Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Culturile de câmp, în fața unui nou început

Publicat: 08 ianuarie 2014 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Pe timpul iernii, activitățile agricole în câmp sunt mai puține. Dintre acestea, prioritare sunt verificarea stării culturilor de toamnă, continuarea executării arăturilor adânci pentru culturile de primăvară și încorporarea sub brazdă a gunoiului de grajd, a îngrășămintelor cu fosfor și cu potasiu, iar în zona colinară, a amendamentelor cu calciu. În fermă, se urmărește permanent starea fitosanitară a produselor depozitate și se fac lucrări de întreținere și reparații la mașinile agricole din dotare

Click pe poza pentru galerie!

Dacă doriți să aveți sub control culturile de toamnă, să determinați corect rezistența la iernare a soiurilor pe care le cultivați și să obțineți anticipat informații asupra evoluției viitoare a culturilor, odată cu venirea iernii se fac determinări privind: numărul de plante/mp, numărul de fire/mp, gradul de înfrățire și adâncimea nodului de înfrățire.

Determinările referitoare la numărul de plante și la numărul de fire/mp se fac cu ajutorul ramei metrice, într-un număr de puncte mai mare sau mai mic, în funcție de uniformitatea lanului, după care se face media citirilor. Prin împărțirea numărului de fire la numărul de plante se obține gradul de înfrățire.

Adâncimea nodului de înfrățire se măsoară cu o riglă gradată, după ce a fost înlăturat pământul până la nivelul nodului de înfrățire. Dacă media citirilor are valori între 2 și 3 cm, înseamnă că nodul de înfrățire este protejat de îngheț.

Punctele în care s-au efectuat determinările se marchează cu bețe de circa 1 m înălțime, pentru a fi ușor vizibile, astfel, în primăvară, se vor face aceleași determinări, în aceleași puncte.
Comparând rezultatele din toamnă cu cele din primăvară, se obțin informații corecte privind comportarea soiului analizat în zona respectivă. Cu prilejul acestor determinări se fac și observații referitoare la starea fitosanitară a culturii.

 

Lucrări recomandate în ferestrele bune de lucru

În sezonul rece se continuă arăturile adânci pentru culturile de primăvară și încorporarea sub brazdă a gunoiului de grajd, a îngrășămintelor cu fosfor și cu potasiu, iar în zona colinară, a amendamentelor cu calciu.

Eliberarea ultimelor suprafețe de resturile culturilor anterioare și folosirea ferestrelor bune de lucru pentru efectuarea arăturilor destinate culturilor de primăvară reprezintă o prioritate. Gradul ridicat de îmburuienare, rezerva mare de dăunători și de boli care iernează în sol, cât și necesitatea refacerii rezervei de apă sunt principalele argumente pentru efectuarea acestei importante lucrări.

Acum când tot mai multe substanțe folosite pentru tratamentul semințelor, dar și pentru aplicarea în vegetație sunt interzise - din considerente de protecție a mediului -, mijloacele agrotehnice și fitotehnice de protecție a plantelor sunt: rotația culturilor, arăturile adânci, folosirea soiurilor rezistente și adaptate zonelor în care se cultivă, folosirea la semănat numai a seminței verificate în laboratoarele de specialitate, sub aspectul, nu doar al germinației, dar și al purității fizice și al stării fitosanitare.

Odată cu arăturile, efectuate chiar și mai târziu, în ferestrele bune de lucru ale iernii, pentru o valorificare cât mai eficientă economic a lucrării, sub brazdă trebuie introduse îngrășămintele greu solubile cu fosfor (fosforitele, superfosfatul) și cele cu potasiu (sarea potasică), întreaga cantitate de gunoi de grajd, iar în zonele de deal cu soluri bolnave - acide - și a amendamentelor cu calciu.

Procedând astfel se fac economii importante în tehnologia culturilor, spre deosebire de aplicarea în primăvară doar a îngrășămintelor complexe, al căror preț este mult mai ridicat.

 

În atenție, starea fitosanitară a produselor depozitate

Cu speranța creșterii prețului de valorificare al cerealelor, în special, dar nu numai, produsele obținute au fost depozitate în spații diferite, de la silozuri și magazii special construite și dotate în acest scop până la spații improvizate (podurile caselor și încăperi fără nici o dotare).

În această perioadă pot să apară dăunători care să deprecieze valoarea produselor, dintre care mai frecvenți sunt următorii:

- acarierii (acarienii făinii și acarianul păros), care sunt polifagi și atacă cerealele, semințele plantelor furajere etc.;
- gărgărițele (gărgărița grâului, orezului, mazării și a fasolei) sunt virulente și în timp scurt fac produsele inutilizabile;
- gândacul negru al făinii atacă boabele de cereale, floarea soarelui, pastele făinoase etc.;
- moliile cerealelor, ale căror larve se hrănesc cu boabe de grâu, de secară, de porumb, de leguminoase etc.;
- rozătoarele (șoarecii și sobolanii), care pe lângă consumul produselor, mai depreciază și calitatea acestora, prin excrementele și părul lăsate în urma lor.

În cazul depistării la timp a prezenței acestor dăunători, după caz, se vor lua măsurile de combatere care se impun, cu respectarea obligatorie a tuturor regulilor de protecție a muncii, înscrise pe ambalajele produselor folosite, protejându-vă astfel pe dumneavoastră și mediul înconjurător.


Întreținerea mașinilor agricole din dotare

Îngrijirea și revizia mașinilor agricole și a tractoarelor din dotare trebuie făcute cu atenția cuvenită, pentru a le prelungi cât mai mult perioada de folosință și pentru a obține randamente cât mai apropiate de parametrii constructivi.

Piesele care trebuie înlocuite la utilajele din import cer timp pentru comandă, iar prețul acestora nu-i mic, de aceea utilajele trebuie protejate de intemperii și îngrijite conform instrucțiunilor de folosire. Pentru reparații, apelați la personal calificat, pentru a avea certitudinea calității lucrărilor executate.

Stimați cititori, la începutul Noului An vă rog să primiți urarea de multă sănătate și belșug, un an climatic bun și prețuri de valorificare la nivelul efortului depus. La Mulți Ani!

 

ȘTIAȚI CĂ...

• utilizarea insecticidelor pe bază de imidacloprid, tiametoxam și clotianidin a fost interzisă de către Comunitatea Europeană, deci nu mai sunt admise pentru tratarea semințelor;

• denumirea comercială a insecticidelor pe baza acestor substanțe active, folosite pentru tratarea semințelor de porumb și de floarea soarelui, unele dintre acestea și la tratarea semințelor de rapiță, a tuberculilor de cartof înainte de plantare ș.a., este: Dalila, Gaucho, Imidaseed, Nuprid, Palisade, Picus, Seedoprid, Sentinel, Deeseed forte, Toscador, Cruiser force, Force zea, Poncho sol ș.a.;

• astfel de insecticide asigurau protecția semințelor în perioada de germinație, dar și a plantulelor în primele stadii de creștere, împotriva unor importanți și agresivi dăunători, prezenți în toate zonele agricole din țară, cum sunt: viermii sârmă, gărgărița frunzelor, viermele vestic al rădăcinilor de porumb, purecii cruciferelor, gândacul din Colorado, afidele ș.a.;

În condițiile date, în funcție de cultură și de specificul local, este necesar să ne orientăm spre alte produse, chiar dacă acestea au eficacitate mai mică și spectru de combatere mai redus. Prin planul de cultură pe care-l doriți trebuie să evitați monocultura și să respectați regulile agrotehnice recomandate, pe care unii cultivatori le-au cam neglijat în ultimii ani.

Vizualizat: 766 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga MASSEY FERGUSON 7722: Un tractor care lucrează în orice condiţii Brinkman - Let’s improve together
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?