Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Hibrizii de FLOARE “submersibili” de la Euralis au dat 3,2 TONE la HECTAR!

Publicat: 01 septembrie 2017 - 12:33
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În incinta îndiguită îmbrăţişată de apele Dunării şi ale Prutului, din judeţul Galaţi, inginerul Jan Florescu lucrează o suprafaţă de teren de aproximativ 500 de hectare.

Principala lucrare care se desfăşoară în aceste zile în ferma sa Zea Mays este recoltarea culturii de floarea-soarelui. “Am intrat de o săptămână în lanurile bine coapte. Am 100 de hectare cultivate, recoltăm cu o combină condusă de Vasile Talie, mecanicul agricol al societăţii. Se lucrează bine până în momentul de faţă, umiditatea este bună, am rămas surprins de faptul că se menţine la un nivel scăzut, între 8 şi10 procente. Ceea ce am recoltat până acum, este mulţumitor, o producţie în jur de 3.200 kg la hectar”, ne-a declarat Jan Florescu, unul dintre agronomii cei mai apreciaţi de confraţii de breaslă tocmai pentru seriozitatea, rigoarea tehnologică manifestată în profesie, dar şi pentru producţiile record obţinute de-a lungul anilor.

Inginer Jan Florescu_b

Hibrizii “subacvatici” de la Euralis au rezistat!

După cum am aflat de la fermier, cultura nu a fost lipsită de probleme. La momentul răsăririi - în jurul datei de 20 aprilie - vreo 30 la sută din suprafaţă a fost acoperită de apă. Nu au produs pagube însemnate “zăpada mieilor” şi nici temperaturile scăzute de atunci, ci pânza freatică ce s-a ridicat la suprafaţă din cauza excesului de umiditate. Astfel, a fost inundată o suprafaţă de peste 30 de hectare de floarea-soarelui.
Dar în trei zile, prin acţiunea conjugată a oamenilor din fermă şi a mijloacelor mecanice disponibile la acea dată, a fost eliminată apa de pe cultură. La puţin timp, floarea-soarelui şi-a revenit, semn că hibrizii Terramis, Florimis şi Janis de la Euralis s-au comportat neaşteptat de bine şi au rezistat stresului… superhidric.

Rapiţa – irigată pentru răsărire

Jan Florescu are convingerea că în următoarele două-trei zile recoltarea florii-soarelui se va finaliza, tot aşa cum s-a finalizat de semănat rapiţa în data de 27 august pe 40 de hectare pregătite agronomic ca pentru… rapiţă!
Sămânţa hibridă a fost achiziţionată de la companiile Monsanto şi KWS, în care are destulă încredere.
Marea problemă este că apă în sol nu-i deloc, precipitaţii nu au căzut, decât 4 litri şi în aceste condiţii fermierul va pune în funcţiune sistemul de irigaţii pentru a da o apă culturii de rapiţă.

Porumb de peste 8 tone boabe la hectar

În ferma Zea Mays, porumbul, cultură ce ocupă o suprafaţă de 80 de hectare, se găseşte într-o stare de vegetaţie optimă pentru această perioadă. Sunt hibrizi produşi de fermier şi de la compania Syngenta. Conform estimărilor lui, producţia se va învârti în jurul a 8 tone de boabe la hectar.

Băltirea culturilor - fenomen meteo neasigurat

“Anul agricol, în general, a fost bun cu excepţia culturii rapiţei de toamnă, calamitată în proporţie de 75 la sută. În incinta îndiguită, excesul de apă de la sfârşitul anului trecut a fost atât de mare, de aproape 300 l pe mp, încât a inundat câmpul de rapiţă. Culmea este că nu am putut să reînsămânţez suprafaţa, decât în luna iulie!”, a susţinut fermierul gălăţean.
Dezamăgirea lui extremă este provocată de societatea de asigurare care nu a putut să-i ofere banii pentru calamităţi.
“Cultura a fost asigurat la Asirom, dar nu am putut lua niciun leu despăgubire. Societatea asigură culturile agricole doar împotriva fenomenelor de ploi torenţiale şi mâlire şi nu de băltire. Trebuia să fi avut o pantă de cel puţin 5 la sută terenul cultivat ca să fi beneficiat de o poliţă de asigurare! Asta a fost explicaţia reprezentanţilor societăţii de profil! Sunt profund dezamăgit; ar fi trebuit să primesc în jur de 25 mii de lei”, ne-a declarat extrem de amărât Jan Florescu.

Ritm intens la pregătirea viitoarei recolte

La staţia de condiţionare din fermă se selectează, tratează şi se însăcuieşte sămânţa de grâu şi de orz pentru a fi încorporată în sol. Sunt şi unele comenzi pentru comercializare, dar în mod deosebit se asigură necesarul propriu.
În câmp, formaţiunile de lucru pregătesc patul germinativ pentru viitoarea recoltă de cereale păioase. Se lucrează bine pentru că arătura a fost făcută imediat după recoltat. Dacă se întârzia, nu se mai putea intra cu plugul în teren. Acolo unde situaţia o impune, se aplică tehnologia de prelucrare prin scarificare adâncă, după o trecere prealabilă cu discul pentru a încorpora resturile vegetale în sol.

Vizualizat: 708 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?