Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Însămânţările de primăvară intră în linie dreaptă

Publicat: 09 aprilie 2013 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ştiinţa păstrării apei în sol, „cheia” recoltelor bogate

Click pe poza pentru galerie!

Bazele culturilor de primăvară se pun încă din toamnă, odată cu efectuarea arăturilor. În primăvară, principala provocare este cum vom pregăti patul germinativ, menţinând în acelaşi timp cât mai multă apă în sol.

 

Arătura, încă din toamnă

De la an la an, seceta calamitează tot mai grav culturile agricole. Prin urmare, Constantin Aniculăiesei, administrator, Agrocop Unirea, localitatea Scânteia, judeţul Iaşi, a căutat să aplice metode cât mai eficiente de diminuare a efectelor negative ale deficitului de umiditate. „Dacă vrei să ai culturi de primăvară, este obligatoriu să conservi apa în sol încă din toamnă. În urmă cu patru - cinci ani, în România a început să se manifeste seceta la modul mai serios.

Atunci, noi am ales să analizăm prin ce metode putem să conservăm mai mult şi mai bine apa care există în pământ. Aşa am ajuns la concluzia că pentru a menţine solul cât mai umed, cel mai bine este ca vara să intrăm în teren cu scarificatorul, iar toamna, cu plugul. Astfel că am făcut în toamnă toate arăturile, beneficiind, la vremea aceea, de un teren prielnic. De aceea, putem spune că am menţinut un sol bun până acum. De atunci până în prezent în sol s-au mai adunat 160 de litri de apă pe metru pătrat.

Între 10 şi 15 martie am aplicat îngrăşăminte complexe de tipul 20-20-20, apoi am trecu cu combinatorul cu disc cu gheare. Mai urmează să semănăm, apoi să erbicidăm”, spune Constantin Aniculăiesei.

În curând, societatea ieşeană va semăna 150 de hectare cu porumb şi 100 de hectare cu floarea soarelui. Solul este lucrat ca la carte, iar inputurile au fost achiziţionate cu mult înainte de a începe campania însămânţărilor. „Ca în fiecare an, noi ne aprovizionăm din timp, astfel că acum toate produsele sunt în magazie, inclusiv motorina de care avem nevoie. Nu ne lăsăm pe ultimul moment, pentru că pot interveni situaţii neprevăzute”, declară Constantin Aniculăiesei.


Specii de cultură cât mai variate

Alexandru Leahu, fermier din localitatea Berghin, judeţul Alba, spune că încă nu a finalizat achiziţia de inputuri pentru campania agricolă de primăvară, din cauza lipsei de lichidităţi. „Nu avem tot ce ne trebuie pentru campania de primăvară. Problema mare este că inputurile s-au scumpit. Preţurile au crescut cu circa 15 la sută, în vreme ce subvenţiile scad de la un an la altul”, susţine Alexandru Leahu.

Pe ce culturi mizează agricultorul în 2013? „Ponderea mare o vor avea culturile de porumb şi de floarea soarelui, care vor ocupa în jur de 300 hectare. De asemenea, vom mai avea 30 de hectare cu soia, 50 de hectare cu rapiţă de primăvară, 40 hectare cu ovăz şi 50 de hectare cu orzoaică de primăvară şi 20 hectare cu grâu de primăvară”, afirmă Alexandru Leahu.

Planul culturilor a fost decis în funcţie de rentabilitatea şi de cererea pe piaţă a fiecărei culturi.

 

Nevoia te învaţă

Valentin Kovacs, fermier din judeţul Timiş, aplică de mulţi ani metodele tehnologiei moderne de păstrare a umidităţii solului. „În toamnă am făcut arăturile pe toate suprafeţele planificate pentru culturi de primăvară. Acolo unde nu am reuşit să arăm corespunzător, am trecut cu un combinator, ca să nu pierd apa.

Acum, dăm superficial cu un combinator cu gheare, tot pentru păstrarea apei în sol. Este foarte important să nu dau cu discul, deoarece aş rămâne şi fără puţina apă existentă în sol. M-am sfătuit cu specialişti şi din România, dar şi din străinătate despre când să dau cu combinatorul şi când cu discul”, declară Valentin Kovacs.

 

Nutreţurile sunt o alternativă

În curând, fermierul va semăna 100 de hectare cu porumb boabe, respectiv 40 de hectare cu porumb siloz. „Din cele 40 de hectare de siloz, producţia de pe 26 de hectare o voi vinde, iar porumbul de pe 14 hectare îl ţin pentru animale”, explică Valentin Kovacs.

Pe lângă clasicele culturi de porumb şi de floarea soarelui, fermierul din judeţul Timiş îşi îndreaptă atenţia spre plantele de nutreţ. „Vreau să încep să completez culturile clasice de porumb sau de floarea soarelui şi cu alte culturi, care îmi folosesc mie în fermă. O să mai pun lucernă, mazăre furajeră şi ovăv pe câteva zeci de hectare”, spune Valentin Kovacs.

Crescători de animale din diverse zone ale ţarii i-au cerut lui Valentin Kovacs să le livreze plante de nutreţ. Ca tare, fermierul s-a orientat şi spre aceste culturi. „Din moment ce am astfel de comenzi, de ce să nu cultiv şi aceste culturi? De altfel, eu niciodată nu am semănat o cultură fără să ştiu cui o voi vinde”, susţine Valentin Kovacs.

În plus, fermierul e decis să dezvolte partea zootehnică a fermei lui, valorificând plantele furajere în propria gospodărie „O parte din porumb îl voi folosi în viitoarea fermă de porci. Am planificat ca pe lângă cele 40  de bovine, să cresc şi 200 de porci, deoarece am solicitări multe şi pentru această specie”, explică Valentin Kovacs.

 

INFO

FLOAREA-SOARELUI
Noua tehnologie Clearfield® Plus   
                                     

Companiile BASF (divizia de protecţia plantelor) şi EURALIS Seminţe pregătesc lansarea celei mai inovatoare tehnologii pentru cultura de floarea soarelui - Clearfield® Plus.

Sistemul de producţie Clearfield® Plus, inovaţie a companiei BASF, reprezintă o combinaţie între seminţele de floarea-soarelui Clearfield® Plus şi un erbicid specific (Pulsar® + Dash®), fiind următoarea generaţie a sistemului clasic Clearfield®.

Lansată în Argentina în anul 2010 şi omologată anul trecut în diferite ţări ale lumii, tehnologia Clearfield® Plus pentru floarea-soarelui va fi disponibilă în America de Nord şi de Sud, în Rusia, Ucraina, Africa de Sud, Europa de Est şi de Vest, urmând a fi dezvoltată şi comercializată în parteneriat cu producători de seminţe din lumea întreagă.

Euralis Seminţe este un partener industrial de bază pentru dezvoltarea tehnologiei Clearfield® Plus, fiind printre primele companii care lansează în 2013 sistemul Clearfield® Plus în România alături de BASF, dispunând de cantităţi mari de seminţe pentru faza de prelansare.

Euralis deţine volume importante de sămânţă de floarea-soarelui atât Clearfield Plus linoleică - hibridul ES CANDIMIS CL PLUS, cât şi high-oleică - hibridul ESH 9097.

Clearfield® Plus prezintă multiple avantaje, inclusiv pentru cultivatori: toleranţă crescută la erbicid, eficacitate mai mare în combaterea buruienilor, producţie mai mare de ulei şi recolte mai bogate.


Comunicat de presă Euralis

Dan Maftei este noul Manager Tehnic pentru Bulgaria şi România în cadrul companiei Euralis Seminţe. Începând cu data de 11 martie 2013, Dan Maftei a preluat atribuţiile tehnice de coordonare şi de dezvoltare şi pentru Bulgaria.

Dan Maftei face parte din echipa Euralis încă de la înfiinţarea filialei în Romania, în anul 2009. Până de curând a deţinut funcţia de Manager Tehnic pentru România în cadrul filialei Euralis Seminţe.
Dan Maftei este absolvent al Facultăţii de Horticultură din cadrul USAMV Bucureşti şi are o experienţă vastă în industria seminţelor, atât pe partea de producţie, cât şi pe cea comercială.

Vizualizat: 741 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!