Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Instituţiile statului, fermierii şi sălbăticiunile

Publicat: 05 martie 2020 - 09:03
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Activitatea agricolă din România se desfăşoară, în numeroase zone geografice, în vecinătatea sau chiar în mijlocul sălbăticiei. Astfel, atât oamenii, cât şi animalele lor, dacă vorbim de sectorul zootehnic, sunt expuşi pericolului de a fi atacaţi de animalele sălbatice. Şi chiar sunt atacaţi, iar situaţia sfârşeşte, uneori, tragic. 

Gospodarii din zonele de deal şi de munte, care au grădinile întinse până în marginea pădurii, se confruntă, de asemenea, cu vizitele unor musafiri nepoftiţi, patrupede carnasiere care vor să-şi astâmpere foamea cu ceea ce găsesc bun de mâncat în ograda săteanului. Proprietarii de culturi agricole îşi văd uneori munca prăpădită de o turmă de mistreţi flămânzi. Cei păgubiţi privesc dezastrul ridicând neputincioşi din umeri, consolaţi că n-au păţit-o ei înşişi.

Vanatoare_b
Vreau să semnalez, însă, în acest articol, un lucru fundamental: existenţa animalelor sălbatice este reglementată prin lege, nu sunt chiar de capul lor! Nişte structuri gestionează viaţa sălbăticiunilor şi sunt responsabile de interacţiunea acestora cu zonele unde trăiesc oamenii. Totodată, cei păgubiţi de animalele sălbatice au dreptul la plata unor despăgubiri, în condiţiile legii. Trebuie numai să cunoască legea şi să identifice instituţiile faţă de care să facă demersurile necesare.

Sunaţi la 112!

În 9 ianuarie 2020, preşedintele Klaus Werner Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, după ce Parlamentul a adoptat-o în 11 decembrie 2019. Precizez că iniţiativa a aparţinut unui număr de 18 deputaţi şi senatori, de la PSD şi ALDE, şi a fost adoptată de Senat în 25 septembrie 2019. Modificările făcute sunt de interes major pentru locuitorii din zona de deal şi de munte. Astfel, la art. 1, poliţiştii şi jandarmii sunt împuterniciţi să intervină pentru ”îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora ori imobilizarea animalelor a căror viaţă ori integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane, realizate cu orice mijloace legale de protecţie şi imobilizare”.

Oaie atacată de sălbăticiuni_b

Obligaţii ale administratorilor fondurilor de vânătoare

O altă modificare, de data aceasta a art. 6, cu consecinţe asupra activităţii agricole, îndeosebi zootehnice, este aceea că administratorii fondurilor cinegetice (noua denumire a fondurilor de vânătoare) au primit dreptul de ”a acorda nivel de intervenţie si prevenţie anual, pentru prevenirea pagubelor şi accidentelor la speciile din anexa nr. 2”, adică pot fi organizate vânători pentru împuşcarea urşilor, acolo unde aceştia s-au înmulţit foarte mult şi atacă tot mai des fermele, gospodăriile şi chiar pe săteni. Tot la art. 6 a mai fost introdusă o prevedere potrivit căreia administratorul fondurilor cinegetice (Ministerul Apelor şi Pădurilor) stabileşte modelul-cadru al acordului de colaborare dintre gestionarul fondului cinegetic (asociaţii ale vânătorilor) şi primării, obligaţia asociaţiei de vânători fiind, printre altele, să îndepărteze fauna cinegetică la solicitarea utilizatorului terenurilor agricole şi să informeze despre situaţiile în care se pot produce pagube proprietarilor de terenuri agricole sau animale domestice.
Potrivit noii legi, crescătorii de ovine nu mai au voie să păşuneze pe terenurile agricole în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, dar legiuitorul a prevăzut, totuşi, câteva excepţii. Oierii au voie să scoată animalele la păşunat dacă sunt proprietarii terenului sau deţin cu orice titlu un teren agricol sau au acordul scris al deţinătorului de teren agricol pe care se păşunează şi care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială.

Reguli pentru despăgubiri

Fermierii au dreptul să fie despăgubiţi, dar cum trebuie să procedeze pentru a beneficia de acest drept? Demersurile necesare sunt reglementate prin HG 1679/2008, în forma actualizată. Astfel, după ce constată că animalele sălbatice i-au produs pagube, fermierul trebuie să depună în scris, la primărie, o cerere scrisă prin care să solicite evaluarea pagubelor. Cererea se depune în termen de 24 de ore de la data la care persoana păgubită a descoperit paguba. Convocarea comisiei se realizează prin grija primarului, în termen de 24 ore de la data înregistrării cererii persoanei păgubite. Comisia trebuie să fie formată din: un reprezentant al aparatului de specialitate al primarului unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a sesizat paguba; un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile; un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La constatarea pagubelor pot participa reprezentanţi ai gestionarului faunei de interes cinegetic din cuprinsul fondului cinegetic şi ai structurii de administrare a ariei protejate neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă, după cum paguba a fost produsă în fondul cinegetic sau în aria protejată. Comisia se întruneşte pentru constatarea pagubelor în termen de 48 de ore de la data convocării.

Lan de porumb distrus de porcii mistreţi_b

Constatarea şi evaluarea pagubelor

Stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează de către comisie în funcţie de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii agricole sau silvice, sau, după caz, în funcţie de valoarea de piaţă, în cazul animalelor domestice.
Pentru constatarea şi evaluarea pagubelor, comisia întocmeşte un dosar care trebuie să cuprindă:
a) cererea persoanei păgubite;
b) documentele prin care au fost convocaţi membrii comisiei, persoana păgubită, precum şi reprezentantul gestionarului faunei de interes cinegetic din cuprinsul fondului cinegetic sau al structurii de administrare a ariei protejate neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă;
c) înscrisuri pentru dovedirea îndeplinirii obligaţiilor ce revin persoanei păgubite şi/sau gestionarului faunei cinegetice de pe cuprinsul fondului cinegetic, conform pct. II şi III din anexa nr. 1, respectiv pct. II şi III din anexa nr. 2. Precizez în acest context că potrivit art. 13, 4) din noua lege ”Proprietarii de culturi agricole/silvice nu sunt obligaţi să asigure paza culturile agricole/silvice şi să amplaseze mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic”;
d) probe administrate de comisie privind producerea şi constatarea pagubei: fotografii, înregistrării video, declaraţii ale martorilor şi alte asemenea probe;
e) procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubei.
Dosarul merge la Garda Forestieră sub jurisdicţia căreia se află judeţul unde activează ferma.

 Mistret_b


STATUL, BUN DE PLATĂ!

Demne de cunoscut sunt prevederile art. 13, fiindcă se referă la dreptul de a primi despăgubiri, în urma distrugerilor/daunelor făcute de sălbăticiuni. Aici a fost introdus un articol nou, 13 (1) care prevede că în cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum şi daune morale. Daunele morale vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate. În cazul decesului, se vor acorda sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării.


Articol publicat în revista Ferma nr. 2/251 (ediţia 1-14 februarie 2020)

Vizualizat: 1173 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?