Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

De ce este orzoaica pentru bere cultura de suflet a lui Nicolae Moţ?

Publicat: 21 iunie 2021 - 11:26
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Având tenacitatea şi ştiinţa de a construi în jurul său un sistem de agricultură performantă, fermierul bănăţean Nicolae Doru Moţ a dezvoltat o adevărată pasiune pentru orzoaica de bere.

De mult îmi doream să ajung la Sânnicolau Mare pentru a-l întâlni pe Nicolae Doru Moţ în propriul fief. Nu doar pentru că prezenţa sa este una extrem de agreabilă, datorită carismei şi jovialităţii sale absolut molipsitoare, ci mai ales pentru că e genul de fermier cu o experienţă vastă, dispus să ofere şi altora din preaplinul ştiinţei sale. Spre satisfacţia mea, cumva planetele s-au aliniat la sfârşit de mai, într-o zi de sâmbătă, când am reuşit să petrec câteva ore bune în anturajul său, asistând astfel la o adevărată lecţie de agronomie. Cum era de aşteptat, primul popas l-am făcut în lanul de orzoaică, o cultură pe care interlocutorul meu o cunoaşte la nivel de excelenţă şi care i-a adus mereu satisfacţii.

Soiuri agreate de berari

Dacă luăm de bună ştirea potrivit căreia România a depăşit anul trecut Germania la consumul de bere pe cap de locuitor, devenind practic a treia forţă europeană la acest capitol, înseamnă că Nicolae Moţ este o verigă importantă în lanţul de producţie a berii de la noi din ţară. Pentru că întreaga suprafaţă de 100 de hectare pe care a alocat-o orzoaicei în acest sezon a fost înfiinţată cu soiuri agreate de berari. Atât varietatea, cât şi norma de semănat i-au fost recomandate de către fabrica de malţ Soufflet, cu care acesta are contract.

mot si orzoaica de impact_b

Orzoaica este o cultură capricioasă, care te provoacă la exigenţe profesionale destul de înalte. Dar este şi „o tipă” care răspunde la îmbrăţişări. E prima care aduce bani în casă!
NICOLAE DORU MOŢ
Fermier din judeţul Timiş

Secretul unei beri de cea mai bună calitate

„Gustul special şi unicitatea fiecărui tip de bere este dat de amestecul diferitelor soiuri de malţ. Ei fac combinaţii de soiuri pentru berari iar eu, ca şi agricultor, mă asigur că materia primă este de cea mai bună calitate. Un criteriu urmărit de procesator este uniformitatea bobului, pe lângă, desigur, calibrul lui, adică diametrul. Pentru că la orzoaică nu lungimea bobului e importantă, ci grosimea lui”, mi-a explicat bănăţeanul.

Schimbările climatice favorizează orzoaica

Un alt element important este conţinutul de proteină. Poţi să forţezi producţia, susţine acesta, însă vei avea apoi probleme cu acumularea proteică. Deci pe undeva e nevoie de un echilibru. Nu poţi avea şi cantitate, şi calitate la un nivel superior. „La un moment dat, vremea potenţează nişte caracteristici şi, dacă ai noroc, te poţi apropia de potenţialul genetic al soiului respectiv. De regulă, eu recoltez o medie între 5 şi 6 tone la orzoaică, dar pe anumite parcele obţin şi 7 tone. Condiţiile de climă pot face această diferenţă. Paradoxul este că aceste modificări climatice de care vorbim tot mai des favorizează pe undeva cultura orzoaicei. Ea are nevoie de o primăvară ceva mai răcoroasă ca să acumuleze”, a constatat administratorul societăţii Agro-Mot SRL.

orzoaica detaliu_b

O particularitate importantă

Tepee, unul dintre cele două soiuri pe care le cultivă, are o talie impunătoare şi se remarcă printr-o bună toleranţă la secetă şi la boli. „Pe lângă talie, importantă este şi desimea, adică numărul de plante pe metrul pătrat şi numărul de fraţi. Orzoaica înfrăţeşte mult mai bine decât grâul”, mă asigură fermierul, după care smulge o plantă cu rădăcină cu tot şi vedem că are patru fraţi.

Orzoaica promite!

După un 2020 în care seceta a diminuat mult producţia, dar şi calitatea boabelor, aşteptările pentru anul acesta sunt destul de ridicate. „Cultura arată foarte bine, plantele se află acum în stadiul de umplere a bobului. Orzoaica promite! Din câte am înţeles de la reprezentantul Soufflet, preţul kilogramului de orzoaică pentru bere va fi de 90-95 de bani”, îmi mărturişeşte specialistul. Cheltuielile cu întreţinerea culturii nu au fost atât de mari, în condiţiile în care a făcut un singur tratament. De aici rezultă şi aşteptările sale pentru valorificarea recoltei la un preţ bun. Din punctul său de vedere, agricultorul nu are voie să fie afacerist. El cultivă plante. Sigur, există latura comercială a acestei activităţi, dar înainte de a valorifica producţia, scopul este de a aduce cultura în parametrii cei mai buni şi corecţi.

 orzoaica 2_b

Vizualizat: 1472 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Combina John Deere S770i in ferma ITC Seeds!

Combina John Deere S770i in ferma ITC Seeds!

Dupa două campanii de recoltat cu combina John Deere S770i cu heder de tip vario de 9 metri rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor. „Am recoltat într-o singură zi peste 230 de tone, în condiţiile în care oricum s-a ieşit târziu în câmp. Cu această combină poţi recolta fără probleme 35 de hectare într-o zi. Şi în condiţiile noastre de lucru, că intrăm la recoltat la ora 11-12 şi terminăm la 9 seara. Pentru că noi suntem producători de sămânţă şi trebuie să avem umiditatea corectă, să curăţăm foarte bine combina, şi nu doar de la o cultură la alta, chiar şi între diferite soiuri de grâu” - Willy Tavares

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?