Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Francezii au dat de greu - SECETA SEVERĂ de la celălalt capăt al Europei

Publicat: 20 septembrie 2019 - 08:45
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii români obişnuiesc să-i invidieze pe cei francezi, fiindcă aceştia încasează subvenţii mai mari şi reuşesc să-şi vândă producţia la preţuri mai bune decât în România. Pe de altă parte, anunţurile Ministerului Agriculturii din ultimii doi ani, potrivit cărora producţia medie la hectar la porumb obţinută la noi ar fi fost mai mare decât în Hexagon, date statistice denunţate, însă, recent de o publicaţie agricolă autohtonă ca fiind umflate de pix, cu siguranţă că le-a umplut pieptul de mândrie alor noştri. ”Iată, i-am bătut pe francezi, cu toate subvenţiile lor!”, şi-au spus unii în barbă ascultându-i pe Dragnea şi pe Daea vorbind la mitinguri electorale, fiindcă producţiile alea record n-ar fi fost obţinute, nu-i aşa?, fără politica preţioasă a partidului.

Dar să lăsăm deoparte acest reviriment al mentalităţii anilor ’80 ai secolului al XX-lea şi să ne punem următoarea întrebare: ar vrea vreun fermier român de cultura mare să ia locul unui fermier francez de cultura mare, acum, în vara anului 2019? Mai ales al unui fermier din regiunea Puy-de-Dome?

Sol_b

Restricţii la irigat
Un reportaj publicat de Le Monde în 14 august 2019 relevă seceta cumplită care a lovit aproape toată ţara, dar mai cu seamă regiunea Puy-de-Dome, situată chiar în centrul Franţei. Deficitul pluviometric a ajuns la 50%, de la 1 ianuarie, situaţie care a determinat autorităţile să ridice nivelul de alertă de la 10 ore la 18 ore, timp în care este interzisă utilizarea apei din bazinul râului Allier. În zonă există un lac de acumulare care aproape s-a golit. Pescarii care obşinuiau să vină aici le-au spus reporterilor că ”un lac gol nu este foarte frumos”, iar când un francez spune că un lucru nu mai este foarte frumos, situaţia devine de-a dreptul disperantă. Dar disperarea nu este atât a pescarilor, cât a fermierilor care îşi irigau culturile cu apa din lacul de acumulare. Un fermier intervievat de reporterii Le Monde a spus că ”de trei săptămâni am încetat să mai irig. Din cauza secetei, producţia de grâu a scăzut cu 50 la sută în ferma mea. La porumb, situaţia e de-a dreptul catastrofală”. Autorităţile departamentale din Puy-de-Dome au restricţionat accesul fermierilor la apa din lacul de acumulare, pentru a dispune de rezerve suficiente pentru consumul menajer, fiindcă lacul deserveşte câteva localităţi din apropiere.

„Colţii” secetei
Fermierii care au culturi în câmpia Limagne, traversată de râul Allier, au redus semnificativ consumul apei pentru irigat, efectul fiind o scădere a randamentului culturilor agricole respective. Nenorocirea este cu atât mai mare, cu cât câmpia Limagne este inima activităţii producătorului de seminţe Limagrain, care ocupă poziţia a patra la nivel mondial. ”Impactul va fi foarte mare, mai ales la porumb”, a recunoscut un lider al agricultorilor din regiune.


Sursa foto: wwww.pexels.com - James Frid


SUNT JUSTIFICATE RESTRICŢIILE?
Credeţi că fermierii francezi din departamentul ars de secetă au primit cu resemnare decizia autorităţilor de a restricţiona consumul apei pentru irigat? Ei bine, nu, fermierii francezi şi liderii lor au chestionat autorităţile, deocamdată numai prin intermediul presei, de ce au impus restricţii la lacul Crevant-Lavein, când lacul Naussac, situat în amonte, la câteva zeci de kilometri, şi care susţine debitul râului Allier, este plin ochi? Fermierii şi-au propus chiar să verifice dacă restricţiile sunt justificate. Aşadar, numai fermier francez din Puy-de-Dome să nu fi în vara asta, cu toate subvenţiile pe care le primeşte acesta. Desigur, fermierii ale căror culturi sunt afectate de secetă nu vor fi lăsaţi de izbelişte. Comisia Europeană a anunţat recent că va adopta măsuri compensatorii pentru astfel de situaţii.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 15/242 (ediţia 1-14 septembrie 2019)

Vizualizat: 987 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lemken Solitair DT, o combinaţie de semănat cu totul specială!

Lemken Solitair DT, o combinaţie de semănat cu totul specială!

Lemken a expus pentru prima dată în România semănătoarea Solitair DT!

Aceasta este de fapt o combinaţie de semănat şi oferă mai multe avantaje fermierilor. În partea din faţă a semănătorii se află o greblă de nivelare, care are rolul de a uniformiza suprafaţa înainte de a plasa sămânţa în pământ. Tăvălugul cu anvelope, montat opţional, asigură în plus o mărunţire a solului în faţa sistemului de discuri Heliodor, care are rolul de a pregăti patul germinativ pe adâncimea de 10-12 cm, sau mai puţin, dacă este cazul. Îngrăşământul este depus cu precizie între două rânduri de seminţe cu ajutorul brăzdarelor cu discuri duble, la adâncimea de aplicare dorită, pentru o pornire mai bună în vegetaţie. Apoi, rola de tăvălugire cu anvelope asigură o reconsolidare uşoară a segmentului de sol în care secţia de semănat va depune cu foarte mare precizie sămânţa. În final avem un set de greble cu dinţi, ce au rolul de a împiedica formarea crustei. Capacitatea buncărului porneşte de la 3.400 litri şi poate ajunge până la 5.100 litri, cu posibilitatea separării materialului (40:60). „În funcţie de varianta de echipare, avem opţiunea Single Shot sau Double Shot, ceea ce înseamnă că fermierii pot aplica chiar trei tipuri de sămânţă diferite sau sămânţă şi îngrăşământ”, ne-a explicat Marian Gheorghe, Manager de vânzări Lemken România.

Tractoare cu și fără cabină pentru specificul Transilvaniei de la NHR Agropartners! Dicor Land, pentru prima dată la AGRARIA! Sigma România, pentru al doilea an consecutiv la AGRARIA!
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?