Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

CORTEVA aduce în România molecula ZORVEC

Publicat: 22 mai 2019 - 15:49
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Corteva Agriscience, Divizia de Agricultură DowDuPont, a lansat, pe 10 aprilie 2019, la Poiana Braşov, două noi produse pentru protecţia culturii de cartof şi a viţei-de-vie. Este vorba despre fungicidele: Zorvec™ Enicade™ şi Zorvec™ Zelavin™. Molecula Zorvec, cum a spus Maria Cîrjă, Marketing Manager România şi Republica Moldova al Corteva Agriscience.

 

Evenimentul Corteva, organizat la Hotelul Alpin, a întrunit peste trei sute de fermieri, cultivatori de cartof şi de viţă-de-vie. A participat şi conducerea Federaţiei “Cartoful“, actualul preşedinte, Romulus Oprea, dar şi fostul preşedinte, Gheorghe Boţoman, precum şi specialişti de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr din Braşov.

CORTEVA aduce în România molecula ZORVECClick pe poza pentru galerie!

Combaterea manei în cel mai eficient mod
“Această moleculă nouă a fost descoperită acum mai bine de 15 ani, iar în tot acest timp s-a lucrat continuu la perfecţionarea ei, s-au făcut tot felul de teste pentru a vedea cu ce alte substanţe active poate fi combinată, astfel încât să combată mana în cel mai eficient mod şi să nu inducă rezistenţă. În urma testelor, atât în Europa, cât şi în ţara noastră, aceste două fungicide s-au dovedit a fi cele mai performante”, a spus Maria Cîrjă, Marketing Manager România şi Republica Moldova, Corteva Agriscience.
“Este o zi mare pentru Corteva, pentru că cele două produse pe care le-am lansat vor fi, în cel mai scurt timp, lideri de piaţă pe segmentul lor. Vorbim despre două fungicide destinate culturilor de cartof şi de viţă-de-vie, care vor combate una dintre cele mai importante boli ale celor două culturi - mana. Zorvec are un mod de acţiune radical îmbunătăţit faţă de tot ceea ce există în acest moment pe piaţa din România. Suntem absolut convinşi de faptul că, după ce le vor utiliza pentru prima oară, fermierii vor fi convinşi de plusvaloarea pe care o obţin. Investim foarte mult în cercetare, nu doar pe acest segment de protecţia plantelor, pentru că ne dorim să fim o companie novatoare, iar soluţiile pe care le punem la dispoziţia fermierilor români să fie pe măsura aşteptărilor”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader România şi Republica Moldova, Corteva Agriscience.
Fermierul olandez Jan-Dries Luijks, care a lucrat mult timp în cadrul companiei DuPont, iar acum are propria firmă de consultanţă, Kladde Consulting, le-a prezentat fermierilor două scurte documentare despre modul în care acţionează molecula Zorvec, atât la cultura de cartof şi la legume, cât şi la viţa-de-vie. “Am participat la obţinerea acestui produs, din 2007-2008 şi până când soluţia a fost aplicată pe câmp. Are un grad ridicat de eficienţă şi un interval de protecţie cu 3-4 zile mai mare”, a declarat fermierul.

Recomandări de aplicare pentru efect maxim
Adrian Teban, Field Scientist, a răspuns întrebărilor fermierilor care erau interesaţi ce rase de mană sunt în România şi cum pot fi combătute. De asemenea, cultivatorii voiau să ştie dacă noua moleculă se aplică singură sau în combinaţie cu un alt fungicid. Pachetul tehnologic Zorvec™ Enicade™ Nzeb, pe care îl pune compania Corteva la dispoziţia fermierilor, este adecvat pentru cinci hectare, şi este compus din Zorvec™ Enicade™ (100 g/l Oxathiapiprolin) şi Trimanoc (750 g/kg Mancozeb).
Zorvec™ Enicade™ prezintă rezistenţă la spălare, 3-4 zile suplimentare de protecţie şi protejează noile creşteri. Este recomandat ca produsul să fie administrat în două aplicări succesive, la un interval de 10 zile, cu un timp de pauză de doar şapte zile. Costul per hectar este redus comparativ cu eficacitatea dovedită.
Este un fungicid sistemic pentru combaterea manei la cartof (Phytophthora infestans), salată verde (Bramia lactucae), ceapă şi usturoi (Peranospora destructor).
Zorvec™ Zelavin™ este un fungicid preventiv, curativ şi antisporulant, sistemic şi translaminar, pentru controlul manei viţei-de-vie. Pachetul tehnologic Zorvec Zelavin Bria pentru 4 ha este compus din Zorvec™ Zelavin™ (10% Oxathiapiprolin) şi Folpan® (80% Folpet). Se recomandă administrarea lui în două aplicări succesive pe sezon, iar timpul de pauză este de 14 zile. Protejează calităţile strugurilor şi ale vinului, fără să influenţeze procesele de maturare sau fermentare.

 Maria Cirja_b

Maria Cîrjă: “Am aşteptat foarte mult să fie înregistrate aceste produse (Zorvec™ Enicade™ şi Zorvec™ Zelavin™ - n.r.) în România, pentru că în alte ţări din Europa ele sunt vândute deja de 2-3 ani, iar fermierii care le-au folosit sunt foarte încântaţi de rezultatele pe care le-au obţinut”.

Jean Ionescu_b

Jean Ionescu: “Investim foarte mult în cercetare, nu doar pe acest segment de protecţia plantelor, pentru că ne dorim să fim o companie novatoare, iar soluţiile pe care le punem la dispoziţia fermierilor români să fie pe măsura aşteptărilor”.

Olivier Couery_b

Olivier Couery, Manager fungicide Corteva Agriscience, Divizia de Agricultură a DowDuPont Europa & CIS: “În acest moment, Zorvec este utilizat în lumea întreagă şi, în sfârşit, poate fi utilizat şi în România. China a fost prima ţară în care am utilizat produsul în cultura de cartof, tomate şi viţă-de-vie, în Indonezia la tomate şi la cartofi, în Guatemala la pepeni, iar în Europa deja a fost prezentat în cadrul mai multor evenimente”.


CORTEVA ÎN LUME ŞI ÎN ROMÂNIA
Compania Corteva are o cifră de afaceri de 145 de miliarde de dolari la nivelul anului 2018. În prezent, compania investeşte în fiecare zi în cercetare 5 milioane de dolari, pentru a veni în piaţă cu soluţii dintre cele mai inovatoare.
La nivel mondial, compania are aproximativ 22.000 de angajaţi şi activează în peste 130 de ţări. Ca target ţinteşte zece culturi principale şi peste 65 de substanţe active, ceea ce o clasifică printre cei mai mari proprietari pentru portofoliul de crop protection la nivel mondial.
În România, potrivit informaţiilor companiei, Corteva deţine 70% din piaţa de seminţe şi 30% din cea a produselor de producţia plantelor. 100 de angajaţi ai companiei ajung, în fiecare zi, în ferme româneşti pentru a oferi consiliere agricultorilor în ceea ce priveşte folosirea şi aplicarea tehnologiilor comercializate de companie. Corteva deţine aproximativ 16.000 de hectare în România pentru producerea de seminţe, iar staţia companiei de condiţionat seminţe, situată în localitatea Afumaţi, este a doua ca mărime la nivel mondial.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/235 (ediţia 1-14 mai 2019)

Vizualizat: 273 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?