Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Insula Mare a Brăilei - tradiție și inovație

Publicat: 20 iunie 2016 - 11:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ziua Câmpului la Centrul de Excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei a ajuns la cea de-a lXV-a ediție, desfășurată într-o zi ploioasă, la începutul acestei luni. Evenimentul de câmp a reprezentat un prilej pentru promovarea în rândul fermierilor a unor tehnologii performante, dar și pentru consolidarea relațiilor dintre fermieri și firmele partenere de agribusiness. 

Click pe poza pentru galerie!

Cei 1.500 de invitați au vizitat, din goana mașinii, câmpurile cultivate cu cereale păioase, porumb, soia, floarea-soarelui, stația de lucernă și parcul de mecanizare. 

Prezentarea tehnică a fost susținută la ferma "Lunca", la adăpostul cortului, de către Lucian Buzdugan, președintele CA al SC Agricost SRL, respectiv, Ion Săvulescu, directorul tehnic DuPont - Protecția Plantelor, și Cosmin Ciobotaru, directorul zonal de vânzări DuPont-Pioneer. „Chiar ne bucurăm că plouă, pentru că niciodată apa nu este suficientă când e vorba de agricultură”, și-a început Buzdugan discursul, trecând în revistă principalele culturi. 

 

Producții de vârf la toate speciile cultivate

• 8 t/ha la grâu. În IMB, grâul ocupă 18.000 ha, tehnologia aplicată este cea de anul trecut, cu o singură remarcă: la semănat s-au utilizat densități reduse. Cultura a fost înființată cu 380 boabe germinabile/mp, în etapa următoare se va proceda la 300 b.g./mp, ceea ce ar corespunde unei medii de peste 8 t/ha. „Minunea-minunilor anul acesta a fost Wendy, soi de grâu pe 6 rânduri care utilizează eficient azotul din sol, varietate cu o bună stare fitosanitară. Important este că într-una din zile ne-a plouat 50-65 l/mp, într-un sfert de oră, iar lanul a rămas în picioare”, a susținut Buzdugan. 

În IMB se cultivă numai soiuri românești: Glosa (10.400 kg/ha), Miranda (10.200 kg/ha) și Otilia (9.950 kg/ha). 

• Orz - tehnologie pentru 9 t/ha. Densități reduse la semănat (250 b.g./mp) s-au aplicat și la orz, iar din toamnă norma va ajunge la 200 bg. „Vom merge cu 200 b.g./mp; 200 ori 3 spice (doi frați și cu planta mamă), înmulțit cu 200 avem 600 de spice/mp, înmulțit cu 40 boabe și apoi cu 40 g masa a o mie de boabe vom avea 9.600 kg/ha. Am avut ferme care au produs 10 t/ha. Sperăm să obținem o medie la orz de 9 t/ha de pe cele 10.046 ha cultivate”, a precizat Buzdugan. 

• Porumb - 12 t/ha. La porumb (10.029 ha), noutatea e densitatea mare. Prin reducerea distanței între rânduri la 50 cm se asigură 1-2 t/ha în plus. Anul trecut, la 72.000 pl/ha s-au obținut circa 1,5 t/ha în plus. Sunt cultivați hibrizi tardivi de la Pioneer (460 - 610 FAO), semănatul se realizează destul de timpuriu, fertilizatul - starter, azotul administrat în 3 faze: înainte de răsărire, în stadiul de 3-4 frunze și la 8-10 frunze, îngrășământ lichid prin fertirigare. În nici un an recoltele nu au fost sub 12 tone de boabe/ha. 

• Soia - 4 t/ha . Minunea-minunilor este PR92B63, soi semitimpuriu cu un excelent potențial productiv, și PR91M10, un timpuriu din grupa I de maturitate, cu un conținut în proteină ridicat (peste 36%). Soia lasă în sol o rezervă de azot de peste 100 kg/ha. 

În IMB, pentru nutriția culturilor se folosește într-un an 78-80 kg de azot/ha, 90-95 kg fosfor/ha și 40-45 kg de sulf/ha, în total puțin peste 200 kilograme S.A. la hectar. 

La această cultură (9.198 ha) s-au aplicat mai multe erbicidări, folosindu-se: Harmony 50 SG (24 g/ha) și Pilot 10 EC (0,75 l/ha), iar în combaterea dăunătorilor, Coragen (50 ml/ha) și Trend ca adjuvant (0,2 l/ha).

• Floarea-soarelui - 3,7 t/ha. La floarea-soarelui (6.268 ha) la loc de cinste se află „hibridul rege” P64LE99, Protector Mană - Protector Lupoaie, ce asigură o producție de peste 3.500 kg/ha. 

Printre picăturile de ploaie, vizitatorii au trecut și prin sectorul de deshidratare și depozitare lucernă, cu o capacitate de 20 t/oră, unde se produc baloți de 800 kg și peleți în diametru de 6-8 mm, la 12% umiditate.

 

Două noi utilaje de mecanizare

Primul este un utilaj de la John Deere care se montează pe sprayerul 4730 John Deere autopropulsat 4730 pentru fertilizările cu îngrășăminte solide. Astfel, prin schimbarea echipamentului se utilizează aceeași mașină cu 30 m lățime de lucru, atât pentru erbicidări, cât și pentru fertilizarea cu substanțe solide. Cea de-a doua noutate este o mașină, un prototip Horsch care realizează semănatul direct. Printr-o singură trecere se efectuează patru operațiuni: pregătirea terenului, fosforizarea solului la 12-15 cm, semănat și administrarea îngrășământului starter. 

 

Tehnologiile DuPont de protecție fitosanitară

În IMB peste 70% din produsele și tehnologiile de combatere a agenților fitopatogeni, a buruienilor și insectelor provin de la DuPont. Din schemele de tratament la orz nu au lipsit erbicidele: Granstar Super (40 g/ha) și Cerlit (0,4 l/ha), controlul bolilor s-a făcut cu Evolus (1 l/ha) și Acanto Plus (0,5 l/ha), iar ca adjuvant s-a utilizat Trend (0,2 l/ha).

La grâu, au fost folosite erbicidele Granstar Super (40 g/ha) și Cerlit (0,4 l/ha), pentru controlul bolilor, Acanto Plus (0,5 l/ha), Credo (1,5 l/ha) și Evolus (1 l/ha), fiecare tratament fiind suplimentat de adjuvantul Trend (0,2 l/ha).

La porumb, au aplicat la erbicidare, Arigo (330 g/ha) și Principal (90 g/ha), pentru dăunători, Avaunt 150 EC (0,25 l/ha) și Coragen (150 ml/ha), iar ca adjuvant, Trend (0,2 l/ha).

 

 

 

 

BĂTĂLIA PENTRU 410.000 TONE 

În cele 29 de ferme, sunt condiții pentru a se realiza: 125.000 t de grâu, 75.000 t orz, 120.000 t porumb, 22.500 t floarea-soarelui, 37.500 t soia și 30.000 t lucernă. 

Așa cum arăta Constantin Duluțe, patronul Agricost, „Tradiția, performanța și inovația, precum și implementarea de noi tehnologii pe baza unui management eficient al resurselor, în armonie cu mediul, reprezintă misiunea noastră a celor de la Agricost, astfel încât să obținem în acest an o producție agricolă de peste 410.000 tone”. 



 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.11(172) 15 - 30 iunie 2016

 

Vizualizat: 1129 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!