Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Dacian Sabău a pierdut piaţa de export a grâului bio din cauza... ambroziei. Cine e de vină?

Publicat: 10 septembrie 2021 - 19:46
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Dacian Sabău a vândut, în trecut, grâu bio în Germania, pentru hrana bebeluşilor, tocmai pentru că îndeplinea anumite standarde de calitate. Acum, însă, a pierdut această piaţă din cauza ambroziei.

Aşteptată cu interes de un important segment al populaţiei, Legea Ambroziei are limitele sale, în special în ceea ce priveşte agricultura în sistem ecologic, pentru care în continuare nu există soluţii.

Dacian Sabău (foto), care anunţa nu demult, chiar în paginile revistei noastre, că este pe punctul de a renunţa la a mai practica agricultura ecologică din cauza numeroaselor constrângeri şi obstacole pe care trebuie să le depăşească, este unul dintre fermierii care se confruntă anual cu această buruiană-problemă al cărei polen provoacă alergii respiratorii severe. Problema sa este că nici nu poate face mare lucru pentru a controla invazia de ambrozie întrucât cei de care depinde luarea unor măsuri concrete sunt total indiferenţi.

Dacian Sabău despre ambrozie_b

Nu pot să lupt de unul singur cu această buruiană dacă celor din jur nu le pasă. Toată zona este afectată şi nu doar ce se observă de pe marginea şoselei. Dacă nu se ia în serios această problemă riscăm să nu mai putem face agricultură - DACIAN SABĂU, Producător agricol în sistem ecologic 

 

Între ciocan şi nicovală


În cazul cultivatorilor în sistem ecologic, ministerul a dat o derogare prin care autorităţile locale sunt împuternicite să constate prezenţa ambroziei, oferindu-le în schimb operatorilor posibilitatea de a combate chimic această buruiană, ceea ce automat înseamnă că suprafeţele respective vor fi scoase din sistemul de agricultură ecologică. Doar că punerea în aplicare a acestei derogări nu este atât de simplă precum pare.

 

Ameninţaţi cu sancţiuni


„Eu am cerut şi în scris să se aplice acea derogare pentru terenurile afectate de ambrozie. Dar nu am primit încă nici un răspuns. Iar acum, proprietarii terenurilor s-au trezit cu amenzi din cauza prezenţei acestei buruieni în cultură. Nu ştiu dacă primăria este neapărat de vină sau cei de la Garda de Mediu sau Poliţia locală. Cert este că proprietarii de terenuri cu care eu am contractele de arendă sunt ameninţaţi cu sancţiuni”, ne-a declarat fermierul din judeţul Timiş.

ambrozia 02_b 

 

Noi măsuri privind combaterea ambroziei


La începutul anului, Guvernul a adoptat o Hotărâre referitoare la modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin HG nr. 707/2018. Printre altele, actul normativ prevede simplificarea procedurii de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, controalele fiind realizate de către autorităţile administraţiei publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.

 

Amenzi uriaşe


De asemenea, este specificată creşterea nivelului de sancţionare cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia. Măsurile reglementate prin această HG ar urma astfel să conducă la diminuarea suprafeţelor de teren infestate cu ambrozie, a cantităţii de polen eliberată în atmosferă şi implicit la menţinerea unui mediu sănătos pentru populaţie.

Click AICI şi vezi ce trebuie să faci pentru a evita sancţiunile!

 

Soluţii: combaterea chimică...


Dacian Sabău a anunţat şi Direcţia Agricolă judeţeană în speranţa că va veni cineva cu o soluţie, dar răspunsul autorităţilor se lasă aşteptat, iar consecinţele ar putea fi dramatice, nu doar pentru fermier, cât mai ales pentru cei cu sensibilitate crescută sau cu alergie la polenul de ambrozie. „Eu când am cerut să se dea o soluţie, care desigur înseamnă aplicarea unui tratament chimic cu erbicide, după care automat ar trebui scoasă suprafaţa respectivă din agricultura ecologică, nu s-a intervenit sub nici o formă. Problema este că nici producţia obţinută în culturile afectate de ambrozie nu o pot valorifica la ecologic. În Occident, acolo unde fac eu analizele, se determină şi prezenţa ambroziei”, ne-a explicat tânărul de 39 de ani.

 

...sau distrugerea culturii


Nu i-a rămas decât opţiunea distrugerii totale a suprafeţelor afectate. „La mazăre nu am soluţie decât combaterea chimică. Eu nu pot nici prăşi cultura, nici plivi, pentru că aş îmbătrâni făcând asta manual. Or, în lipsa unei soluţii adecvate, sunt practic constrâns să-mi distrug cultura”, recunoaşte acesta.

ambrozia detaliu_b 

 

Bătălia cu buruiana


Mazărea însămânţată în toamnă a recoltat-o în prima jumătate a lunii iulie, iar ploile care au căzut ulterior au făcut ca ambrozia să se dezvolte spectaculos şi într-un timp foarte scurt. La mijloc de august, Dacian se pregătea să întoarcă suprafaţa cu mazăre înfiinţată în primăvară, pentru a nu risca să înflorească buruiana-problemă.

 

Grâul a învins

 

Chiar dacă a existat ambrozie în cultură, plantele nu s-au dezvoltat. „Poate şi pentru că am avut parte de ploi la timp şi grâul a performat foarte bine, astfel încât a câştigat bătălia cu buruienile. Pe de o parte, seceta din mai şi iunie a diminuat din producţie, dar în acelaşi timp a făcut ca planta de grâu să nu se îmbolnăvească, să am o cultură curată şi rezistentă la presiunea buruienilor”, a constatat fermierul, care are deja aproape zece ani de experienţă în producţia ecologică, iar astăzi lucrează puţin peste 400 de hectare în raza comunei Moşniţa din jud. Timiş.

 

A pierdut piaţa de export


În trecut, fermierul a vândut grâu în Germania, pentru hrana bebeluşilor, tocmai pentru că îndeplinea anumite standarde de calitate. Acum, însă, a pierdut această piaţă pentru că procesatorii nu mai acceptă grâul său din cauza ambroziei. „Pe lângă analizele de multireziduale, în vestul Europei se acordă o mare atenţie depistării potenţialilor alergeni. Nimeni nu vrea să rişte sănătatea consumatorilor. Chiar şi la floarea-soarelui în convenţional îţi cere să nu ai ambrozie în cultură. Diferenţa e că în culturile convenţionale poţi combate această buruiană pe când eu, în ecologic, nu. De aceea, nu ştiu ce voi face anul viitor. E nevoie de o acţiune comună”, avertizează Dacian Sabău.

 

Click AICI şi află alte 8 motive pentru care producţia bio nu e rentabilă!

 

un articol de

LIVIU GORDEA

Vizualizat: 881 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Agricultura în pantă, o mare provocare! Iacob Boca a ales combina New Holland de la Agroconcept

Agricultura în pantă, o mare provocare! Iacob Boca a ales combina New Holland de la Agroconcept

Agricultura în pantă este o mare provocare pentru Iacob Boca. Chiar dacă îi spune Câmpia Transilvaniei, această zonă este împânzită de dealuri cu elevaţie destul de mare. De aceea are nevoie de tractoare puternice şi de utilaje mari, care să facă faţă lucrului în pantă. 

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?