Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

ÎNVĂŢĂTURA AGRICOLĂ s-a născut LA SAT!

Publicat: 07 aprilie 2019 - 12:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Nu putem să nu constatăm că, în ultimii 30 de ani, Politica Agricolă a României a fost făcută mai mult în restaurante de 5 stele, fapt care a dat uitării sfatul bătrânilor de la gura sobei.

După acelaşi „model”, unii decidenţi politici care susţin, de altfel, că veşnicia s-a născut la sat (un lucru perfect adevărat), au uitat, se pare, că deciziile nu se iau în restaurante de 5 stele! Ba mai mult, ar trebui să mai iasă din birourile luxoase şi să observe că realitatea satului românesc este cu totul alta...

Mai sunt unii care uită sau se fac că uită de istoria noastră, bună sau rea cum este ea, doar pentru că e la modă să spui că înainte de anii ‘90 a fost totul rău. Stimaţi consultanţi în politici agricole, să nu uitaţi că aveţi o facultate şi o situaţie pentru că aţi trăit înainte de 1990 sau pentru că părinţii şi neamurile au fost „cineva” înainte. Din acest motiv, noi tot spunem că „ISTORIA NE OBLIGĂ!”. Este obligatoriu să învăţăm şi să evităm greşelile trecutului.

Nu ştim câţi dintre dumneavoastră au ascultat sau au fost atenţi la semnificaţia versurilor din „Cenaclul Flacăra”. Noi recunoaştem că nici nu înţelegeam prea bine pe atunci termenul de INTEGRARE, dar acest termen se regăseşte în anii de glorie ai Cenaclului. Aşadar, ca să iei în derâdere ceea ce nu înţelegi, cum fac unii... este cu totul altceva! Noi vă propunem să ascultaţi cu atenţie şi să înţelegeţi versurile melodiei „Căciulele”, interpretată la „Cenaclul Flacăra”. Cităm din strofa a treia:
„Unii zic să-mi iau căciula jos din cap
Spunând adesea că nu-s civilizat
Poate vor s-o ţâu în mână, să mă aplec,
Ca să mă laude că m-am integrat”...

Dacă tot spuneam că „ISTORIA NE OBLIGĂ!”, să nu uităm că de la apariţia Statului Unitar Român, învăţământul agricol a fost sub umbrela şi îndrumarea Ministerului Agriculturii şi timp de aproape o sută de ani, cu bune şi cu rele, cu ajunsuri şi neajunsuri, acest învăţământ a format oameni de mare valoare pentru ŢARĂ. Acum stăm şi noi şi ne întrebăm... de ce unii vor să inventeze „apa caldă”?! Este mai mult decât necesar ca Ministerul Agriculturii şi cel al Educaţiei să conlucreze pentru bunul mers al învăţământului preuniversitar agricol. Altfel, pare de-a dreptul absurd să tot vorbim despre dezvoltarea rurală!

Politicile agricole trebuie făcute de pe LAIŢĂ şi nu de pe canapeaua din piele ecologică! Pentru aprofundarea ideii, îi cităm pe cei de la Ministerul Mediului din Polonia, dacă tot ne comparăm cu ei: „MIROSUL DE LA ŢARĂ ESTE DIFERIT DE CEL DE LA ORAŞ”! Şi la fel este şi cu politica agricolă făcută în restaurantul de 5 stele, care diferă de politica agricolă şi mai ales de realitatea din odaia ţărănească! Atenţie, asta nu înseamnă că blamăm urbea, dar ne-am dori ca legile care guvernează agricultura şi învăţământul agricol românesc să treacă mai întâi prin filtrul satului. Petre Daea, dincolo de orice alte discuţii, a înţeles să fie ministrul de pe laiţă şi de la gura sobei, nu de pe canapeaua din piele ecologică...

Nu întâmplător, primele învăţături agricole au apărut în odaia ţărănească! Poate că unora le este ruşine şi nu le face cinste, dar ACESTA ESTE ADEVĂRUL!
Nouă nu ne este ruşine să spunem: „SUNT MÂNDRU CĂ SUNT ŢĂRAN!”

Leonard STAFIE
Ciprian STEGARU

Vizualizat: 543 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga VIITOR PENTRU SATE - VRANCEA Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?