Luxemburgul va deveni prima ţară din Uniunea Europeană (UE) care va interzice glifosatul pe teritoriul său, până la sfârşitul anului 2020.
În Austria, utilizarea glifosatului ar fi trebuit interzisă la începutul anului 2020, însă guvernul s-a răzgândit în decembrie 2019, motivând un viciu de procedură.
Licenţa de utilizare a glifosatului în UE expiră la 15 decembrie 2022.
Până la 31 decembrie 2020, produsele pe bază de glifosat vor fi interzise pe teritoriul Luxemburgului, conform un acord guvernamental din 2018. Procesul are loc în trei etape: retragerea autorizaţiei de punere pe piaţă - de la 1 februarie, termen limită pentru vânzarea stocurilor - 30 iunie şi o perioadă de graţie pentru utilizarea produselor până la 31 decembrie 2020.
Anul trecut, guvernul luxemburghez a instituit un sistem de compensaţii pentru fermele care au renunţat voluntar la utilizarea glifosatului din anul de cultură 2019/2020, cu sume de la 30 euro/ha pentru culturi arabile, 50 euro/ha pentru podgorii şi 100 euro/ha pentru livezi. Cel mai mare utilizator de glifosat din Luxemburg este societatea de căi ferate, care foloseşte erbicidul pentru controlul buruienilor din reţeaua feroviară.
Luxemburg, o ţară foarte mică, are puţin peste 2.000 de ferme. Peste 1.300 de ferme sunt specializate în creşterea animalelor pe păşuni. Suprafaţa arabilă a ţării este de aproape 63.000 ha, iar 67.000 ha sunt acoperite de pajişti permanente.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2/251 (ediţia 1-14 februarie 2020)