Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Întoarcerea la Gostat este, totuşi, o inepţie!

Publicat: 26 martie 2019 - 08:12
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Deşi nu am să înţeleg niciodată ce a stat în spatele unei decizii falimentare şi lipsite de perspectivă economică reală, sunt de acord că statul trebuia să facă ceva! 

Şi asta, pentru că nu a reuşit deloc să pregătească terenul pentru concurenţa unei pieţe libere. Dar, a veni cu această iniţiativă (Casa de Comerţ Agro-Alimentar „UNIREA”) într-un moment în care lucrurile mai încep să se aşeze în piaţă, mi se pare absurd. Sunt multe de spus, dar a ne întoarce la abordări declarate prin revoluţie inepte e ca şi cum ne dorim iar aprozare în care şefii de magazin vor fi miliardari pe spinarea producătorilor oneşti şi munciţi.

Pentru că, dragi fermieri, dacă aveţi iluzia că aceiaşi politiceni - pe care îi arătaţi cu degetul că îşi numesc odraslele, neamurile şi amantele în posturi gras plătite la stat, fără să aibă nici o competenţă reală, aceiaşi politiceni care dorm în bocanci şi îşi iau salarii şi pensii speciale sau care sunt bănuiţi că iau comision din orice - ar putea fi cinstiţi cu voi din alt calcul decât cel electoral, atunci e... fără comentarii!

Cine crede că statul poate concura loial în piaţă e dus cu pluta! E ca şi cum arbitrul aflat la centrul unei confruntări sportive ar avea posibilitatea de a da gol după gol sau de a anula golurile valabile doar pentru că echipa care câştigă meciul e mai bună!

Concurenţa este singura care poate păstra ecchilibrul în piaţă, dar statul nu poate fi un concurent bun decât la sectorul cheltuieli umflate şi comisioane grase! A demonstrat-o de nenumărate ori şi nu va pierde nici o ocazie în a-şi arăta ineficienţa şi incompetenţa!

Ce se va întâmpla, totuşi, dacă această struţo-cămilă, Camera de Comerţ Agro-Alimentar „Unirea”, va funcţiona?! Evident, doar puternic subvenţionată de statul patron pe o piaţă cât de cât liberă?! M-am întrebat şi am căutat răspunsuri. Primii afectaţi vor fi, fără doar şi poate, intermediarii. Unii vor căuta să facă faţă sistemului de stat, licitând la baionetă rămânerea pe piaţă în faţa unui sistem care nu va avea decât oportunitatea să urce artificial preţurile de achiziţie. Cu subvenţii de la buget! Dar, chiar şi aşa, niciodată un organism de stat nu va avea viteza de reacţie a privatului. Privatul este cel care se va agăţa de sectorul în care a investit bani. Dacă statul va învinge, prin resurse neortodoxe, adaptabilităţile intermediarilor, cu certitudine va face o afacere extrem de proastă, deoarece privatul va renunţa doar în momentul în care nu va mai avea deloc perspectiva profitului. Moment în care va căuta altceva de mijlocit. Inputuri, maşini second-hand etc.! Dar, în acel moment, piaţa achizitorilor va deveni monocromă. Apoi, din poziţia de monopol, vor putea dansa cum vor cu producătorii agricoli.

Dar... să trăim până atunci! Cert este că abia atunci vor fi condiţii ideale pentru a apărea cooperativele adevărate, locurile din care producătorii agricoli vor căuta un echilibru la oferta de stat.

Vizualizat: 616 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga A inceput INDAGRA! Semănat în sistem No-till
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?