Repausul de iarnă al plantelor nu e repaus și pentru agricultori! Revista Ferma vă spune de ce și cum trebuie controlate culturile de toamnă în criptovegetaţie, precum și produsele depozitate.
În sezonul rece, sunt necesare controale în culturile semănate în toamnă. În lanurile înfrăţite trebuie să se acorde atenţie tipului de înfrăţire, ce influenţează densitatea lanului şi rezistenţa plantelor la ger şi mai târziu la secetă. De asemenea, necesită atenție dăunătorii, bolile, rozătoarele, căprioarele şi turmele de oi nesupravegheate.
În perioada de vegetaţie din sezonul rece, numită şi de repaus de iarnă sau de criptovegetaţie, plantele semănate toamna cunosc procese fiziologice ce influenţează direct producţia anului viitor.
Concomitent e necesar controlul produselor depozitate. Cartofii trebuie controlați de două ori pe săptămână, avându-se în vedere trei factori:
Controlul produselor depozitate sub formă de boabe vizează pierderile neadmise cauzate de depozitare necorespunzătoare, de diferite boli şi dăunători.
Combaterea trebuie făcută imediat cu produse acceptate, ce nu modifică mirosul şi gustul produselor, cu respectarea dozelor şi a normelor de protecţie a muncii şi a mediului. Nedepistându-le la timp, pagubele devin irecuperabile sub aspectul greutăţii şi al calităţii produselor.
În final atrag atenția că a sosit vremea ca hotărârile privind agricultura să fie luate în concordanţă cu particularităţile ţării. Curtea Europeană de Justiţie a interzis toate metodele ce conduc la modificări genetice, fapt care, în natură, se produce dintotdeauna. Pâinea provine din grâu hexaploid (2n=42), care a evoluat pe cale naturală din grâu diploid (2n=14), provenit din grâu tetraploid (2n=28) şi grâu hexaploid. De la specia Triticum monococcum la specia actuală Triticum aestivum cu subspeciile vulgare, spelta, macha, compactum ş.a., toate s-au format prin modificări genetice. La specii importante, după multe cercetări, s-au obţinut forme noi, bogate în substanţele care interesau (amidon, proteine, ulei, zahăr etc.), productive, rezistente la boli şi dăunători etc. Nu-i departe vremea când vom obţine porumb fără ştiuleţi, cu peste 2000 de boabe în panicul, iar înălţimea va fi pe jumătate poate.
Închei cu un gând bun: La început de an nou, stimaţi agricultori, vă rog să primiţi urări de multă sănătate, recolte bogate, să depăşiţi cu bine modificările climatice şi „ploaia” de probleme.
CONTROLUL SEMĂNĂTURILOR
Rezistenţa la iernare depinde de:
• soiul cultivat;
• prezenţa stratului de zăpadă;
• grosimea stratului de zăpadă şi durata existenței lui;
• formarea crustei de gheaţă la suprafaţa stratului de zăpadă;
• vânturile puternice ce rănesc frunzele şi dezgolesc nodul de înfrăţire;
• excesul temporar de apă.
un articol de
IOAN BORCEAN