Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Europa intră cu speranţe în iarnă. Buletin informativ al CE privind starea culturilor agricole

Publicat: 07 ianuarie 2022 - 15:51
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Semănăturile de toamnă au progresat în condiţii bune în cea mai mare parte a Europei, potrivit celui mai recent buletin informativ al Comisiei Europene privind starea culturilor agricole.

Conform datelor procesate de Joint Research Centre (JRC - Centrul Comun de Cercetare), serviciul ştiinţific intern al Comisiei, condiţiile meteo favorabile din majoritatea regiunilor de pe continent au permis fermierilor să-şi ducă la bun sfârşit campania de recoltare şi să avanseze la un nivel satisfăcător cu însămânţările culturilor de toamnă. Per ansamblu, prognozele de randament pentru majoritatea culturilor semănate în primăvară au fost revizuite uşor în sus faţă de cifrele raportate în septembrie. Doar estimările privind producţia de cartofi a scăzut uşor, din cauza revizuirilor în scădere pentru Germania, Lituania şi Grecia.

 

Unde a fost deficit de precipitaţii?


Semănatul rapiţei s-a finalizat în perioada optimă şi în condiţii general favorabile în principalele regiuni producătoare, cu excepţia României, unde sezonul de semănat a fost prelungit din cauza secetei. Dacă în majoritatea regiunilor temperaturile şi umiditatea solului au fost adecvate, favorizând răsărirea şi dezvoltarea timpurie a rapiţei, în sudul ţării noastre şi pe suprafeţe întinse din Ucraina condiţiile pentru înfiinţarea acestei culturi au fost influenţate de seceta care a persistat încă de la sfârşitul verii, fiind doar marginal atenuate de ploile din octombrie.

cold-wheat-canada-2-e1567509218530_b 

Seceta pune în pericol şi cerealele păioase


Deficitul de precipitaţii semnalat în centrul şi estul cotinentului ridică anumite îngrijorări şi în ceea ce priveşte culturile de cereale păioase. Condiţiile de secetă din Cehia, Slovacia, sudul Ucrainei şi nord-estul României au provocat întârzieri la semănatul grâului de toamnă şi răsărirea acestei culturi. Pe de altă parte, precipitaţiile abundente din centrul şi sudul Italiei, precum şi în cea mai mare parte a Balcanilor nu au afectat însămânţările, cu excepţia Croaţiei, unde au existat întârzieri moderate. Perioade cu ploi însemnate cantitativ au fost, de asemenea, înregistrate în anumite părţi ale Franţei şi Belgiei, însă aceste evenimente au cauzat o oarecare întârziere a activităţilor de recoltare şi semănat, fără a crea totuşi îngrijorări serioase.

 

Cresc randamentele


Un aspect pozitiv evidenţiat de specialiştii JRC ar fi creşterea randamentelor de la un an la altul. Astfel, în cazul porumbului boabe, media UE în 2021 ar fi de 7,79 t/ha (+0,4% față de 2020), în timp ce în România se pare că s-a ajuns la o medie de 5,79 t/ha (cu 2,4% peste recolta de acum un an). De remarcat, totuşi, că ne aflăm la coada clasamentului, în condiţiile în care Germania a obţinut anul acesta o medie de 10 t/ha de porumb, iar Franţa 9,95 t/ha!

 

Fruntaşă la floare


România stă ceva mai bine la floarea-soarelui, cu o recoltă medie estimată anul acesta la 2,61 tone la hectar (+6,1% mai mult decât în 2020), în condiţiile în care media europeană a fost de 2,37 t/ha (+4,1 în plus comparativ cu anul trecut). Cel mai bine a performat Croaţia (3,13 t/ha), dar pe suprafeţe mult mai reduse, respectiv Franţa, cu o medie de 2,65 tone de floare la hectar.

Vezi cum monitorizează sateliţii evoluţia culturilor şi cum este optimizată aplicarea fertilizanţilor cu ajutorul datelor satelitare!

 

un articol de

LIVIU GORDEA

Vizualizat: 844 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

La recoltat de grâu cu 6 COMBINE JOHN DEERE!

La recoltat de grâu cu 6 COMBINE JOHN DEERE!

La recoltat de grâu cu 6 COMBINE JOHN DEERE! 
Locație: Ferma Emiliana West Rom, jud. Timiș

Massey Ferguson a revoluționat productivitatea în ferma familiei Popa din Cerăt, jud. Dolj Amazone Condor - semănat direct și fertilizare cu rată variabilă Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?