Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Dumitru MANOLE a închis RECOLTAREA la ORZ pe 8.050 kg/ha

Publicat: 06 iulie 2017 - 16:32
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

SUPER PRODUCŢII. În judeţul Constanţa există o fâşie destul de întinsă situată în partea de sud care se poate denumi „Bulevardul secetei”! 

Şi aceasta pentru că această zonă nu a primit precipitaţii în luna mai, decât 25 de litri pe mp, iar în iunie numai 20 de litri, spre deosebire de alte areale geografice ale Constanţei şi ale Dobrogei care au beneficiat de precipitaţii ceva mai însemnate cantitativ.

dumitru-manole_b

Orz de fix 8.050 kg/ha
„Sigur că recoltarea cerealelor păioase a început mai devreme faţă de alte areale ale judeţului Constanţa şi mă închin la Dumnezeu! Pentru că am terminat orzul pe 8.050 kg la hectar. Am avut în cultură două soiuri noi; unul pe două rânduri şi un altul pe şase rânduri care ne-au ajutat să ne închidem pe această producţie medie de 8.050 kg/ha”, ne-a declarat dr. ing. Dumitru Manole, un veteran al ogoarelor constănţene, din comuna Amzacea.

Potrivit fermierului, orzul s-a copt foarte devreme pentru că şi soiurile aflate în cultură au fost foarte timpurii. „Noi, întotdeauna, promovăm soiuri precoce, timpurii şi extratimpurii să eliminăm perioada de arşiţă care se instalează. Ştiţi că au fost 38-40 grade Celsius. Am terminat de recoltat la orz în 15 iunie; mai devreme cu o săptămână decât de obicei, l-am livrat pe un preţ bun”, a susţinut cultivatorul dobrogean.

manole-dumitru-amzacea_b

Grâu timpuriu, cu talie joasă şi înalt productiv
În ferma din Amzacea, bine înfiptă ca un arac în solul arid al Dobrogei, administrată cu multă ştiinţă şi riscuri asumate de Dumitru Manole se treieră grâul. Peste câteva zile se va finaliza lucrarea. „Căutăm să cultivăm soiuri de grâu timpurii şi cu talie joasă de 75-80, cu producţii în dinamică de 8-9,3 tone la ha pe care le avem an de an în câmpul de testare. Noi, agricultorii, nu avem şanse dacă nu facem minim 6 tone de grâu la hectar; la preţurile care se duc mereu în jos, fără 6 t/ha nu supravieţuim”, este de părere fermierul.

Bucuros, acesta susţine că „Divinitatea ne-a ajutat din nou! Zilele trecute am primit o ploaie de 16 litri pe mp. Până la acea dată recoltasem 170 ha de grâu din cele 400 şi producţia medie până la ora asta este 7.700 kg/ha. Dar ţin să precizez că am avut şi sole de peste 8 tone de boabe la hectar."

Vizualizat: 2835 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!