Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

CUPTOR - luna cu aromă de pâine nouă

Publicat: 10 august 2017 - 00:50
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

A sosit vremea când întreaga forţă mecanică şi umană a satelor este concentrată la strângerea recoltei într-un timp cât mai scurt şi cu pierderi cât mai mici. Secerişul grâului este principala lucrare din cultura mare în această lună fierbinte a verii care încheie recoltarea cerealelor păioase în toate zonele agricole. Urmează depozitarea noii recolte, lucrările solului după eliberarea terenului şi semănatul de noi culturi succesive.

În luna iulie, combine dintre cele mai performante şi care de care mai frumoase „plutesc” în marea de spice. Să nu uităm că şi combina românească ar fi putut fi prezentă în lan dacă nu era prea ieftină, constituind astfel o concurenţă reală firmelor producătoare de combine din toată lumea.

Recoltat de paioase_b

Recolte pe măsura agrotehnicii aplicate
În lungul şi anevoiosul drum parcurs de la faza de bob semănat în toamnă şi până acum, în faza de boabe aşezate în frumoase spice aurii, cu o arhitectură cum numai natura o poate crea, în acest an agricol grâul a avut parte de o vreme cu multe momente dificile. A sosit vremea recoltării şi răsplătirii muncii grele şi costisitoare pe care cei care iubesc ogorul au depus-o. Nivelul recoltelor diferă de la o zonă la alta, dar şi de la parcelă la parcelă, aceste variaţii fiind mai mari decât în alţi ani. Acolo unde s-au folosit soiuri româneşti, adaptate zonei în care au fost create, recoltele sunt mai bune faţă de soiurile aduse din zone cu alt climat.
Acum realizăm că perioada de semănat este o verigă foarte importantă în tehnologia de cultivare, că nu poţi obţine recolte bune dacă semeni în noiembrie sau, în unele cazuri disperate, chiar în decembrie, cum s-a întâmplat în acest an agricol. Recoltele actuale demonstrează din nou şi la fel de dureros că semănând 600-700 boabe germinabile/mp, fără a avea posibilitatea să susţii aceste densităţi cu îngrăşăminte la nivelul necesarului şi să faci tratamente fitosanitare în vegetaţie în condiţiile microclimatului creat de densitatea mare, recoltele sunt mult sub nivelul sperat. Diferenţe mari de recoltă apar între parcelele în care grâul a fost cultivat după leguminoase şi cel semănat după plante rapace, ca porumb, floarea-soarelui etc. Deci să învăţăm din această lecţie dură pe care natura ne-o dă mereu.
Preţul la grâul din acest an, acum când în emisfera nordică a început recoltarea, încă nu este stabilit pe piaţă. Unele prognoze arată că recolta mondială ar fi mai mică cu circa 20 milioane de tone, dar sunt şi studii conform cărora stocurile de grâu din acest sezon vor fi foarte mari. Toate aceste aspecte se vor răsfrânge asupra preţului. Când vindeţi grâu este necesar să fiţi foarte atenţi nu numai la cântar, ci şi la indicii de calitate - puritatea fizică, greutatea hectolitrică, umiditatea seminţelor, conţinutul de gluten şi indicele de cădere. Atenţie dacă sunt sau nu boabe încolţite sau boabe cu atac de fuzarium. Orice neatenţie la aceste analize poate înjumătăţi cantitatea recoltei şi a preţului oferit de achizitor. Ploile din iunie au influenţat calitatea grâului în multe zone din Europa iar comercianţii vor fi tentaţi să ofere preţuri mai mici, fapt pentru care este nevoie de multă vigilenţă.

Combinele trudesc pentru încheierea recoltării cerealelor păioase
Frecvenţa mare a averselor de ploaie, a grindinei şi a furtunilor au îngreunat recoltarea la timp, astfel că la unele cereale păioase sunt parcele ajunse la supracoacere. Pericolul mare de scuturare a boabelor impune recoltarea imediată şi cu reglajele atent făcute la combine, în funcţie de starea lanurilor. Astfel, deplasarea combinelor în lanurile cu plante căzute trebuie să se facă numai în sensul opus celui de cădere a plantelor. Atenţie deosebită trebuie acordată înălţimii de tăiere a plantelor şi tuturor celorlalte reglaje, începând de la rabator şi pe tot fluxul de batozare şi de curăţire a boabelor. Dacă umiditatea boabelor la data recoltării va depăşi 16%, se impune imediat condiţionarea acestora, eliminarea corpurilor străine şi uscarea până la limita de păstrare, respectiv 13-14%.

Depozitarea în siguranţă a noii recolte
Obţinută cu mari eforturi, recolta trebuie bine păstrată în depozite - indiferent de tipul constructiv - reparate, dezinfectate, deratizate şi ci dezinsecţia făcută.
Pe toată durata manipulării, transportului şi conservării recoltei, se ţine cont de însuşirile fizice ale seminţelor (friabilitatea, autosortarea, afânarea, sorbţia şi termoconductibilitatea) specifice fiecărei specii de cultură.
Înălţimea stratului de seminţe, în cazul depozitării în vrac, depinde de umiditatea acestora:
• cerealele păioase cu umiditatea de până la 14% se pot depozita în strat cu înălţime nelimitată; la umiditatea de 14-15%, înălţimea vracului este de 2,5-1,5 m; la 15-16% umiditate, înălţimea vracului este de 1,5-1,0 m; iar la 16-17%, vracul va avea 1,0-0,5 m înălţime;
• la leguminoasele cu 12-13% umiditate, grosimea stratului este de 2,5 m; la umiditatea de 13-14% grosimea stratului este de 1,5 m; iar la cele cu 15-16% umiditate, scade la 0,5 m.
În magaziile cu instalaţii de aerare activă, grosimea stratului creşte de două-trei ori. Important de reţinut: în prima lună după recoltare se determină umiditatea, iar temperatura se înregistrează zilnic.

 

ŞTIAŢI CĂ...
În luna iulie se recoltează următoarele plante medicinale:
- flori de: albăstrele, lumânărică, boboci florali de salcâm japonez, arnică, flori ligulate, floarea-soarelui, nemţişor, soc, sulfină, tei, trifoi alb şi roşu, urzică moartă albă;
- frunze de: mătrăgună, alun, castan comestibil, frasin, laur, măsălariţă, mesteacăn, mur, nalbă mică, nuc, păpădie, pătlagină, plămânărică, potbal, urzică, zmeur;
- iarbă de: cicoare, coada calului, pedicuţă, pelin, scai vânăt, şovar, cimbrişor, coada şoricelului, dumbeţ, păpădie cu rădăcini, rostopască, sulfină, sunătoare, talpa gâştii, tătăneasă, troscot, turiţă mare, urzică, urzică moartă albă, volbură, zămoşiţă;
- rădăcini de: păpădie, ipcărige, săpunariţă;
- rizomi de: stânjenel, ferigă, pir;
- seminţe de brânduşe; coajă de cruşin; codiţe de cireşe şi de vişine.


LUCRĂRILE SOLULUI DUPĂ ELIBERAREA TERENULUI
Obiectivul principal al lucrărilor solului din această perioadă îl constituie conservarea apei în sol şi crearea condiţiilor pentru plantele care vor urma, respectiv:
- reţinerea unor cantităţi cât mai mari de apă;
- protejarea structurii solului şi o tasare cât mai mică a terenului;
- crearea de bune condiţii pentru microflora solului care să asigure descompunerea resturilor organice rămase după recoltare şi să creeze condiţii favorabile pentru procesul de nitrificare;
- combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.
Toate aceste beneficii se obţin prin lucrări cât mai puţine, cu consum redus de motorină.
Obţinerea rezultatelor dorite este influenţată şi de timpul cât mai scurt de execuţie a acestor lucrări, astfel ca la data executării lor să beneficieze de apa existentă în sol. Varianta de lucru depinde în primul rând de tipul de sol, dar este dictată şi de dotările tehnice existente în fermă. Pentru cei cu grad de mecanizare modest rămâne în atenţie discuirea miriştii, urmată de efectuarea arăturii de vară la adâncimea de 20-22 cm. Cei care dispun de grubere cu discuri sau grubere rotative vor efectua lucrarea cu acestea, urmată de lucrări cu grape cu colţi.
Pe terenurile tasate lucrarea de bază o reprezintă scarificarea, urmată de o lucrare cu un utilaj Tiger la 20 cm adâncime.
Oricare dintre aceste variante va conduce la rezultate bune numai dacă se execută la momentul potrivit, respectiv când în sol sunt condiţii optime de umiditate.

 


Articol publicat in revista Ferma nr. 12 (195) din 1-31 iulie 2017

Vizualizat: 429 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!