Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

În premieră, „Ziua Sfeclei de Zahăr” la Roman

Publicat: 16 noiembrie 2015 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Asociația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr Roman (ACSZR) în parteneriat cu Agrana România - Fabrica de Zahăr Roman - a organizat în ziua de 9 octombrie a.c. prima ediție a simpozionului regional „Ziua Sfeclei de Zahăr”.

Click pe poza pentru galerie!

Inițiativa aparține președintelui ACSZR, Ioan Puiu și se dorește a fi o sărbătoare specială anuală a cultivatorilor de sfeclă de zahăr arondați fabricii Roman. Au răspuns invitației peste o sută de fermieri din județele Moldovei, dar și din județele Brăila și Covasna, reprezentați de câțiva fermieri importanți și colaboratori fideli ai companiei Agrana.

Gazda evenimentului a fost societatea Marsat S.A. Roman, patronată de către Vasile Balcan, președintele Organizației Interprofesionale Naționale "Zahărul" din România și important producător de sfeclă de zahăr.

Evenimentul a debutat printr-o întâlnire cu principalii furnizori de inputuri pentru sfecla de zahăr, dar și cu cei mai importanți responsabili ai Agrana, respectiv directorul general Gabriela Petrea și directorul de producție Mihai Dimitriu.

Apoi s-au vizitat câmpurile experimentale de la Marsat, unde firmele furnizoare de semințe, pesticide și îngrășăminte și-au etalat experiențele la cultura sfeclei. Deși efectele secetei se percepeau semnificativ în câmpul demonstrativ, rețetele aplicate în diferite variante au reiterat importanța fiecărei verigi tehnologice.

În continuare, s-a vizitat fabrica de zahăr Roman a societății Agrana, unde fermierii au putut urmări întregul flux de recepție și procesare a sfeclei de zahăr.

„Ziua Sfeclei de Zahăr” s-a încheiat într-un cadru festiv, animat, printre alții, de cunoscuta cântăreață de muzică populară moldovenească Margareta Clipa.

 

În nord-estul țării se cultivă 37% din suprafața națională ocupată cu sfeclă de zahăr

Concluziile desprinse de la acest eveniment desfășurat în plină campanie de recoltat sfecla sintetizează criza prin care trec fermierii din Moldova, agravată în acest an de seceta deosebită înregistrată în cea mai mare parte a arealului agricol. Apreciată ca o zonă favorabilă culturii sfeclei de zahăr, în regiunea de nord-est a României există cea mai mare suprafață de sfeclă arondată unei fabrici de zahăr. Vorbim de 8400 ha, adică 37% din suprafața totală cultivată în țara noastră. Însă chiar din startul sezonului de producție, din cauza secetei, pregătirea terenului în primăvară s-a realizat cu mare greutate, cauzând o răsărire slabă, lipsa precipitațiilor a determinat asimilarea parțială a îngrășămintelor aplicate, iar efectul erbicidelor a fost mult diminuat.

 

Producții la jumătate față de anul precedent

Producția medie estimată în această toamnă se cifrează în jurul valorii de 30 tone/ha, aproape la jumătate față de media anului trecut și cu câteva tone/ha mai puțin decât media anilor precedenți. În aceste condiții, mulți dintre fermieri (circa 60-70%) vor înregistra pierderi, chiar cu promisa creștere a subvenției față de vechiul sistem de acordare a acestor facilitați. Astfel, mulți fermieri au spus în cuvântul lor că se vor gândi foarte serios la continuarea producției de sfeclă, având în vedere riscurile acestei culturi, legate în primul rând de nivelul ridicat al investiției necesare înființării și întreținerii unui hectar cu sfeclă de zahăr - circa 1600 euro. Nici politicile guvernamentale nu sunt clare și încurajatoare pentru stimularea acestei culturi în caz de calamități naturale sau de cădere a prețului de piață în perspectiva apropiată a desființării cotelor de zahăr în cadrul UE.

Agrana însă are planuri foarte ambițioase, vrând să mențină și chiar să crească suprafața contractată, numai că acestea nu se vor putea înfăptui fără a negocia încurajator cu fermierii condiții de rentabilitate pe un termen mai lung. Se anunță deja un sfârșit de campanie foarte prost pentru fermieri și un început de sezon 2016 sub semnul incertitudinii.

Vizualizat: 599 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Mewi la Agromalim 2019 ARTEX - Structuri uşoare acoperite
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?