Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Monsanto a aflat drumul către producții infinite

Publicat: 06 octombrie 2014 - 15:35
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ajunsă la ediția cu numărul șapte, manifestarea Farm Progress Show, organizată de compania Monsanto împreună cu partenerii săi, a adunat pe câmpurile de la Slobozia (jud. Ialomița) și de la Cărpiniș (jud. Timiș) peste cinci mii de fermieri.

Click pe poza pentru galerie!

Ediția din acest an a fost una specială, realizată în tandem cu evenimentul „Drumul seminței de la obținere și până la distribuție”. „Sunt șapte ani de succes în care am încercat să prezentăm fermierilor cele mai noi produse și tehnologii. Noutatea acestei ediții a fost Drumul seminței, începând de la loturile de hibridare până la stația noastră de procesare, cea mai modernă din Europa la ora actuală. De acolo, sămânța merge mai departe către fermieri și nu ne oprim aici. Am arătat toate verigile tehnologice, începând de la pregătirea patului germinativ până la recoltare și depozitare”, ne-a declarat Cosmin Chioreanu, director general Monsanto România.

Genetică + Tehnologie = Performanță
Genetica de calitate nu asigură recolte bogate decât la pachet cu tehnologia de înaltă clasă. Din acest considerent, Monsanto s-a asociat cu unii dintre cei mai importanți producători și distribuitori de inputuri agricole și provoacă fermierii români să lucreze performant și să obțină producții record. „Vindem cea mai bună genetică din România, dar asta nu este suficient pentru ca un fermier să obțină producții de calitate. Este nevoie să respecte toate verigile tehnologice. Logo-ul nostru s-a schimbat de un an de zile și am devenit dintr-o companie de sămânță o companie de producție. Suntem focusați pe ideea de a obține producții mari. La noi în țară media producției de porumb la hectar este de 5 tone, iar noi propunem 15 tone. Este o provocare chiar și pentru noi, de aceea nu venim doar cu genetica, ci cu întreg sistemul de lucrări și inputuri pentru agricultură”, a adăugat Cosmin Chioreanu.

Trei module pentru un singur scop: productivitate
Platforma tehnologică de la Cărpiniș, întinsă pe zece hectare, a fost structurată în trei module distincte. Primul modul a cuprins loturi demonstrative pentru lucrările solului și semănat - în parteneriat cu IPSO Agricultură, protecția plantelor de la BASF, fertilizare cu ajutorul Timac Agro și tratamente Cruiser. Hibrizii introduși în experiență au fost DKC 5632, DKC 5222; DKC 4943; DKC 4795; DKC 4608; DKC 4025; DKC 4014; DKC 3939; DKC 3811 și DKC 3623. Timac Agro le-a prezentat fermierilor patru variante de fertilizare aplicate pe hibridul DKC 4590.
Cel de-al doliea modul a fost unul mai degrabă demonstrat decât prezentat, pentru că aici s-au efectuat lucrări de recoltare siloz la DKC 6031, cu o densitate de 105.000 plante/ha, și de recoltare în boabe la DKC 3811, având densitatea de 70.000 plante/ha.
Ultimul modul a fost destinat performanței în agricultură și a fost împărțit în două mari secțiuni, în funcție de tehnologie: MAX TECH și HD. Aflați pe câte opt rânduri fiecare, și-au dat concursul hibrizii: DKC 4490; DKC 4795; DKC 4717; DKC 5007; DKC 5190 și DKC 5632, cu tehnologie MAX TECH, fertilizare Timac și irigații John Deere Water. Pe de altă parte, s-au aliniat DKC 3811; DKC 4014; DKC 4025; DKC 4608; DKC 5276 și DKC 5222 - hibrizi din gama HD Dekalb, special testați pentru condiții de secetă și de arșiță. „Avem în teren toți hibrizii din portofoliul Dekalb în diferite experiențe. Avem și loturi demonstrative clasice, dar și o serie de experiențe în care arătăm avantajul hibrizilor HD din punct de vedere al masei rădăcinilor. Avem în experiment hibrizi cu densități pornind de la 65.000 de plante/ha - o densitate clasică pentru România, și am arătat fermierilor aici o creștere de aproximativ 10.000 de plante pe fiecare experiență, ajungând până la 90.000 de plante/ha la hibrizii MAX TECH”, ne-a spus Octavian Chihaia, director de marketing Monsanto România.

Tehnica agricolă a fost asigurată de IPSO Agricultură
Alături de partenerii: IPSO Agricultură, John Deere, BASF, Timac Agro, Cruiser și Toyota, Monsanto a reușit să satisfacă nevoia de informare a fermierilor privind toate verigile tehnologice aplicate în cultură. Pe partea de tehnică agricolă, IPSO Agricultură a venit cu o mașină de erbicidat autopropulsată, cu tractoare, combina de recoltat porumb W650 și utilaje de prelucrare a solului Kuhn și Bednar. „Am venit aici cu o mașină de erbicidat autopropulsată, destinată fermelor mari și foarte mari, cu o gardă la sol de 1,50 m în standard, și poate să meargă până la 1,90 m. Este o mașină de viteză, foarte precisă, care poate să lucreze cu viteze de până la 30 km/oră. Pe partea de tractoare, ca de fiecare dată avem 6-7 modele reprezentative: avem noul model din seria 7 R fabricat în SUA, cu o creștere de putere de la 280 la 310 CP, cabină confortabilă, climatizare, opțiuni care ajută operatorul să lucreze cât mai mult pentru o productivitate ridicată. Avem peste 14 transmisii diferite pe tractoarele noastre, motoarele John Deere de 4,5; 6,8; 9 și 13,5 litri capacitate cilindrică. Și doar motorină; îndeplinim normele de poluare fără a adăuga alte lichide”, ne-a declarat, pe scurt, Ciprian Ion, specialist de produs tractoare IPSO Agricultură.

Soluții inovative pentru prelucrarea solului
În ceea ce privește partea de pregătire a patului germinativ, fermierilor din vestul țării le-au fost prezentate noi tehnici de prelucrare a solului menite să păstreze apa în sol, dar și pentru economia de combustibil. „În modulul de prelucrare a solului am venit cu soluții aplicabile imediat în spatele combinei. Am adus o tocătoare ce mărunțește resturile vegetale în așa fel încât acestea să fie cât mai ușor de încorporat în sol, apoi o grapă cu discuri independente pentru o dezmiriștire în viteză și un cultivator Kuhn Performer, ce poate realiza lucrări de până la 30 cm adâncime, care după o trecere va lăsa un sol nivelat și pregătit pentru semănat. Ultima soluție este una oferită de Bednar - un scarificator pentru o decompactare a solului de până la 65 cm adâncime. Aceasta este o soluție inovativă, pentru că după scarificator avem și un modul de discuri, astfel încât solul va rămâne și mărunțit, limitând astfel numărul de treceri, iar fermierul va avea un consum de combustibil redus”, ne-a spus Dan Gâdea, specialist de produs IPSO.

Physiostart pășește cu dreptul în vegetație!
Nici specialiștii în nutriție - Timac Agro - nu au stat deoparte de platformele de la Slobozia și Cărpiniș. Aceștia au asigurat plantelor hrana necesară de la înființarea culturii și până la recoltare. „De reținut este Physiostart, pe care îl considerăm cel mai de succes produs din acest an. Este un biostimulator radicular care ajută partea de dezvoltare primară a plantei, un îngrășământ care se aplică odată cu semănatul și care ajută planta în prima perioadă de vegetație pentru a avea un start cât mai bun. În această platformă am avut o aplicare cu îngrășământ solid NPK Timac Start Plus, am venit în vegetație cu un îngrășământ cu azot - Rhizovit Mais, iar într-o miniplatformă pusă la dispoziție de Monsanto am încercat diferite planuri de fertilizare, utilizând atât soluții clasice, cât și soluții de la Timac, pentru a demonstra eficiența unui singur produs aplicat într-un stadiu vegetativ corespunzător”, ne-a explicat Marius Marica, director de marketing la Timac Agro România.

Roundup Energy - o nouă generație
Divizia de erbicide a companiei Monsanto a adus în prima linie produsul Roundup Energy - mai concentrat, mai rapid și mai eficient decât Roundup Clasic. „Roundup Energy este noua generație a companiei Monsanto. Până acum doi ani am avut doar Roundup Clasic, cu o concentrație de 360 gr de glifosat/litru, dar cum compania noastră inovează în domeniul agriculturii, am ales să venim în întâmpinarea fermierilor cu un produs mult mai concentrat, cu 450 gr de glifosat/litru, ce are încorporată tehnologia TRANSORB - o tehnologie brevetată Monsanto la nivel mondial, care aduce niște avantaje semnificative pentru viteza de translocare a substanței active în plantă”, ne-a explicat Bogdan Soare, director Monsanto pe divizia de erbicide pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.
Potrivit specialistului, noile caracteristici ale Roundup Energy aduc niște avantaje foarte clare pentru fermieri: perioadă de absorbție redusă - după doar o zi în cazul buruienilor anuale, solul se poate lucra mecanic, iar în cazul buruienilor perene perioada se scurtează de la 21 de zile la Roundup Clasic la numai cinci zile cu Roundup Energy. Un alt avantaj este temperatura de aplicare. „Dacă în cazul celorlalte produse de protecție a plantelor temperatura de aplicare maximă se situa la o valoare de maxim 25oC, în cazul acestui produs temperatura de aplicare este semnificativ mărită, ajungând până la 30oC. De asemenea, la numai o oră de la aplicarea Roundup Energy, dacă vine o ploaie de maxim 10 l/mp, avem garanția că o cantitate suficientă s-a translocat în rădăcină, astfel încât fermierii nu vor fi nevoiți să reaplice un tratament
”, a precizat Bogdan Soare.


„AȘTEPTĂM PRODUCȚII DE PESTE 10 T/HA”
„Din punctul meu de vedere, ediția de anul acesta a fost cu o treaptă superioară față de edițiile anterioare, nu doar prin numărul fermierilor care au vizitat platforma, ci și prin noutățile care sunt de la an la an mai multe și văd un interes deosebit din partea celor care ne vizitează. Pe lângă hibrizii cei mai performanți, este prezentată și tehnologia de cultură de la A la Z, după cum spune și sloganul acestei manifestări, începând de la semănat până la recoltat cu tot ce implică: tratament sămânță, erbicidare, fertilizare, recoltare cu combine de mare randament, tehnologii de vârf care pot aduce succesul în ferma fiecăruia dintre noi. De la an la an am văzut un impact tot mai mare al acestui eveniment în alegerile celor care ne vizitează. Eu anul acesta am ales DKC 5632 - un hibrid semitardiv și DKC 5276 - un hibrid pe care îl am de mai mulți ani în cultură; m-a convins și nu mă despart de el. Așteptăm producții de peste 10 tone la hectar. Cât de mult va fi peste 10 tone vom vedea la recoltat”, ne-a spus încrezător Samson Popescu, administrator al societății Semislend Company, gazdă a evenimentului de la Cărpiniș.

Vizualizat: 714 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?