Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

De ce dispar albinele? (I)

Publicat: 16 mai 2015 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Albinele există pe pământ de zeci de milioane de ani, practic ele au evoluat odată cu plantele. Rolul albinelor în dezvoltarea agriculturii este cunoscut de toată lumea, fără ajutorul albinelor nu am avea parte de majoritatea fructelor și legumelor folosite azi în alimentația umană. Fără ele nu am beneficia de „aurul lichid” așa cum mai este denumită mierea. Între agricultori și apicultori există de foarte mult timp o colaborare strânsă, ca un fel de simbioză, cu beneficii de ambele părți. Din păcate „nori negri” se întrevăd la orizont, care amenință buna înțelegere dintre fermieri și apicultori. Cum s-a ajuns aici?

Click pe poza pentru galerie!

Harnicele albine au început să moară. Dacă în trecut s-au semnalat cazuri de dispariție a coloniilor de albine în mai multe zone de pe glob, fenomenul având mai multe denumiri în literatura specială apicolă (depopulare de toamnă sau de primăvară, boala de mai, boala albinelor solitare etc.), începând cu sezonul 2006-2007, apicultorii s-au confruntat cu depopulări masive ale coloniilor. Întâi cei din America de Nord, care au semnalat pierderi cuprinse între 30 și 90%, dar în unele cazuri și mai mari, ulterior cei din Europa de Vest, în țări cum ar fi Germania, Franța, Olanda, Belgia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Grecia sau Elveția. 

Sindromul depopulării coloniilor (Colony Colapse Disorder) reprezintă acel fenomen prin care albinele părăsesc stupul fie prin roire, fie solitar. Coloniile puternice cu foarte multe albine pot involua foarte rapid la o colonie cu puține albine sau chiar fără nici o albină adultă, în acest caz ramele cu puiet căpăcit și cu rezervele de puiet fiind aproape intacte. Referitor la rezervele de hrană, s-a observat că acestea nu sunt „jefuite” imediat de către albinele din alte colonii și, de asemenea atacul găselniței și a altor insecte dăunătoare stupului au loc cu o oarecare întârziere decât în mod normal. 

 

Fiecare cercetare se încheie cu o nouă întrebare 

Dispariția accentuată a albinelor a pus pe jar toată lumea și imediat a început căutarea „vinovatului” pentru moartea albinelor. Dacă aș fi un apicultor și aș vedea cum îmi dispar albinele pentru care s-a depus multă muncă și pasiune, cel mai probabil că aș avea o reacție emoțională foarte mare și aș acuza pesticidele. Acestea sunt nelipsite în actualul sistem îal agriculturii intensive. Dintre acestea, primele „bănuite” au fost neonicotinoidele - insecticide sistemice de generație mai nouă, folosite pe scară largă în agricultură, atât ca tratamente în vegetație, cât și ca tratamente la sămânță, sau tratamente la sol. Prin urmare, s-au efectuat și se efectuează în continuare foarte multe cercetări în acest sens. O primă concluzie a acestor studii este faptul că albinele expuse la doze subletale de insecticide neonicotinoide, în special substanțele active imidacloprid, clotianidin sau tiametoxan, își pot pierde capacitatea de orientare, pot avea probleme cronice în timp, ce au drept consecință slăbirea sistemului imunitar, ceea ce le face mai sensibile la boli sau la paraziți. Alte studii au scos în evidență că albinele expuse timp de 13 săptămâni consecutive la doze subletale de clotianidin sau imidacloprid au părăsit stupii în perioada iernii (Lu și colab., 2012). Totuși autorul acestui studiu se întreabă de ce albinele au părăsit stupii și nu au fost găsite moarte în stupi? La finalul lucrării autorul menționează că mecanismul ce cauzează dispariția albinelor expuse la doze subletale de neonicotinoide trebuie elucidat. 

Dacă unele studii au făcut o corelație între expunerea la doze subletale de neonicotinoide și slăbirea în timp a sistemului lor imunitar, alte studii, din contră, nu au găsit această corelație. Alți cercetători din SUA s-au orientat și spre cercetarea altor substanțe și au arătat că nu numai expunerea la o doză subletală a unei singure substanțe active pot afecta albinele. Astfel, în unele zone din SUA cercetătorii au găsit în albine până la 25 de substanțe active din clasa insecticidelor, fungicidelor și a erbicidelor. S-a pus întrebarea cum aceste substanțe pot afecta pe termen lung sănătatea albinelor. Se părea că „vinovatul” și odată cu el, răspunsul la întrebarea „De ce dispar albinele?” a fost găsit. 

 

Dar... alte întrebări au apărut!

De ce sindromul depopulării coloniilor s-a manifestat și în zone unde nu au fost aplicate pesticide, cum ar fi de exemplu în zonele mai înalte din Elveția? 

Alte întrebări au fost legate de metodologia de testare. Aceasta reflectă condițiile reale din câmp? Tratamentul semințelor poate afecta pe termen lung evoluția albinelor și dacă da, în ce mod? În anul 2005, o echipă de cercetători de la National Institute of Beekeeping din Bologna (Italia), au raportat că au găsit în polenul plantelor provenite din semințe tratate cu imidacloprid sau clotianidin reziduuri din aceste substanțe active, sugerând că acestea ar fi una din posibilele cauze ale mortalității coloniilor de albine. Alte studii au arătat că, din contră, cantiatea de reziduuri găsite în polenul plantelor este infimă, invocând și principiul diluțiilor, adică făcând raportarea cât de mare este o plantă de porumb, de floarea soarelui sau de rapiță ajunsă la înflorire comparativ cu o sămânță tratată cu insecticid înainte de semănat. O altă întrebare care ar deriva de aici este de ce coloniile de albine nu s-au prăbușit în perioada când Furadanul era folosit, până de curând, ca tratament la sămânță (s.a. carbofuran). În țara noastră, produsele pe bază de carbofuran erau aplicate în doză de 25 sau 28 l/tona de sămânță la porumb sau floarea soarelui, în timp ce la produsele pe bază imidacloprid, folosite la tratamentul semințelor de porumb, doza variază în funcție de dăunător, între 6,0 și 10,0 l/tonă, iar pentru tratamentul semințelor de floarea soarelui, doza folosită este de 10,0 l/tonă. Similar, la insecticidul pe bază de clotianidin, pentru tratamentul semințelor de porumb, doza variază în funcție de dăunător, între 4,0 l/tonă (pentru combaterea Tanymecus și Agriotes) și 7,5-10,0 l/tonă (pentru combaterea Diabrotica), iar pentru tratamentul semințelor de floarea soarelui doza folosită este de 9,0 l/tonă, în timp ce la insecticidul pe bază de tiametoxan, pentru tratamentul semințelor de porumb, doza variază în funcție de dăunător, între 9,0 l/tonă (pentru combaterea Tanymecus și Agriotes) și 18,0 l/tonă (pentru combaterea Diabrotica), iar pentru tratamentul semințelor de floarea soarelui doza folosită este de 10,0 l/tonă. Referitor la toxicitate, produsele pe bază de carbofuran erau considerate foarte toxice pentru om și mediul înconjurător, fiind încadrate în grupa I de toxicitate (T+, după noua clasificare), în timp ce insecticidele neonicotinoide sunt încadrate în grupa III de toxicitate (Xn după noua clasificare). Poate că studiile privind efectul subletal al insecticidelor asupra albinelor ar trebui extinse, iar pe lângă substanțele active neonicotinoide să fie luate în studiu și substanțe active cum era carbofuranul (Furadan sau alte denumiri comerciale), insecticid care a fost folosit pe scară largă până nu demult. 

Mergând și mai departe, analizând puțin graficul, elaborat de cei de la USDA, în care este reprezentată situația populațiilor de albine în perioada 1945-2007, se observă un maxim al populației în perioada 1945-1959, apoi o scădere treptată a populației începând cu sfârșitul anilor ’50 până la începutul anilor ’80, când s-a înregistrat o creștere ușoară, apoi declinul a continuat până în 2007, după care a devenit abrupt, odată cu apariția sindromului depopulării coloniilor (neredat în grafic). Totuși, observăm că în perioada anilor ’50 s-a înregistrat vârful populației de albine în SUA, tocmai atunci când în America, în agricultură și nu numai, era folosit pe scară largă binecunoscutul insecticid DDT, pentru combaterea Gândacului din Colorado sau a altor dăunători dar și pentru combaterea furnicilor de foc care pun probleme în multe zone din SUA. Efectele negative ale DDT-ului asupra oamenilor, mediului înconjurător și al entomofaunei utile este în zilele noastre bine cunoscut și documentat. Aunci, dacă ne uităm încă o dată la grafic, ne întrebăm de ce populația de albine nu s-a prăbușit atunci, sau 30 de ani mai târziu, când Furadanul era generalizat în tratamentul semințelor, de ce populația de albine a început să se prăbușească abia după 2006? 

Indiferent de părerile pro sau contra, specialiștii sunt de acord că evaluarea efectului pesticidelor asupra albinelor este destul de dificil de realizat, pe de o parte din cauza multitudinii de substanțe active folosite în zonele în care s-au raportat cazuri de sindromul depopulării coloniilor (SDC), fiind greu de testat posibilele efecte ale pesticidelor, în special care este combinația de substanțe active care ar afecta cel mai mult coloniile de albine. De asemenea, mulți crescători comerciali de albine, ce posedă sute de stupi sau chiar mai mulți, se deplasează pe distanțe mari în sezonul pastoral făcând și mai dificilă evaluarea efectelor pesticidelor din fiecare locație în parte asupra albinelor. 

 

Numai referitor la acest subiect, există o mare avalanșă informațională. De asemenea există un număr mare de studii dar și de contra-studii, care au generat păreri pro și contra privind efectul pesticidelor asupra coloniilor de albine, în special a insecticidelor neonicotinoide. Pentru un observator neutru care vrea să rămână imparțial în această problemă este destul de greu să își facă o părere obiectivă în tot acest „iureș” informațional. Este oarecum un paradox al epocii moderne. Deși beneficiem de mijloace rapide de comunicare, informația circulând cu o viteză aproape instantanee în orice colț al globului, datorită mijloacelor moderne de comunicare, deși informația poate să fie ușor accesată, chiar direct de pe telefonul mobil, totuși este destul de greu de făcut o diferențiere între informațiile bune și cele mai puțin bune. Din păcate în această problemă s-a generat o adevărată isterie, o adevărată „vânătoare de vrăjitoare”, alimentată și de interese economice. 

 

Dacă ne-am pus în pielea apicultorului, acum trebuie să ne punem puțin și în pielea agricultorului, dar într-un număr viitor al revistei Ferma. 

Vizualizat: 2119 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Parcul ideal pentru o fermă zootehnică! Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! "Primele utilaje au fost cumpărate de la Tehnodiesel SRL prin buyback şi credit furnizor, în 2016. „Pentru ferma Red Angus am găsit o finanţare directă prin Tehnodiesel, care este foarte convenabilă. Am apelat şi la buyback şi am cumpărat utilaje noi, cu finanţare pe 3 ani, în rate eşalonate, negociate.” - Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

"Tractorul Massey Ferguson din seria 3000 este un tractor de fermă, cel din seria 5000 este pentru tot ce înseamnă recoltarea şi prelucrarea fânului şi pentru lucrări uşoare de câmp semănat, erbicidat, iar cel din seria 6000 este pentru lucrările grele de câmp arat, lucrări cu discul, scarificat, balotat cu balotiera mare şi pentru transport cu remorcile mari, de 18 tone. Pentru o fermă zootehnică, este parcul ideal de tractoare."- Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

Încărcătoarele Weidemann mari sunt folosite pentru tot ce înseamnă lucrul pe câmp şi muncă grea pe platforma zootehnică și în afara ei - încărcat, descărcat, stivuit baloți în fânare, încărcat bălegar pentru fertilizarea suprafețelor agricole, inclusiv împins zăpada de pe platformă. „Acum doi ani am avut zăpadă de aproape doi metri, viscolită, nu ne descurcam fără încărcătoarele Weidemann. Încărcătorul Weidemann T 5522 este mai stabil, iar modelul 3080 LPT telescopic este articulat la mijloc și este mai flexibil.

Soluția Syngenta la antracnoza, boală care afectează cultura de pepene verde Delfini la Sulina, Delta Dunării În vizită la văcuţele melomane de la Doaga
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?