Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Dilema lunii NOIEMBRIE:fiecare zi câștigată înseamnă recolte pe plus

Publicat: 04 noiembrie 2017 - 13:29
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Noiembrie! Lună decisivă pentru recoltele anului viitor. Principalele activități de sezon sunt încheierea grabnică a semănatului grâului pe întreaga suprafață, în cazul fermierilor care nu au reușit să semene la vreme, și pregătirea terenului pentru culturile de primăvară. 

A continua sau nu semănatul grâului în prima parte a lui noiembrie? Iată o problemă specifică perioadei. Este de preferat a continua, chiar în condiții mai grele de semănat. Dar se impune a mări densitatea de semănat cu circa 50 b.g./mp și de a asigura buna încorporare a seminței, până la adâncimea permisă de condițiile de semănat și de particularitățile soiului (coleoptil lung sau scurt). Fiecare zi câștigată la semănat înseamnă o recoltă mai mare, obținută cu aceeași investiție.
Au fost fermieri care în anul trecut au semănat la sfârșitul lunii noiembrie, iar în acest an s-au lăudat cu recolte de peste 7 tone/ha, ceea ce este greu de crezut având în vedere biologia acestei plante. Este posibil să fi obținut recolte mulțumitoare sub aspect cantitativ, dar trebuie calculat și efortul financiar suplimentar. Și abia apoi să compare câștigul.
A nu semăna pentru a lăsa mai mult teren speciilor de primăvară nu-i o soluție, atunci când nu cunoaștem evoluția prețurilor și nici modificările climatice față de valorile normale. Deci valorificați fiecare ceas bun de lucru, pentru a semăna suprafețele destinate grâului.

 2semanat_b

O agricultură împărțită în două: doar profit sau și sustenabilitate?

Deși toată lumea pare preocupată de sporirea resurselor alimentare ale omenirii, în realitate în majoritatea țărilor puternice economic, prioritate are modernizarea continuă a armelor de distrugere a vieții pe această inestimabil de frumoasă planetă. Dacă privim doar ceea ce se întâmplă în binecuvântata noastră țară, așezată la mijlocul distanței între poli și Ecuator, cu forme de relief foarte diferite și străbătută de numeroase râuri, în care se poate produce hrană pentru o populație de cinci-șase ori mai numeroasă față de cea existentă, observăm că importul de produse alimentare și obținerea de profituri fabuloase este principala țintă a multor „oameni de afaceri”.

Agricultorii adevărați speră că în anii ce vor veni se vor găsi mai mulți bani pentru lucrări de irigații, regularizări de râuri, combaterea eroziunii solurilor, refacerea pădurilor jefuite, măsuri care vor conduce la obținerea unor recolte ce vor situa țara pe locul care i se cuvine.
Pentru noi, cei care ne străduim într-un fel sau altul să mărim potențialul productiv al plantelor, când în fiecare clipă factorii ce pun în mișcare acest mecanism se asociază altfel, este necesar să ne concentrăm, în condițiile modificărilor climatice brutale, să adaptăm și să reconsiderăm măsurile de ordin tehnic pe care le-am aplicat în anii anteriori. 

Dintre lucrările ce nu pot fi neglijate acum și nici amânate la culturile de toamnă amintim:
Eliminarea excesului de apă, provenit din precipitații, este obligatorie, prevenind asfixierea plantelor prin efectuarea de rigole de scurgere. În zonele depresionare, fără posibilități de drenare a apei, este necesară efectuarea de puțuri.
Atenție la atacul gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides), dăunător prezent frecvent în parcelele semănate cu grâu după grâu și dacă tratamentul la sămânță nu a fost eficient. Se impun tratamente cu substanțele admise. Acest dăunător poate ataca plantelor atât în toamnă, cât și în iernile calde sau în primăvară. În funcție de mersul vremii, poate să apară și atacul diferitelor rozătoare: șoareci de câmp (Microtus arvalis), hârciogi (Cricetus cricetus) sau popândăi (Citellus citellus).
Rapița este răsărită la nivelul întregii țări, plantele au 2-4 frunze, iar în unele zone chiar mai avansate, fiind necesare tratamentele cu regulatori de creștere. Poate apărea și atacul de viespea rapiței (Athalia colibri).

Pe larg despre recomandările tehnologice pentru luna noiembrie aflați din revista Ferma nr. 19/202 (editia 1-14 noiembrie). 

Un articol semnat de Ioan BORCEAN.

Vizualizat: 1243 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?