Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

În cultura mare a început numărătoarea inversă

Publicat: 09 iulie 2018 - 14:19
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Campania agricolă de primăvară trebuie să fie una extrem de scurtă, ceea ce impune un ritm susţinut la pregătirea patului germinativ în vederea însămânţării culturilor din prima urgenţă (lucernă, mazăre, borceag, etc.), dar şi a speciilor de primăvară: porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr şi cartof.

Specialiştii au prognozat o lună aprilie cu precipitaţii. De aceea, este important ca fiecare “fereastră” de timp prielnică şi fiecare oră bună de lucru să fie valorificate la maximum. Orice zi irosită la semănat se va măsura, în final, în recolte diminuate, mai ales pentru că vor urma perioadele de secetă şi de arşiţă atmosferică din lunile de vară, care vor dijmui serios din producţie.

Porumb_b
Agricultorii trebuie să facă faţă unei agende încărcate: pregătirea, în continuare, a patului germinativ şi a semănatului la culturile din prima urgenţă, în special pe terenurile unde umiditatea solului permite efectuarea unor lucrări de calitate, fertilizarea cerealierelor de toamnă cu îngrăşăminte minerale (azotat de amoniu, complexe - NPK) şi finalizând cu operaţiunile de întreţinere - combaterea buruienilor şi tratamentele fitosanitare.

GALAŢI
Ritm sporit la semănatul speciilor de primăvară
De anul trecut, Săndel Malaxa, din comuna Fârţăneşti, s-a hotărât să nu mai cultive grâu, pentru că a ajuns la concluzia că nu merită efortul. În vara trecută, la recoltare, a vândut producţia cu 0,46 lei/kg, preţ mic, în opinia lui. Ar fi vrut să pună rapiţă, dar semănând în praf, ar fi riscat şi ar fi trebuit s-o întoarcă acum în primăvară, aşa cum o fac destui cultivatori.
„La câteva zile după Paşti am început să însămânţez 60 ha de mazăre, 20 ha de borceag, 60 ha de porumb şi restul până la 200 ha, floarea-soarelui. Am în câmp două tractoare şi o semănătoare şi profit de fiecare oră bună de lucru. M-am urcat şi eu pe tractor pentru a grăbi ritmul de lucru la 15 ha pe zi-lumină. Semănatul este întârziat în zona noastră cu cel puţin două săptămâni. Când îmi vin băieţii acasă, lucrează ei pe utilaje. Fiul cel mare, Petru, este în ultimul an la masterat, la Agronomie, iar Bogdan, e student în anul IV la Politehnică în Bucureşti”, ne-a declarat agricultorul.
Producţiile medii obţinute la neirigat de Săndel Malaxa sunt de circa 6 tone/ha la porumbul boabe, iar la grâu, în jur de 4 t/ha. Din producţia vegetală fermierul asigură hrana celor 500 de oi din rasa Merinos de Palas şi celor 100 de capre. La fermă are de terminat un saivan, îi mai trebuie tehnică de mecanizare, dar nu dispune de bani. Va trebui să vândă mieii, pentru care i s-a oferit un preţ de 10,5 lei pe kilogramul de carne în viu, dar a refuzat.

„Vocaţia” sprijinului cuplat
Săndel Malaxa este singurul fermier din judeţul Galaţi care s-a înscris anul trecut la sprijinul cuplat pentru mazăre şi crede că l-a prins pe Dumnezeu de picior! A reuşit să producă 30 tone de mazăre furajeră pe care a dat-o în consumul oilor sale. A obţinut mai bine de 1.700 kg/ha, minimul prevăzut de APIA, a depus documentaţia şi este convins că la sfârşitul lunii va trage iar lozul câştigător. „În urmă cu aproape patru ani, am dat lovitura la lucernă. În anul 2014, am pus 25 de hectare de lucernă şi am primit 500 euro pe hectar sprijin cuplat! Una dintre condiţii era să produc minim 3.700 kg de fân la hectar. Am făcut mai mult”, ne-a declarat bucuros fermierul.

TIMIŞ
Semănăturile de primăvară - finalizate în mai puţin de o săptămână
În zona judeţului Timiş, culturile de toamnă arată foarte bine. „Sigur, acolo unde sunt trenurile mai grele, mlăştinoase, au apărut băltirile pe suprafeţe de 2-3%, dar care nu pot influenţa semnificativ producţia. Îngrăşămintele au fost aplicate la culturile de toamnă în cantităţi suficiente. În privinţa culturilor de primăvară, vom avea o întârziere de cel puţin de două săptămâni faţă de normal, pentru că excesul de umiditate este extrem de ridicat şi nu se poate lucra. Acum timpul este în încălzire; sperăm să putem declanşa lucrările de pregătire şi de semănat în jurul datei de 15 aprilie”, ne-a declarat Viorel Matei, fermier din Banat.

„Am renunţat la a mai cultiva mazăre!”
Producătorul agricol are cultivate din toamnă cu cereale păioase 800 de hectare. Profitând de o „fereastră” de vreme bună, a reuşit să însămânţeze în martie orzoaică de primăvară şi ovăz pe 500 de hectare. În rest, va cultiva floarea-soarelui, porumb şi soia. „Eu am renunţat la mazăre, o cultură extraordinară, dar cei care o cumpără îşi bat joc. Am avut ani de zile loturi semincere pe suprafeţe de două-trei sute de hectare. Cumpăram sămânţa cu 2,45 lei/kg şi când îmi preluau mazărea, preţul oferit era un leu kilogramul. Nu se merită. Sunt fermieri care cultivă mazăre pentru rotaţia culturilor. Cred că o să mai pun şi eu, cu toate că nu voi avea un beneficiu, doar pentru asolament. Dacă mazărea ar avea un preţ corect, multă lume ar fi cultivat-o”, a precizat Viorel Matei.
Fermierii bănăţeni sunt pregătiţi pentru o campanie scurtă, ceea ce înseamnă că vor lucra cu maximul de semănători din dotare pentru a realiza un ritm intens de lucru. La pregătirea patului germinativ au ales să utilizeze combinatoarele şi nu grapele cu discuri, pentru că au fost ploi multe şi terenul este foarte tasat. „Practic, în ferma mea, campania de însămânţări nu va depăşi şase zile. Voi realiza o viteză de lucru zilnică de 120-140 ha. Mai mult nu voi forţa. Cred că plantele vor trece cu bine peste perioada de secetă, cu care de altfel ne-am obişnuit”, a conchis cu optimism Viorel Matei.

BOTOŞANI
“Am reuşit fertilizarea semănăturilor de toamnă”
Viorel Enache, fermier din nordul Moldovei, nu-şi face griji vizavi de culturile înfiinţate în toamnă. Lanurile de grâu, întinse pe 120 ha, şi de rapiţă, de pe 80 ha (orz nu mai cultivă de vreo cinci ani!) sunt bine dezvoltate. “Am avut trei zile cu îngheţ care ne-au permis să fertilizăm plantele cu 150 kg/ha de azot. Vom mai veni în a doua parte a lunii cu încă o fracţie de 150 kg, iar cu doza de 200 kg/ha aplicată în toamnă am făcut un program nutriţional intensiv”, ne-a declarat cultivatorul. Din cauza zăpezii şi a temperaturilor negative, pregătirea patului germinativ şi semănatul sunt întârziate. Anul trecut, la ferma lui din Gorbăneşti, terminase de însămânţat mazărea încă de pe 27 martie. Or, acum intră în câmp la jumătatea lunii aprilie.

Soia - o cultură cu probleme!?
Viorel Enache şi-a propus să cultive circa 80 de hectare cu mazăre. “Am ales să pun mai multişoară din mai multe motive: se cultivă foarte devreme şi eliberează terenul tot atât de devreme, având o perioadă de vegetaţie de 90-100 de zile, după ea voi însămânţa rapiţa şi apoi vreau să mai reduc din suprafaţa de soia. În ultimii patru ani am avut numai probleme cu soia; recoltele sunt mici şi, cu tot cu subvenţiile, abia dacă se acoperă cheltuielile. Practic, muncesc degeaba! În medie, cultiv între 100 şi 150 ha la neirigat şi obţin circa 1.300-1.400 kg/ha. Costurile per hectar depăşesc 2.000 lei în funcţie de tratamentele făcute, iar preţul de livrare este de 1,2 lei kilogramul”, a explicat agricultorul.

Dosarele de secetă zac prăfuite în „solul” fertil al nepăsării
Fermierul a susţinut că va semăna mai mult porumb, până în 200 ha, o cultură care i-a oferit recolte bune în ultimii ani, şi va reduce din suprafaţa de floarea-soarelui. Ar fi vrut să pună mai multă floare, dar nu-i permite asolamentul.
„Am o nemulţumire legată de acordarea despăgubirilor pentru seceta din 2016. Am avut dosare de calamitate pentru 900 ha, cu pagube de 60-70%. S-a făcut şedinţă la Guvern, s-a spus că se vor aloca bani pentru compensarea pierderilor, au pus o groază de oameni pe drumuri, începând cu Prefectura, ISU, Direcţia Agricolă. Am depus dosarul plin cu acte, ca într-un final să nu se facă nimic! Nu înţeleg de ce ne-au mai pus să ne pierdem timpul şi să ne amăgească?!”, se întreabă Viorel Enache, niţel revoltat.


S-A ÎNTÂRZIAT CU IEŞIREA ÎN CÂMP!
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a recunoscut că ,,în această primăvară, s-a întârziat cu ieşirea în câmp, din cauză că s-au decalat fenomenele meteorologice, ne-au împins în apropierea Paştelui. Va fi o perioadă de lucru deosebită în următoarele zile, pentru că fermierii trebuie să introducă sămânţa în câmp pentru culturile care se realizează în această primăvară”.
Petre Daea a afirmat că, per ansamblu, semănăturile de toamnă se află într-un stadiu de vegetaţie foarte bun, având o densitate corespunzătoare şi o dezvoltare uniformă. Deci avem semnele certe că cerealele păioase se vor dezvolta într-un mod mulţumitor în acest an.
Şeful Agriculturii a declarat că există şi anumite zone cultivate care au fost inundate de precipitaţii. “Vom vedea la timpul potrivit ce se întâmplă cu plantele care au fost acoperite de aceste bălţi, în suprafaţă mică. Per total, în ţară avem în evidenţele noastre aproximativ 22.000 ha acoperite cu băltiri, dintre care doar 15.000 ha sunt ocupate cu culturi. După ce se vor retrage aceste ape, ne vom da seama dacă există grad de afectare”, a anunţat ministrul.

Desecarea, la “foc continuu”!
Imediat după frontul de ploi, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a pus în funcţiune staţiile de pompare pentru desecare din amenajările de pe raza a 16 judeţe (Arad, Braşov, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vaslui), acolo unde situaţia o impunea. Ca urmare, potrivit unei informări oficiale, 180 de staţii au fost pornite pentru evacuarea apei de pe o suprafaţă de 517 mii ha.
De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii trecute, au funcţionat 198 de staţii de pompare pentru desecare, prin intermediul cărora a fost evacuat un volum de 627 milioane mc de apă.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/212 (ediţia 15-30 aprilie 2018)

 

Vizualizat: 27 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!